URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Ianuarie 2018, 17:36

Bilanţ la ISU Crişana: Numărul incendiilor de locuinţe a crescut cu peste 20%

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Anul trecut, în fiecare oră, în Bihor s-a produs un incendiu, a explicat, marţi, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, colonelul Sorin Caba, într-o conferinţă de presă care a avut ca scop prezentarea activităţii ISU Crişana pe anul trecut.

Potrivit datelor centralizate de reprezentanţii instituţiei, pompierii şi echipajele SMURD Bihor au intervenit în 2017 la 10.643 de evenimente, în medie 29 intervenţii pe zi, faţă de 27, în anul 2016, iar din totalul de 1.582 de intervenţii - altele decât cele medicale - cele mai numeroase au fost la incendii - 382, incendii de vegetaţie uscată şi altele - 411, pentru asistenţa persoanelor - 155 şi alte situaţii de urgenţă - 305.

"Faţă de anul trecut, media acestor intervenţii a înregistrat o creştere cu circa 20%", a spus colonelul Alin Nemeş, care este de părere că numărul incendiilor de locuinţe ar fi cu mult mai mic dacă proprietarii de locuinţe ar putea să îşi instaleze sisteme de detecţie şi avertizare. "Nu este acelaşi lucru să stingi un incendiu la debut ori când deja a distrus jumătate din proprietate", a declarat Caba.

Potrivit ofiţerului, cele mai multe incendii s-au produs anul trecut din pricina unor instalaţii electrice defecte sau improvizate, respectiv din cauza unor coşuri de fum necurăţate. Focul a ucis 6 persoane şi a rănit alte 16, iar valoarea estimată a bunurilor salvate în urma incendiilor se cifrează la aproximativ 41 milioane lei, în timp ce focul a mistuit bunuri de 5,6 milioane lei.

Echipajele SMURD au fost, de asemenea, prezente la 8.523 misiuni, având o medie zilnică de 23 cazuri, cifre similare cu cele ale anului 2016.         

Din totalul intervenţiilor echipajelor SMURD, 7.343 au fost înregistrate pentru acordarea ajutorului medical de urgenţă, 446 solicitări pentru asistenţă persoane, 241 cazuri pentru asigurarea personalului de intervenţie la incendii, 115 situaţii în care s-a intervenit cu echipajele specializate de descarcerare.

Pe de altă parte, tot anul trecut, inspectorii ISU Crişana au efectuat 1544 de controale, dintre care 919 la agenţi economici, 477 la instituţii, 95 la localităţi, 28 la obiective de investiţii, 18 la obiective SEVESO, la un punct de comandă şi la 6 construcţii hidrotehnice.

"Pe timpul desfăşurării controalelor de prevenire au fost constatate peste 10.000 de nereguli şi au fost aplicate 1.129 amenzi contravenţionale în cuantum de 2.354.500 lei", a arătat şeful ISU Crişana.

La conferinţa de presă organizată la sediul ISU Crişana au mai fost prezenţi prim-adjunctul şefului Inspectoratului, colonelul Alin Nemeş, adjunctul inspectorului şef, colonel Gheorghe Mariş respectiv purtătorul de cuvânt al instituţiei, maiorul Camelia Roşca.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON