URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Iunie 2018, 16:05

Batista pe ţambal: Consiliul Judeţean Bihor nu atacă sentinţa de condamnare a lui Alexandru Kiss şi susţine că va recupera prejudiciul de la... Statul Român!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mai puţin de 10 minute le-a luat reprezentanţilor PSD, UDMR, ALDE şi PNL din Consiliul Judeţean Bihor, reuniţi vineri în şedinţă extraordinară, pentru a hotărî că nu vor ataca sentinţa prin care la 18 iunie Tribunalul l-a condamnat pe fostul preşedinte Alexandru Kiss la 8 ani de închisoare şi la plata a peste 7 milioane euro către statul român, pentru repararea prejudiciului provocat de politician în mai multe afaceri derulate în perioada 2002-2008, dintre care cele mai cunoscute sunt vânzarea către firma Selina a terenurilor fostelor unităţi militare din Oradea, precum şi atribuirea către aceeaşi firmă a unor contracte pentru deszăpezirea şi reabilitarea unor drumuri judeţene.

Cu 7 consilieri absenţi din totalul de 35, între care şi vicepreşedintele Ioan Mang, şedinţa CJ a părut o simplă formalitate. S-ar putea, însă, să nu fie chiar aşa, iar instituţia să rămână cu paguba!

Niciun drept încălcat

Preşedintele Pasztor Sandor a invitat-o pe Carmen Soltănel, secretarul Judeţului, să explice de ce conducerea a propus neexercitarea dreptului la apel faţă de sentinţa Tribunalului, şi anume faptul că nu ar fi fost încălcat „niciun drept legitim al Judeţului”.

Soltănel a amintit că în 2015, când DNA Oradea a cerut expres CJ să se pronunţe pe această temă, reprezentanţii tuturor celor patru grupuri politice (PNL, PSD, UDMR şi PDL) au refuzat, prin vot unanim, să se constituie parte civilă în procesul penal deschis de procurorii anticorupţie, pe motiv că vor iniţia ulterior un proces separat, civil, concomitent refuzând să-şi asume şi cuantumul prejudiciilor stabilite la 6,12 milioane euro doar prin vânzarea de terenuri către firma Selina, la preţuri sub cele ale pieţei şi pe bucăţi, doar amprentele de sub viitoarele blocuri de locuinţe.

De asemenea, secretarul Judeţului a amintit şi că anul acesta, în luna martie, cu puţin înainte de finalul procesului penal intentat de DNA, CJ şi-a însuşit totuşi prejudiciul în acest cuantum şi a iniţiat un proces civil, aflat – evident – abia la început.

Soltănel a afirmat că hotărârile CJ au fost legale şi că acum, după sentinţa Tribunalului de condamnare a lui Kiss, Judeţul ar avea totuşi posibilitatea să obţină repararea pagubei prin procesul civil.

Interpelare „pe lângă”

Dintre cei 28 de consilieri judeţeni prezenţi, unul singur a luat cuvântul, şi anume liderul grupului PNL, Ionel Avrigeanu, dar nu asupra chestiunii supuse votului, ci în legătură cu alte două procese civile între CJ şi firma Selina, al cărui patron, Beniamin Rus, învinuit că l-a mituit pe Kiss, a fost şi el condamnat de Tribunal în acelaşi dosar, la 4 ani de închisoare cu executare şi la plata a peste 3 milioane euro, tot către Statul Român, tocmai din cauză că Judeţul nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

„Avem două procese civile cu cumpărătorul terenurilor, pentru întoarcerea lor în patrimoniul Judeţului, din cauza nerespectării contractului”, a spus Avrigeanu, referindu-se la două acţiuni deschise de CJ la Judecătoria Oradea după ce Curtea de Conturi Bihor a constatat în 2015 că bugetul Judeţului a fost prejudiciat şi cu circa 8 milioane lei, contravaloarea terenurilor efectiv vândute Selinei, dar pe care firma nu a construit blocuri conform obligaţiilor contractuale asumate la achiziţionarea acestora.

„Procesele sunt pe rol, suntem reprezentaţi de o firmă de avocatură. Când se va da o sentinţă veţi fi informaţi”, i-a răspuns, sec, Soltănel, sugerând că nu ar fi corect să ofere detalii înaintea finalizării proceselor.

Paguba? De la stat!

Revind la chestiunea supusă votului, Carmen Soltănel a susţinut că CJ Bihor ar avea posibilitatea să repare paguba produsă de fostul preşedinte Kiss prin acţiunea civilă deschisă anul acesta. „În condiţiile în care va fi câştigată, banii se vor întoarce din bugetul Statului în bugetul Judeţului”, a spus ea, fără a indica însă nicio normă legală.

Propunerea conducerii CJ ca instituţia să nu atace sentinţa penală a Tribunalului Bihor a fost adoptată apoi fără alte comentarii şi fără nicio împotrivire, cu 17 voturi pentru (ale reprezentanţilor PSD, UDMR şi ALDE) şi cu 10 abţineri (ale consilierilor PNL).

După finalul reuniunii, BIHOREANUL a cerut secretarului Judeţului lămuriri despre modalitatea prin care CJ speră că va recupera de la Stat prejudiciul produs de Kiss, dar fără succes. „Avem purtător de cuvânt!”, s-a eschivat Soltănel.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
WinDos
Sa mori TU. JURA-TE
Postat 30 Iunie 2018, 10:35 de Sandu1201
Era si culmea sa faca apel tocmai dezinteresatul CJ Bihor.
O sa se intereseze de CJ, in mod sigur, aceeasi DNA care l-a trimis pe Kiss in puscarie. Nici la CL Oradea nu e treaba linistita, dupa ce s-a votat vanzarea a 11.400.000 mp de teren catre Nutrientul, la 8 Euro/mp, in timp ce in zona cu pricina poti cumpara de pe piata libera cu 50 Euro/mp, iar dupa consumarea ratelor se va ajunge ca acolo sa coste 100 Euro/mp cel putin. Afacerea e atat de puturoasa, incat pana si blândul SRI a început să-și pună întrebări, privind sponsorizările viitoarelor campanii electorale.
Postat 29 Iunie 2018, 19:16 de WinDoss
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON