Incident mai puţin obişnuit, luni, pe strada Simion Mehedinţi, din cartierul Rogerius, unde poliţiştii rutieri au găsit la volanul unei maşini oprite în trafic o orădeancă în stare avansată de ebrietate.
„Femeia de 39 de ani, din Oradea, conducea un autoturism având o concentrație alcoolică de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a comunicat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.
La solicitarea polițiștilor de a merge la spital pentru a i se preleva probe de sânge, orădeanca a refuzat. Ca atare, acum ea este cercetată pentru refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, infracţiune pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Orădeanca nu este singurul şofer indisciplinat găsit în trafic. În timpul acţiunilor derulate luni, de poliţiştii rutieri şi de ordine publică din Bihor, au fost aplicate în total 96 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 42.945 lei.
Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 12 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute trei certificate de înmatriculare, au fost constatate șase infracțiuni și cinci tamponări.
49 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, șase participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, trei sancțiuni au fost aplicate pentru punerea în circulație a unor autovehicule care prezentau defecțiuni tehnice, patru pentru conducere sub influența alcoolului, iar 34 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.