URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 17 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au venit la BIHOREANUL 10 studenţi de la Medicină din anii IV şi V care au rămas repetenţi pe motiv că n-au luat examenul de fiziopatologie din anul III cu conferenţiarul Ovidiu Burtă. Decanul Adrian Maghiar a sperat că studenţii, pe care-i tratează ca pe nişte vaci de muls, vor trece într-un final de Burtă, dar n-a fost să fie.
Zic şi eu
Adrian Cris
N-am cunoscut, în 26 ani de meserie, politician mai ranchiunos şi otrăvitor decât preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang. Cu un deceniu în urmă, când era pus şef după seria Mişu Bar, Florian Serac, Gheorghe Sârb, mulţi, inclusiv subsemnatul, credeam că, universitar fiind, va aduce un aer nou, mai curat, în pedeserismul local. Ne-am înşelat...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Societatea asta bazată pe consum, care ne face nefericiţi cu propriul automobil imediat ce apare un model mai nou, riscă să ne afecteze şi percepţia politică. De cum se instalează un guvern proaspăt, acesta devine demodat, prost şi neperformant, şi începem să ne dorim altul. Amuzant este că noi chiar credem că asta ne va schimba viaţa în bine. Însă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat în urmă cu aproximativ două luni, în data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa nr. 11/2019. Potrivit acestui act normativ, "în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Există 8 specii de filarii care infectează omul, dar dintre acestea doar 4 sunt responsabile de infecţii grave. Se estimează că filariile, care infectează circa 140 de milioane de persoane în toată lumea, sunt transmise prin anumite specii de ţânţari sau alte artropode...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
16 Septembrie 2019, 18:23

Braconieri prinşi în flagrant de jandarmii bihoreni! Nu aveau acte, dar erau „dotaţi” cu puşti, cuţite şi un topor (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Jandarmii din cadrul postului Stâna de Vale au prins în flagrant, în noaptea de vineri spre sâmbătă, trei braconieri care mergeau în Fondul de Vânătoare Apuseni cu un autoturism de teren.

Paznicul Fondului de Vânătoare Apuseni a sesizat postul de jandarmi montan Stâna de Vale că, în zona Fondului de Vânătoare 69 Valea Drăganului, era un autoturism de teren, dotat cu reflector pentru căutarea vânatului pe timp de noapte, ai cărui ocupanţi au refuzat să prezinte autorizaţia de vânătoare.

În jurul orei 00:50, jandarmii şi paznicul de vânătoare au oprit autovehiculul marca Mitsubishi pe drumul forestier, în zona Poiana.

"Având în vedere că ocupantul locului din faţă avea în mână o carabină cu lunetă, la care era ataşată o lanternă pentru a identifica vânatul pe timp de noapte, acesta a fost somat să o pună deoparte, fără mişcări bruşte. În urma controlului corporal, asupra acestuia a mai fost găsit un cuţit de vânătoare cu lama de 10 cm", se arată într-un comunicat transmis luni de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor.

De asemenea, în maşină, jandarmii au găsit încă o armă de vânătoare, aflată în husă, sub bancheta din spate, două cuţite cu lame de 10 cm, un topor, o chingă, două raniţe şi 14 cartuşe de vânătoare cu glonţ de calibru 30.06. De asemenea, în încărcătorul ataşat carabinei jandarmii au găsit încă 5 cartuşe de glonţ, de acelaşi calibru.

Cei trei bărbaţi nu au prezentat o autorizaţie de vânătoare valabilă nici jandarmilor. "Având în vedere că în autovehicul au mai fost găsite şi PET-uri de bere începute, jandarmii au solicitat şi sprijinul colegilor de la Poliţia Rutieră, pentru a stabili dacă aceştia se aflau şi sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma verificărilor cu aparatul etilotest, s-a stabilit că singurul care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice a fost pasagerul din faţă", se mai arată în comunicat.

Toate aceste încălcări ale Legii 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic au fost consemnate de jandarmi într-un proces-verbal de sesizare şi predat, împreună cu persoanele în cauză, lucrătorilor de poliţie din cadrul Serviciului Arme şi Muniţii Bihor, pentru continuarea cercetărilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3082 RON
  • 1 EUR = 4.7537 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON