URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 20 AUGUST 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Problema subvenţiilor trebuie privită însă cu reticenţă, cel puţin din două motive. O dată, pentru că la ce lipsă de forţă de muncă există în Oradea, e imposibil de crezut că oamenii săraci nu-şi pot găsi de lucru. Şi atunci, de fapt pe cine subvenţionăm? Pe oamenii săraci sau pe oamenii fără chef de muncă?
Zic şi eu
Adrian Cris
Noua mineriadă a PSD nu mai lasă cale de întoarcere pentru că, pur şi simplu, pe aşa-zişii social-democraţi nu-i interesează demult ce spune poporul, ci doar ce spun ei poporului. Li se rupe de imagine, de sondaje, de UE şi de orice alt „moft”, pentru că probabil şi-au pregătit inclusiv planul de a fura alegerile.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
De 4 ani, Untold înseamnă Cluj-Napoca, înseamnă România. Umblă vorba că se vrea mutarea lui în afara orașului, nu din pricina deranjului din centru, ci pentru că scena principală, stadionul adică, e limitativă cu numărul de persoane din motive de siguranță. Dacă se va transforma din festival urban în festival câmpenesc s-ar putea ca percepția să se schimbe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam recent, a intrat în vigoare prima dintre cele "trei legi ale justiţiei" mult discutate în ultimul timp în spaţiul public, respectiv Legea nr. 207/2018 pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale. Vezi ce boli poate indica!
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În caz că nu aţi observat, fobiile faţă de anumite vieţuitoare sunt mai des întâlnite decât cele care au ca obiect alte animale. De exemplu, femeile tind să se teamă mai mult de insecte şi păianjeni decât de - să zicem - porumbei. Mult mai mulţi oameni se tem de şerpi decât de pisici. De şobolani decât de mămăruţe. În acest articol vom discuta despre psihologia fricii şi cum teama a jucat un rol adaptativ în dezvoltarea speciei umane.
19 Aprilie 2018, 18:15

Beni "strică tot": Interceptările SRI pe mandate de siguranţă naţională nu sunt probe în dosare penale

Curtea Constituţională a publicat, joi, motivarea deciziei luate pe 28 februarie în cazul excepţiei ridicate de avocaţii milionarului Beneamin Rus, inculpat pentru corupţie împreună cu fostul președinte al Consiliului Județean Bihor, Kiss Alexandru într-un dosar al DNA Oradea.

Sesizarea înaintată în 2016 Curţii Constituţionale de avocaţii antreprenorului orădean privea mai multe articole din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, în baza cărora se eliberează mandatele de interceptare pe siguranţă naţională, folosite ulterior în dosare penale ce privesc alte fapte decât cele care aduc atingere securităţii naţionale, cum a fost şi cazul dosarului în discuţie.

Nu sunt probe

În urma analizei, pe 28 februarie, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români” cuprinsă în art. 3 lit.f) din Legea nr.51/1991 privind securitatea naţională a României este neconstituţională, fiind prea generală în raport cu ingerinţele care se fac în intimitatea persoanelor vizate.

Decizia motivată a CCR, dată publicităţii, joi, merge însă mai departe şi face o diferenţiere între înregistrările realizate ca urmare a punerii în executare a unui mandat de supraveghere tehnică dispus potrivit Codului de procedură penală şi cele rezultate din activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, în afara cadrului procesual penal.

Potrivit Codului de procedură penală, "înregistrările efectuate de părți sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege”.

În cazul înregistrărilor dispuse în baza unor mandate de siguranţă naţională, însă, instanţa constituţională a arătat că Legea privind securitatea naţională a României nu are vreo reglementare care să confere calitatea de mijloc de probă datelor şi informaţiilor culese, chiar dacă SRI poate să efectueze „activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, desfăşurate cu respectarea prevederilor legale”, în cadrul cărora să descopere informaţii „ce privesc săvârşirea unor infracţiuni”, situaţie în care le pot comunica organelor de urmărire penală.

„Concluzia care se impune este aceea că dispoziţiile legii privind securitatea naţională nu conferă calitatea de probă/mijloc de probă datelor şi informaţiilor rezultate din activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991. Doar dispoziţiile art.139 alin.(3) din Codul de procedură penală ar putea conferi calitatea de mijloc de probă înregistrărilor rezultate din activităţi specifice culegerii de informaţii, autorizate potrivit Legii nr.51/1991, iar nu dispoziţiile art.11 lit.d) din Legea nr. 51/1991”, arată CCR în decizia luată cu opinia separată a fostei şefe a Înaltei Curţi, Livia Stanciu.

Sanyi and Beni

După cum se ştie, fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Alexandru Kiss şi omul de afaceri Beneamin Rus, patronul grupului de firme Selina, sunt judecaţi într-un dosar în care liderul UDMR şi acoliţii săi sunt acuzaţi că ar fi realizat venituri necuvenite de peste 4,3 milioane euro după ce ar fi intervenit ca firmele Keviep, Selina şi Martex Trans să beneficieze de contracte publice cu administraţia locală. Prin afacerile lor, bugetele publice ar fi fost păgubite cu peste 6 milioane euro.

În acelaşi dosar sunt judecați, în stare de libertate, complicele lui Kiss, Bojtor Vilmos Laszlo, dar şi Milossy Ferenc Laszlo şi Milossy Ferenc (tată şi fiu), patronii firmei Keviep, respectiv afaceristul Gheorghe Roatiş, cu toţii pentru spălare de bani în formă continuată. În dosar a fost cercetat şi omul de afaceri Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, dar faptele reţinute în sarcina acestuia s-au clasat odată cu decesul magnatului.

Procesul se desfăşoară în prezent la Tribunalul Bihor. Rămâne de văzut în ce măsură va influenţa decizia CCR probele din cadrul acestui dosar.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
26 Comentarii
" bine că ești tu deștept "....
@Florin Ciucaș: Nu sunt nervos! Și nu am drăcuit in sens de înjurătură! E o expresie ! Ca și cum ai zice " ce lula mea " ! Dacă alții mă fac comunistoid, securistoid, prostea, dacă sunt făcut nebun prin recomandarea de a-mi lua medicamentele, ce am scris eu e parfum! CER PREA MULT SĂ SE RESPECTE LIMBA ROMÂNĂ ?
Postat 23 Aprilie 2018, 23:24 de dani-e-let
!!!!!!!!!
@pinonel: Acum fie ce-o fi ! M-aș bucura să fie de bine...totuși!
Postat 21 Aprilie 2018, 20:48 de dani-e-let
@dani-e-let
M-am inselat in privinta ta! Si n-o spun nici cu rautate, nici cu bucurie, doar constat.
Postat 21 Aprilie 2018, 20:29 de pinonel
Dani-e-let
Da mi se rupe . GramatiCalule care ești.
Postat 21 Aprilie 2018, 18:02 de Sandu1201
ce cer eu....și e prea mult
Nu am nici o problemă să fiu contestat din toate unghiurile, să fiu făcut mincinos....dar fă-o dreaq' corect ROMÂNEȘTE și nu te lega de antecesori!
Postat 21 Aprilie 2018, 17:29 de dani-e-let
RE: ce cer eu....și e prea mult
Păi ce faci, nervosule? Nu ziceai că nu se drăcuieşte pe-aici?
Postat 22 Aprilie 2018, 19:27 de Florin Ciucas
omul lui bolojan absent la orele " dă " gramatică
@Sandu1201: Din nou ai făcut dovada unor studii superioare încropite ! Măcar pentru " ami " face în ciudă, roagă vreun apropiat să te ajute la scriere ! Atât !
Postat 21 Aprilie 2018, 17:26 de dani-e-let
Dani-e-let
Pt ca tu esti primul la comentarii si cele mai multe, si mincinos , pai tu vii cu dovezi dar mai durează până le faci , dai pe toti in judecata , iti place sa ameninti , iti place să-i faci pe oameni în fel și chip. Bai tu daca o sa suni la poliție ca ai probleme, nu or sa te bage-n seama , ca sau saturat de tine si judecători.
Postat 21 Aprilie 2018, 16:25 de Sandu1201
Danie-e-let
Multa sanatate tatalui tau. Iti dau dreptate aici ne porcim noi nu familia. Respectul meu pentru faptele tatalui tau, apreciez si voi respecta intotdeauna participantii din razboi, indiferent daca sunt/au fost eroi sau nu. Dar trebuie sa le respectam toti dorinta de a salva tara asta la acele vremuri si sa intelegem ca mergem intr-o directie contrara valorilor respective.
Postat 21 Aprilie 2018, 16:13 de poiu
tell me why?
Sunt pierde vară ? DE CEV? Sunt mincinos ? DE CE ?
Postat 21 Aprilie 2018, 15:05 de dani-e-let
ce replică să mai dau?
@pinonel: Ai dreptate 100% ! Nu știu de ce o fac...totuși...să mă acuze cineva că stau pe pensia tatălui meu când eu lucrez ?! Parcă e prea mult ! Dar astfel de comentarii se acceptă ! Probabil Bolojan-iștii sunt puși să scrie orice ! Din acest motiv nu voi renunța !
Postat 21 Aprilie 2018, 15:02 de dani-e-let
Dani-e-let
Fost taximetrist. Cat despre muncă, tu esti un pierde vara si mincinos.
Postat 21 Aprilie 2018, 14:49 de Sandu1201
@dani-e-let
Permite-mi sa-ti fac o sugestie: nu raspunde comentariilor/comentatorilor care-ti ,,analizeaza" postarea! Imi pari destul de istet ca sa intelegi sugestia mea fara sa ti-o argumentez!
Postat 21 Aprilie 2018, 13:50 de pinonel
așa e
@poiu: Da ! Oricum modul de exprimare îl apreciez! Uite ce a răspuns taximetristul! Nu am pretenția să-i placă ce scriu! Doamne ferește! Dar știe că tata este spre final! Și totuși se leagă de el! Cum naiba stau pe pensia lui când eu lucrez? Iar redactorii acceptă asemenea inepții cunoscând exact situația! Asta nu pot pricepe! Salariul meu nu este salariul minim pe economie dar nici uriaș! Tatăl meu are pensie bună dar nu de securist sau nomenclatturist! E bună pentru că A LUPTAT PENTRU INTEGRITATEA ROMÂNIEI și pentru că A FOST OBLIGAT SĂ SE REFUGIEZE! Și vine taximetristul să-l ia la mișto! După ce l-a luat Bolojan trimițându-ui dropsuri de ziua Veteranilor! Asta e atitudine? Pe mine porcaieste-mă că cam cum îți vine! Dar ce ai cu un aproape erou? Am scris aproape pentru că sigur au fost alții cu fapte de vitejie! Dar el a apărat podul de pe Mureș / Arad când nemții se retrăgeau și erau capabili de orice! Al dreaq', tot la nemți ajungem ! Cu alte cuvinte era expus unor riscuri majore ! Și vine azi unul să-l ia la mișto ! Să-ți fie RUȘINE Sandu, oricine ai fi !
Postat 21 Aprilie 2018, 12:33 de dani-e-let
@dani-e-let
Cum sa spui ca niciodata nu sunt de acord cu tine? Uite acuma pe loc (foarte matinala ora locala) imi amintesc de 2 cazuri in care am fost de partea ta, rugandu-l pe sandu sa o ia mai moale. Hai ca nu is asa de negru, stiu ca sunt rau ca imi zice toata lumea, da nah, defect profesional.
Postat 21 Aprilie 2018, 11:18 de poiu
Dani-e-let
Daca nu esti prost orice se poate. Daca esti prost pe limitei la cât iti poate capul.
Postat 21 Aprilie 2018, 10:17 de Sandu1201
totul pleacă de la bolojan!
@Sandu1201: Am zis că nu mai răspund la provocări dar cu tine nu se poate! Ce facultatea naibii ai făcut că faci greșeli gramaticale pe bandă rulantă? Cum naiba puteai sta la cursuri când teoretic trebuia să fii rupt de oboseală? Și de ce te tot referi la tatăl meu ? Eu SUNT ACTIV ! Pensia lui se duce pe cu totul alte chestii ! Îti doresc ca la un moment dat, din veniturile tale și ale lu' fi-tu să nu poți acoperi acele chestii ! Pentru Dumnezeu, oprește-te ! poiu nu este de acord cu mine niciodată dar exprimarea lui este decentă !
Postat 21 Aprilie 2018, 09:53 de dani-e-let
Dani-e-let
Tu nu esti chior, tu esti PROST irecuperabil. Noaptea lucram, ziua mergeam la facultate, trebuia sa ma întrețin, ca sa nu aung la 60 de ani sa traiesc din pensia lui tata, asa cum faci tu. In viata se poate orice, doar prost sa nu fi . Pensia de urmaș nu e mare, odată toti ne ducem dar cand al tau va pleca, ce o sa faci? O să-l ti in frigider si cand vine poștașul îl scoti la geam?
Postat 21 Aprilie 2018, 09:03 de Sandu1201
precizare
Nu am nimic cu taximetristii ! Cred că am mai spus-o ! Îs oleacă chior ! Circul mult cu taxiul că nu conduc ! Nu despre ei este vorba !
Postat 21 Aprilie 2018, 00:00 de dani-e-let
șoferule de taxi...( piesă a Mariei Buză )
Mă piș pe mine ! Taximetriștii au studiat istoria ! Auzi...spatiul carpato-danubiano-pontic ! Leșin ! S-a întors lumea cu curu'n sus ( curu l-am preluat de la inegalabila D-nă Kovesi! ).
Postat 20 Aprilie 2018, 23:56 de dani-e-let
Pino
Pt asta trebuie sa iesim in strada. Sa ii dam jos pe ei si modificările din justiție. Dar unii oameni se bucură prea mult la 80 ron aruncați ca o felie de salam , unui caine înfometat, in plus urmaresc show-ul la tv. In timp ce Dragnea se bucura de miliardele furate. Prostii nu ii vor da seama ca pt 80 ron primiti ar putea primii 800 daca s-ar fura mai putin, sau am avea mult doritele autostrăzi, educație și sănătate, pt ca astea 3 sunt esentiale pt economie. In plus îl plâng pe Ceaușescu ( care a fost un om bun ) si nu vad ca securistii l-au omorât ca sa aiba ei puterea . Oamenii înfometați se numesc simpatizanți PSD , securistii stiu sa informeze populația . E incredibil dar studiind istoria am ajuns la concluzia ca cei care locuiesc in spatiul CARPATO-DANUBIANO-PONTIC , iti sunt fideli daca ii înfometezi și apoi le dai ceva in bătaie de joc.
Postat 20 Aprilie 2018, 17:34 de Sandu1201
.......
Dragnea fură milioane, fraudează fonduri UE, fură 300 de hectare din Dunărea noastră, fraudează cu Teldrum, cumpără din banii țării proprietăți în Brazile și e OK... Iliescu ucide oameni, distruge Bucureștiul cu minerii și e OK... Tăriceanu vinde petrolul și gazul țării pe nimic, prin afaceri dubioase și e OK... Plumb schimbă regulile fondului funciar ca să-i dea Dunărea lui Dragnea și e OK... Vâlcov fură de rupe, ia mită și e OK... Procuroarea Iorga face scăpați infractorii și e OK... Singurul mare vinovat e Kovesi, fiindcă i-a întrebat de ce fură!
Postat 20 Aprilie 2018, 11:14 de pinonel
Tradarea?
Nu inteleg de ce faptele imputate celor doi indivizi nu pot fi asimilate tradarii! La ce nivel de generalizare trebuie sa ajunga furaciunea ca sa fie considerata tradare ori cu potential de periclitare al sigurantei nationale? Am ajuns sa luam in deradere fapte cu prejudicii de milioane de EURO si sa gasim motive ca acestea sa nu poata fi cercetate iar hotii sa scape basma curata. Inteleg nevoia de aparare a drepturilor omului,dar nici chiar asa...
Postat 19 Aprilie 2018, 20:41 de Petcu
fiecare cu gustul lui
@eutanasiu: N-aș fi bănuit ! Ca pe Ben Oni A. Sau mai era un primar Mircia ! Și mai sunt exemple...Bombonica, Adriean, Elvis....
Postat 19 Aprilie 2018, 20:33 de dani-e-let
Burj al Arab
Cred ca ne-am saturat de toate structurile astea puse in slujba poporului : primarii, consilii judetene, ministri, n'spe servicii secrete ,dna etc. E o solutie simpla : nu le mai dati bani pe mina. Vorba lu' Basescu : "Nu puneti mina pe bani". Firme specializate de investitii la nivel national .Primarii si consilierii sa aiba atributia de a scrie in word ,cu licenta microsoft valabila, necesare: avem nevoie de o toaleta in scoala, de un spital, de un pod centenar, de o turbogiratie. Punct. Mai departe intra pe rol Compania Nationala de Investitii,ingineri+economisti, cu stampila control DNA.
Postat 19 Aprilie 2018, 19:51 de excalibur
!
DA. Aşa l-au botezat. Cu excepţia cazului în care notarul/notarii au comis o ilegalitate la întocmirea împuternicirilor (poate cu scopul de a-l exonera de răspundere în cazul unor procese). De scris, se scrie Beneamin. Se citeşte: Bene Amin.
Postat 19 Aprilie 2018, 19:25 de eutanasiu
????
D-na Gal, așa se numește omul ? BENEAMIN ? De două ori ați scris așa ! Chiar nu știu...
Postat 19 Aprilie 2018, 18:26 de dani-e-let
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Ziua Diasporei: Loredana şi-a cântat hiturile şi a plusat cu o piesă bihorenească învăţată de la Cornel Borza, pe scena din Cetate (FOTO/VIDEO)
  • Diaspora, Oradea te aşteaptă: 'Stranierii' primiţi la Oradea cu uşile deschise, 'nu cu gaze şi bastoane' (FOTO)
  • Cum va arăta artera Nufărul – Centrul Civic: Linii de tramvai înierbate, străjuite de arbori înalţi, stâlpi de iluminat cu senzori şi camere de supraveghere (FOTO)
  • OTL s-a dotat cu un autobuz decapotabil pentru turişti (FOTO / VIDEO)
  • „Monştri” la Primăria Oradea: Piaţa Unirii a fost invadată (FOTO / VIDEO)
  • Scene dramatice în satul Olosig: Localnicii plâng în hohote văzând cum le sunt omorâte animalele (FOTO/VIDEO)
  • Scandal în satul Olosig: Localnicii, revoltați că autoritățile vor să le omoare toți porcii! (FOTO)
  • Feciorul și tradițiile: De dragul tradiţiilor, un adolescent bihorean a renovat o casă veche de 84 de ani (FOTO)
  • 'Fără implicare nu va fi schimbare': Aproximativ 150 de orădeni au protestat şi duminică seară (FOTO / VIDEO)
  • Hercule e bihorean! Sportivul bihorean Florin Lupaş este considerat cel mai puternic român (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON