URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Iulie 2011, 14:37

Carne de porc de peste 200.000 lei confiscată de poliţiştii Antifraudă în vama Borş

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, a anunţat, marţi, că poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au confiscat carne de porc refrigerată în valoare de 247.000 lei din două autotrenuri care au intrat în ţară prin Borş, după ce au descoperit că documentele de însoţire a mărfii prezentate de şoferi erau false.

"Autotrenurile care erau încărcate cu carne de porc refrigerată provenind din Ungaria au fost oprite sâmbătă, în apropierea Punctului de trecere a frontierei Borş. În urma verificărilor efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, actele de însoţire a mărfii prezentate de şoferii autotrenurile erau false, neavând trecute destinatarul real la rubrica beneficiar", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Din cercetările poliţiştilor, actele au fost contrafăcute deoarece beneficiarul real al cărnii, Lauflomark SRL Haieu, este o societate aflată în interdicţie de a face tranzacţii intracomunitare.

"Poliţiştii bihoreni au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de carne, 41.184 kilograme, a fost confiscată iar beneficiarul real al mărfii a fost sancţionat cu amendă în valoare de 10.000 lei", a mai punctat Alina Dinu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
de ce se omit date reale de prezentare?
aveti dovada ca carnea s a vandut pe firma care spuneti ca are INTERDICTIE de achizitie INTRACOMUNITARA, aveti facturi emise de ei pe aceste PRODUSE? O acuzatie nu este si un FAPT:)) adica intru in tara cu carnea pe o firma si voi concluzionati ca e a firmei X, cum vine asta? Simple suspiciuni nu dovedesc o fapta, luati dex FAPTA.E calr vor face contestatii munca banii publici consumati.
Postat 26 Iulie 2011, 17:38 de ce se intampla?
de ce se omit date reale de prezentare?
neavând trecute destinatarul real la rubrica beneficiar", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor. TOTUSI cine era trecut BENEFICIAR? asta ne intereseaza ca sa l putem public verifica exista sau nu exista, munca facuta superficial sincer eu nu cred nimic din ce citesc nu sunt date concret reale nu se face dovada scriptica cu date a purtatorului de cuvant, de unde stim ca asa este? De unde stim ca beneficiarul nu exista daca nu l mentioneaza, ce se intampla?
Postat 26 Iulie 2011, 17:30 de ce se intampla?
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON