URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 25 MAI 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Bine i-a făcut Armata lui Bolojan că l-a sabotat cu ocazia dezvelirii statuii Regelui Ferdinand Întregitorul! Pentru că la ora asta Armata nu este a ţării, a poporului, ci a infractorilor care conduc România, a generalilor ceaușiști care furau din rația soldatului și care au dat ordin să se tragă în populație la Revoluție.
Zic şi eu
Adrian Cris
Deja de mult timp Partidul ne toarnă în cap minciuna că toţi politicienii sunt "aceeaşi mizerie", deşi nu toţi fac totul ţăndări ca în ultimii doi ani. Sper, totuşi, să ieşim din capcana asta pe 26 mai, fiindcă totdeauna putem alege din ceea ce avem. La urma urmei, nici în viaţa unui om nu-şi găseşte nimeni jumătatea cea mai inteligentă, sexy, fermecătoare şi harnică, dar de alegere fug doar mizantropii, cei care vor să moară singuri.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă credem că schimbarea va veni odată cu tinerii, poate ar trebui să ne mai gândim. Am cunoscut mulți tineri politicieni, membri prin organizațiile de tineret ale diverselor partide, și am constatat cu amărăciune că nu sunt cu nimic mai deosebiți decât cei mari, la statutul cărora aspiră. Vorbesc la fel, gândesc la fel, unii chiar se îmbracă la fel cu șefii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine intenţionaţi să votaţi duminică, 26 mai, la alegerile pentru Parlamentul European?
















De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Iniţiativa de revizuire a Constituţiei în sensul interzicerii ocupării funcţilor publice de către persoane condamnate este constituţională. Recent, a fost publicată pe site-ul Curţii Constituţionale Decizia nr. 222 din 9 aprilie 2019 prin care Curtea Constituţională a stabilit că iniţiativa de revizuire a Constituţiei, iniţiată de un număr foarte mare de cetăţeni, este constituţională şi poate să îşi continue parcursul legislativ.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Deşi numărul cazurilor de cancer al stomacului sunt în continuă scădere, totuşi această boală rămâne încă o problemă, studiile epidemiologice sugerând că riscul de a face boala este mai mare la clasele sociale cu nivel socio-economic scăzut. Consumul îndelungat de alimente cu un conţinut mare de nitriţi (cum sunt cele uscate, sărate şi afumate) poate determina apariţia bolii, alături de acţiunea unor bacterii. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
14 Ianuarie 2010, 10:18

Centrul Civic devine sens giratoriu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Înainte de sfârşitul acestui an, la intersecţia străzilor Cele Trei Crişuri, Calea Clujului şi Piaţa Independenţei va fi amenajat un sens giratoriu. Măsura va fi luată pentru fluidizarea circulaţiei în zonă şi menajarea noilor tramvaie Siemens.

"Lucrările presupun înlocuirea liniilor de tramvai, pentru că sunt uzate. De asemenea, trebuie mărite razele de curbură ale liniei, deoarece curbele prea strânse distrug bandajele la tramvaiele Siemens şi firma spune că în condiţiile acestea nu mai asigură garanţia", a declarat Leontin Pătcaş, şeful Serviciului Drumuri şi Poduri din cadrul Primăriei Oradea.

Circulaţia în viitorul sens giratoriu se va face cu intrare dinspre Calea Mareşal Ion Averescu, podul Dacia şi Piaţa Independenţei, iar actualele semafoare vor fi desfiinţate. "Vor mai exista doar două semafoare, dar şi acelea pentru tramvai. Ele vor fi automatizate şi vor da undă verde la apariţia garniturii", spune Pătcaş.

Cu ocazia lucrărilor, vor fi automatizate şapte macaze, pentru ca vatmanii să nu mai fie obligaţi să coboare ca să le schimbe manual, cu levierul.

Pentru a desfiinţa actualele curbe, viitorul traseu al liniilor de tramvai va traversa sensul giratoriu pe la jumătate, înaintând aproape drept pe strada Piaţa Independenţei, prin faţa catedralei "Învierea Domnului".

Mutarea liniei de tramvai cu circa 20 de metri va aduce un plus de peste 250 metri pătraţi suprafeţei parcării din Centrul Civic şi va permite extinderea spaţiului verde.

Viitorul sens giratoriu este deocamdată în fază de proiect, urmând să fie dezbătut în comun de către reprezentanţii OTL, Direcţiei Tehnice a Primăriei Oradea şi Poliţiei Rutiere.

Investiţia a fost estimată în jur la două milioane de euro, dar în urma licitaţiei preţul final va fi probabil mai mic. Lucrările vor fi suportate în proporţie de 60% din bugetul local, iar diferenţa va fi alocată de către regia de transport local.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Za Zimans
Zona respectiva a fost re-facuta din temelii in urma cu putin timp. Doi: tin minte ca inainte de cumpararea tramvaielor, aia de la Zimans au laudat liniile de tramvai din Oradea (Groza era leoarca de bucurie). Acuma nu mai e buna linia si e bai cu garantia. Treaba romaneasca. Sunt tare curios ce vor face astia de acuma. Ce calitate si la cati bani, ca asta arde la noi.
Postat 14 Ianuarie 2010, 11:10 de kbm
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2755 RON
  • 1 EUR = 4.7601 RON
  • 1 HUF = 0.0146 RON