URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 18 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Mai 2019, 12:08

Blocaţi la frontieră! Cozi mari de mașini în Borş şi Valea lui Mihai din cauza unor probleme la sistemul informatic al maghiarilor

Blocaţi la frontieră! Cozi mari de mașini în Borş şi Valea lui Mihai din cauza unor probleme la sistemul informatic al maghiarilor (foto: Facebook, grupul Info Trafic jud. Bihor)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

S-au format cozi mari, luni, la frontierele cu Ungaria, mai cu seamă în Borş şi Valea lui Mihai, din cauza unor defecţiuni în sistemul electronic de verificare a călătorilor al Poliţiei de Frontieră ungare.

La prânz, timpul de aşteptare la Borş era de o oră şi jumătate atât pe sensul de intrare cât şi pe cel de ieşire din ţară, potrivit aplicaţiei Trafic Online a Poliţiei de Frontieră.

La Valea lui Mihai se aşteapta în medie o oră şi jumătate pe sensul de ieşire din ţară, potrivit aceleiaşi surse.

"Nu funcţionează sistemul infomatic care cuprinde baza de date. E vorba de sistemul informatic al autorităţilor maghiare. Defecţiunea s-a constatat în această dimineaţă, în jurul orei 9.30. Ni s-a transmis că s-au luat măsuri de remediere", a declarat pentru BIHOREANUL comisarul şef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.

Şoferii blocaţi la frontieră aşteaptă remedierea sistemului informatic.

Chiar dacă aplicaţia Trafic Online arată că la Săcueni sunt timpi mici de aşteptare, de circa 10 minute, şoferii se plâng pe grupul Info Trafic al judeţului Bihor că şi acolo sunt cozi mari.

În schimb, la Salonta, autorităţile maghiare folosesc un microbuz Schengen pentru a verifica datele călătorilor, astfel că la această frontieră nu s-au format cozi, potrivit Digi24.

Cozi sunt în Borş şi la camioane. Pe arterele dedicate acestora se aşteaptă în medie 160 de minute pe sensul de ieşire, respectiv 90 de minute pe sensul de intrare.

UPDATE, ora 12.40: Trafic întrerupt la toate graniţele cu Ungaria!

Reprezentanţii ITPF Oradea au informat că traficul prin toate punctele de frontieră cu Ungaria este blocat. 

"Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, despre faptul că astăzi 06.05. a.c., începând cu ora 8.30 (ora României), sistemul informatic al autorităților ungare nu funcționează, sens în care nu pot fi efectuate formalitățile de frontieră pe sensul de intrare şi ieşire  în/din Ungaria. Astfel, în unele puncte de frontieră de la graniţa comună se înregistrează valori ridicate ale timpului de aşteptare", se arată într-un comunicat ITPF.

"Până la remedierea situaţiei, traficul este întrerupt temporar pentru toate categoriile de mijloace de transport", se mai precizează în informare.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea ține "permanent legătura cu autoritățile de frontieră ungare în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la remedierea situaţiei şi reluarea formalităţilor de către autorităţile ungare, controlul de frontieră să se desfășoare operativ". 

După cum se ştie, la graniţa cu Ungaria formalităţile de frontieră se efectuează în comun de autorităţile de frontieră ale celor două state, in conformitate cu legislaţia europeană în vigoare.

UPDATE ora 13.10 

Circulaţia a fost reluată în toate punctele de frontieră. Citeşte detalii în articolul: Se poate trece! Frontierele cu Ungaria au fost redeschise

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6739 RON
  • 1 EUR = 4.9754 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON