URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 21 FEBRUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Umblă pe la casele oamenilor o doamnă cu o sacoșă plină cu bani. Bate la ușă și întreabă: „Câți locuiți aici? Cinci persoane? Poftim 15.000 de euro”. Merge din casă în casă și dă fiecărui orădean câte 3.000 de euro. Doamna de care vorbim este Coana Europa. Ea ne dă bani, dar are și pretenții...
Zic şi eu
Adrian Cris
Miercurea trecută, eurodeputatul Emilian Pavel, de la PSD Bihor, a strălucit în efortul de a merita un nou mandat, la concurenţă cu mulţi alţi colegi, de la multilateral dezvoltata Rovana Plumb (atoate-ministră, la Mediu, Fonduri Europene, Educaţie, Transporturi) până la Gabriela Zoană (o antieuropeană aproape declarată). Miluţ a încercat, în sincron cu tot Partidul, cu Guvernul, cu ministrul (in)Justiţiei şi cu trompeţii din presa arondată, să blocheze candidatura fostei şefe DNA Laura Codruţa Kovesi la conducerea viitorului Parchet European.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
E frustrant, enervant și, în final, chiar amuzant să vezi cum omul obișnuit se implică trup și suflet în orice de pe lumea asta (fotbal, tenis, religie, medicină, finanțe și bănci, cinematografie, rețete de zacuscă, vaccinuri naturiste și adevărul despre daci etc.), dar întoarce capul cu dezgust de la singurul domeniu care îi influențează viața de zi cu zi și viitorul pe termen lung, cel mai blamat, dar și cel mai important dintre toate - politica.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Printr-o decizie din 29 ianuarie 2019, Curtea Constituţională a stabilit că procesele verbale încheiate de ANAF la solicitarea procurorilor, care erau utilizate pe scară largă în dosarele de evaziune fiscală, nu mai pot constitui probe în procesele penale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Pleureziile sunt acumulări de lichid în spaţiul pleural (pleurele reprezintă 2 membrane care învelesc fiecare plămân şi care se află una în prelungirea celeilalte formând un "sac" închis). După natura lichidului pleureziile pot fi exudative (lichidul conţine o cantitate mai mare de proteine) sau transudative (lichid cu conţinut proteic mai mic). 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Statistic vorbind, milenialii stau mai puţin într-un loc decât generaţiile precedente. Nu petrec mai mult de doi ani într-o companie şi nu ezită să sară la oportunităţi mai bune de muncă atunci când acestea se ivesc. Pun mare preţ pe libertate şi mobilitate aşa că mulţi dintre ei sunt fie freelanceri, fie nomazi digitali.
11 Iulie 2014, 10:02

Cartea cu putere: Volumul "Antrenamentul condamnaţilor" a fost lansat la Penitenciarul Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nu ai nevoie nici de aparate, nici de greutăţi, nici de un spaţiu de antrenament special amenajat. E nevoie doar de voinţă. "La fel ca atunci când vrei să devii puternic din punct de vedere psihic, nu ai nevoie decât de tine, atunci când vrei să îţi creşti puterea fizică nu ai nevoie decât de propriul tău corp", a declarat Harris Wallmen, antrenorul lotului naţional de Karate Kyokushin al României, joi, la Penitenciarul Oradea, cu ocazia lansării volumului "Antrenamentul condamnaţilor" de Paul Wade.

Cartea prezintă un sistem de antrenament constând în exerciţii fizice bazate pe propriul corp, perfecţionat de americanul Paul Wade de-a lungul celor două decenii de viaţă petrecute în cele mai dure penitenciare americane. Best-seller în SUA, volumul a fost publicat în România de editura orădeană Casa.

"Chiar dacă titlul cărţii poate sugera faptul că aceasta se adresează exclusiv persoanelor private de libertate, lucrurile nu stau aşa. Cartea poate constitui un ghid excelent pentru toţi cei care doresc să iasă din sală şi să înceapă un antrenament pe cont propriu, folosindu-se doar de greutatea propriului corp pentru a dobândi adevărata forţă şi un trup de invidiat", a spus Bokos Emese, coordonator de birou în cadrul editurii.

La evenimentul de joi au participat criticul de artă Ramona Novicov, care a vorbit despre importanţa exerciţiilor fizice pentru echilibrul fizic dar mai ales psihic al practicanţilor, indiferent că aceştia sunt încarceraţi sau în libertate, reprezentanţi ai Penitenciarului şi peste 30 de deţinuţi.

"Exerciţiile din această carte mă pot ajuta să îmi îmbunătăţesc puterea psihică. Noi, cei din penitenciar, avem foarte mult timp. Timpul acesta îl petrecem cu noi şi cu gândurile noastre şi asta nu ne ajută, dar antrenamentul da", a spus unul dintre puţinii deţinuţi care au apucat să răsfoiască paginile volumului.

De altfel, în ton cu evenimentul, lansarea de carte s-a încheiat cu un concurs de tracţiuni la bară la care au participat circa zece tineri. Locul întâi i-a revenit deţinutului Cristian Rostaş, care a reuşit să facă 20 de tracţiuni, urmat de Ovidiu Vlasin şi Zoltan Andor, cu câte 16 tracţiuni. Pentru a putea fi departajaţi cei doi au mai făcut o serie de tracţiuni în cadrul căreia Ovidiu a reuşit 14 iar Zoltan 13 repetări.

Cei trei finalişti au fost recompensaţi de organizatori cu diplome şi medalii. Dar adevăratul câştig îl constituie faptul că sunt puternici. Fizic şi psihic...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Aproape 200 de turişti au fost recuperaţi de salvamontiştii bihoreni în anul 2018 (FOTO)
  • „Eu cu cine votez?” – Lansarea celei mai recente cărţi a conferenţiarului Cristina Matiuţa, despre dinamica partidelor, prilej de dialog cu publicul (FOTO)
  • Mii de turişti la Sărbătorile Zăpezii de la Vârtop. IMAGINI SPECTACULOASE
  • Lăzăriștii au avut o zi dulce: Carnavalul prăjiturilor, scenete și spectacole cu ocazia zilei școlii (FOTO)
  • Musicalul Mamma Mia în Oradea: Aproximativ 1000 de persoane au cântat împreună, cucerite de povestea de dragoste dintre Loredana și Cornel Ilie (FOTO / VIDEO)
  • Protest inedit la sediul PSD Bihor: Învăţământul este subfinanţat, dar partidele devin milionare pe banii noştri! (FOTO / VIDEO)
  • Primare, vrem parcare! Un loc la trei mașini: Criza locurilor de parcare din centrul Oradiei, fără soluţii până anul viitor (FOTO)
  • Incendiu la Baroul Bihor! Mai multe documente au luat foc în biroul unor avocați (FOTO / VIDEO)
  • La mulţi ani cu delicii! Janette Cakes, business-ul pornit de o tânără orădeancă de 23 de ani, aniversează un an de la înfiinţare (FOTO)
  • E praf! Un alt drum judeţean, cel dintre Salonta şi Tinca, este plin de gropi (FOTO)
Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON