URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 23 AUGUST 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Numai o minune ar face ca aeroportul din Oradea să fie urnit și să poată face o concurență credibilă celui din Debrețin. Dacă ar exista respect pe lumea asta, primarul din Debrețin ar trebui să dea aeroportului din urbea sa numele Kiss-Pásztor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Primarul Oradiei a stârnit noi reacţii vehemente săptămâna trecută, cu propunerea ca municipalitatea să ofere, la preţuri sub cele ale pieţei, 10-12 locuri de casă unor români dornici să se repatrieze. Cei mai vocali au fost, previzibil, orădenii pur-sânge, cei pentru care locul de baştină e argumentul beton şi pedigriul mai valoros decât sinapsele neuronale.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
La Untold trebuie să te obişnuieşti rapid cu marea frustrare că nu poţi fi în toate locurile în acelaşi timp. Dacă ai venit doar pentru anumiţi artişti, e simplu, mergi să-i vezi şi gata. Dacă dimpotrivă, vrei să vezi cât mai multe, ai o mare provocare. Nu numai suprapunerea orelor este o problemă, ci şi timpii de deplasare de la o scenă la alta. Când în festival sunt 90.000 de oameni pe seară, mişcarea e anevoioasă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre necesitatea construirii şi modul în care se va realiza viitorul pasaj subteran Magheru, care va lega pe sub bulevard Aleea Ştrandului de Pacul Traian?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, în data de 26 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 152/2019 pentru modificarea Codului rutier. Pe lângă modificările aduse procedurii de suspendare a dreptului de a conduce în cazul săvârşirii unei contravenţii, noua lege aduce şi modificări cu privire la sancţiunile aplicabile în cazul cercetării pentru comiterea unor infracţiuni la regimul rutier.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În urma identificării unor cazuri de listerioză în Marea Britanie, este bine de ştiut că această afecţiune infecţioasă rară este transmisă de obicei la oameni prin consumul unor alimente contaminate cu Listeria (lapte insuficient pasteurizat, brânză şi alte produse lactate, carne insuficient preparată termic), sau, mai rar, prin contact direct cu alte persoane sau animale infectate. Listerioza afectează cel mai frecvent nou-născuţii, bătânii, gravidele şi persoanele cu un sistem imunitar scăzut.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
09 Aprilie 2019, 18:44

Bolojan zboară din Timişoara: „Din Oradea m-ar fi costat 1.050 lei”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În urma polemicii declanşate de comunicatele preşedintelui Consiliului de administraţie al Aeroportului Oradea şi al companiei Tarom, primarul Ilie Bolojan a anunţat că se afla, marţi seară, la volanul maşinii, în drum spre Timişoara, de unde este nevoit să ia avionul spre Bucureşti.

"De la Oradea nu mai erau bilete. Înainte de a pleca, astăzi am sunat, pe la ora 16.45, să văd dacă nu cumva s-a eliberat vreun loc şi mi s-a spus că au un singur loc. Biletul m-ar fi costat 1.050 lei, numai dus", a declarat edilul, considerând preţul unul nefiresc de mare. "Eu pot să zbor din Oradea, indiferent de preţ, că plăteşte Primăria, dar parcă totuşi nu e în regulă", a spus Bolojan.

Primarul a mai semnalat un lucru nefiresc, care influenţează costurile biletelor companiei aeriene naţionale, rămase unic operator pe Aeroportul din Oradea. Potrivit spuselor lui Bolojan, dacă înainte Tarom folosea avioane permanent ATR cu 72 de locuri, acestea au fost înlocuite în relaţie cu Oradea cu ATR-uri mai mici, de 42 de locuri, care se dovedesc insuficiente, doar în 3 zile pe săptămână, dimineaţa, fiind programate aeronave mai mari.

"Compania ar trebui ori să mărească frecvenţa zborurilor, adică să reintroducă două curse de dimineaţa, cum era odinioară, ori măcar să reintroducă ATR-uri 72, cum sunt pe alte relaţii. Am vorbit la Tarom şi mi s-a spus că nu au avioane, că sunt în service. Dar, este un fapt, cu cât numărul de locuri libere se mincşorează, preţurile se măresc", a comentat primarul.

Bolojan susţine că preţurile mari ale biletelor de avion vor descuraja turiştii să vină în Oradea, fiindcă "de banii ăia, un turist poate merge la Cluj sau Timişoara şi se şi cazează şi mănâncă". "O conducere responsabilă a Aeroportului ar avea discuţii cu operatorul aerian şi ar cere aeronave mai mari. E doar o problemă de organizare şi de negocieri dintre Aeroportul Oradea şi Tarom", a concluzionat Bolojan.

Citeşte şi: Reprezentanţii Aeroportului Oradea şi ai Tarom îl acuză pe Bolojan de minciună... cu minciuni

Cazul a fost semnalat şi de presa naţională: Tarom, acuzat de primar și de presa din Oradea că a scumpit nejustificat biletele de avion. Prețul zborurilor a explodat de când Tarom are monopol pe zboruri

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
excalibur
Oradea Mare își permite multe. Tu nu? Tu trebuie sa dai din mâini la CEx
Postat 10 Aprilie 2019, 12:48 de Sandu1206
Autodenunt
Fiind decit 1 noaptea,textul scurt si concis,la nivel de redactor-sef, ce mai, dau de urmatoarea afirmatie : "Eu pot să zbor din Oradea, indiferent de preţ, că plăteşte Primăria, dar parcă totuşi nu e în regulă". Pai chiar ca nu prea e in regula, un primar,pe timpul mandatului,poa' sa mearga in capitala, cu aeroplanul, in interes de serviciu,daca e musai,musai, dar vaduveste orasul de prezenta,competenta si semnatura lui.Nu mai punem la socoteala ca dinsul a fost(este?) implicat in politica de partid, fost secretar general,activ in asociatia municipiilor,mai nou in alianta vestului.Remarcabila puterea de munca si timpul irosit pentru binele obstei si fara exagerare,a tarii in ultima instanta.Primarii au fisa de pontaj? Pot face ore suplimentare? conform codului muncii? sau au statut special,precum pensiile.Tot ce am vrut sa spun defapt,este ca,Oradea mare isi poate permite un avion particular, Learjet, din fonduri europene, sau chiar pe firma(otl) pentru ca, aeroport avem...ne mai lipseste un avion, fie si mai mic, de citeva persoane.
Postat 10 Aprilie 2019, 01:18 de excalibur
Comdon vs condom
Could be a sign of premature ejaculation.Could be the cause of being single,not having intercourse ,not having babies, wasting a 3 rooms flat...filled with desire to regulate other's citizens parents?Be yourself,preserve the semen...Onan(Holy Bible)
Postat 10 Aprilie 2019, 00:40 de excalibur
Moderator
Eu îmi asum răspunderea, oare alți își asumă????
Postat 10 Aprilie 2019, 00:01 de Sandu1206
excalibur
Sorry mate, în ENGLISH we say comdons, not preservatifs. Butonul RAPORTEAZA doar prostii îl folosesc, aia ca tine care zic că nu îl folosesc.
Postat 10 Aprilie 2019, 00:00 de Sandu1206
... - intelepciune orala contemporana tolerata
Nu pot sa inteleg cum se tolereaza acest nivel de exprimare.Exista butonul "raporteaza" dar nu-l voi folosi,pentru ca nu are rost.La o diaree anterioara,mi-a fost sters comentariul iar al susnumitului sandu a fost doar editat,tuns,frezat sa ramina esentialul.Daca ai ajuns la "ma-ta și tacto. Orașul ăsta e al meu și a celor că mine , nu al nostru",inseamna ca la tine singura solutie e prezervativul.Tacto a ratat experimentul.Uite-asa ne-am procopsit cu un specimen care vietuieste singur in Oradea mare intr-un apartament cu 3 camere si nu i se pare mare intretinerea.Ia trage-ti o nevasta si vreo 2-3 plozi si dupa iesi la comentat. Sorry, stay on preservatifs
Postat 09 Aprilie 2019, 23:26 de excalibur
respect
Ajunge, calmaţi-vă şi fiţi civilizaţi!
Postat 09 Aprilie 2019, 23:38 de Moderator
excalibur
CENZURAT
Postat 09 Aprilie 2019, 23:03 de Sandu1206
Tarane de la brusturi
Ai vazut filmul ala"Sunt timid ,dar ma tratez" .Nu l-ai vazut ,ca nu s-a bagat pe sate.Urmatoarea miscare logica e silogismul : "sunt prost,dar ma tratez" Ceea ce nu-i cazul tau.De ce? Pentru ca nu esti prost,deci tratamentul nu are efect.Cind te mai legi de comentariile mele, nu uita sa bagi ceva expresii erudite de genul plm,cocalar...sa aiba si nenea moderatoru' ce edita,postarile tale sunt indispensabile,nu pot fi sterse. Acuma ,daca faci pe cineva "proasta",nu se pune, e licenta poetica,pamflet ce plm.Eu cer redactiei sa-ti dea o rubrica permanenta,pentru cei nehotariti,derutati,adastati prin orasul nostru.Al nostru? A fost al nostru, a cazut sub asediul taranilor...
Postat 09 Aprilie 2019, 22:29 de excalibur
excalibur
In sfârșit ești o proastă, felicitări cum ai reușit?
Postat 09 Aprilie 2019, 21:59 de Sandu1206
In sfirsit...
Ani si ani de obscurantism, si dintr-o data,se facu lumina.Dragostea trece prin stomac...S-a deconspirat pasiunea edilului pentru aeronave si aeroporturi.Nu tine de dezvoltare,business,turism,whatever ci pur si simplu de necesitatea omeneasca de a merge o data,de doua ori pe saptamina la bukarest,la vreo sedinta pnl,la vreun congres,la vreo intrunire a municipiilor...O alta problema ar fi pretul,cam mult 1000 si de lei,chiar si intr-un decont.Pentru asta ar fi bagat primaria la niscaiva subventii.Ce pacat ca personajul nu foloseste serviciile otl, ar fi putut avea ceva revelatii,aducatoare de idei,subventii,poate chiar ieftiniri...
Postat 09 Aprilie 2019, 21:32 de excalibur
ridendo
Cum se face ca la Debrecen s-au inmultit cursele, s-au mai adaugat 3 destinatii zilele acestea. Aeroportul din DEBRECEN nu e de laudat ca si aspect. Poate ne trezim cu o cursa WIZZ de la Debrecen la Bucuresti. Ar fi de rasul universului.
Postat 09 Aprilie 2019, 19:01 de Christa
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2652 RON
  • 1 EUR = 4.726 RON
  • 1 HUF = 0.0144 RON