URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Mai 2014, 16:46

Banii sau casa! Primăria va reabilita palatele oraşului, după care va scoate la vânzare apartamentele proprietarilor care nu şi-au plătit partea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primarul Ilie Bolojan nu mai are răbdare după orădenii cârcotaşi sau săraci. Municipalitatea va demara încă din acest an, cu cofinanţare de la bugetul local, reabilitarea celor mai importante palate orădene din centrul istoric, precum Apollo, Moskovits şi Stern, urmând să îşi recupereze banii cu forţa de la proprietarii locuinţelor de aici.

"În condiţiile în care ai cumpărat cu 5.000 de euro un apartament de 60 sau 80 de metri pătraţi în Palatul Apollo, eu cred că merită să mai investeşti încă 10.000 de euro ca să locuieşti în cele mai bune condiţii într-o locuinţă dintr-un palat din centrul oraşului", a declarat primarul Ilie Bolojan, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Edilul a arătat, că în ciuda demersurilor municipalităţii printre proprietarii apartamentelor din cele trei palate, există şi orădeni care refuză să îşi dea acceptul pentru demararea lucrărilor de reabilitare a imobilului. Din dezinteres sau sărăcie, aceştia refuză să îşi asume partea din costul lucrărilor care le revine proporţional cu dimensiunea apartamentului.

"În Palatul Stern, de exemplu, din 45 de proprietari de apartamente 40 sunt de acord să contribuie pentru reabilitarea imobilului, iar 5 proprietari nu sunt de acord. Pentru cei care nu vor, vom aplica măsurile legale. Începem reabilitarea clădirii, Primăria va pune banii în locul lor, după care va executa aceste sume de la proprietari prin ipotecarea apartamentului sau, să sperăm că nu se va ajunge chiar aci, vânzarea acestuia. Dacă nu facem acest lucru nu o să rezolvăm niciodată nimic", a declarat primarul Ilie Bolojan.

Printre imobilele care au nevoie urgentă de lucrări, primarul a mai amintit, pe lângă cele trei palate, blocurile de pe partea dreaptă a Bulevardului Decebal pe sensul de mers către cartierul Rogerius, cele situate în vecinătatea sensului giratoriu în zona delimitată de Calea Clujului şi Calea Mareşal Averescu.

În aceeaşi ordine de idei, primarul a mai anunţat că în vara acestui an ar putea demara reabilitarea clădirilor care adăpostesc fosta Policlinică şi Filarmonica, imobile pentru care Consiliul Judeţean se judecă cu Episcopia Romano - Catolică.

"Probabil procesele vor mai dura ani de zile, iar dacă nu intervenim cât mai repede, indiferent cine va câştiga procesul, va prelua o ruină", a spus Bolojan.

În acest sens edilul a convenit verbal, înţelegere care urmează să fie parafată printr-un contract încheiat cu preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa, şi cu episcopul romano-catolic de Oradea, Laszlo Bocskei, ca imobilele să fie reabilitate pe banii bugetului judeţean.

Potrivit contractului, în cazul în care romano-catolicii vor câştiga procesul, aceştia au acceptat să dea cele două imobile în chirie "gratuită" către Consiliul Judeţean în contul sumei cheltuite din bani publici.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Evacuarea!
@Marius Daca citeai cu atentie articolul ai fi vazut ca nu e voarba doar de palatele cu valoare istorica din centrul orasului, ci si despre blocurile vechi din zona turbogiratiei din centrul civic, blocuri locuite in majoritate de pensionari, si nu de parveniti care au facut "manarii"ca sa le obtina asa cum zici tu. Eu zic sa-i evacuam pe toti oradenii din Oradea, daca tot se plang ca sunt saraci si nu-si permit sa reabiliteze fatada cladirii in care locuiesc! Eventual sa vina taranii de la Alesd in locul lor, poate au bani de reabilitare... HA HA HA o sa ajungem ca noi oradenii sa nu mai avem nici un drept in Oradea, doar pentru ca nu ne ridicam la nivelul "iubitului" primar. Deja suntem tratati ca niste turisti in orasul nostru (tot orasul e o mare parcare cu taxa, inclusiv in cartiere marginase), locurile de munca sunt majoritatea in afara orasului asa ca nu mai lipseste decat sa ne transforme blocurile in hoteluri si sa platim pentru a avea dreptul sa le locuim. Devine din ce in ce mai periculos acest primar.
Postat 29 Mai 2014, 13:28 de oradean
Off
Problema principala pentru care tara asta a ajuns o ruina este mentalitatea si "hai ca merge si-asa". Nimeni (nici primarul nici nimeni) nu doreste sa va ia bani sa-si reabiliteze el casa. Vrea sa avem un centru frumos. Si pentru asta e dispus sa dea din banii nostri, ai tuturor oradenilor - sa va renovati voi casele, pentru a atrage turisti si pentru ca pietonala sa nu mai arate ca dupa razboi. Dar romanul de rand nu vrea, pentru ca a facut rost de apartament prin vreo manarie si nu are bani nici de sare. Ce multi nu inteleg este ca, dupa reabilitarea cladirii, pretul apartamentului pe care cel mai probabil l-au primit dupa nationalizare va creste enorm de mult. Dar de ce sa te gandesti putin, cand poti sa traiesti intr-o darapanatura si sa distrugi imaginea orasului. Eu sa fiu in locul primarului v-as evacua. V-as muta in blocul NATO, pentru ca nu meritati sa locuiti in asemenea monumente. Acolo puteti sta linistiti, nimeni nu va va cere bani de reabilitare. Cand veti construi voi un asemenea palat, veti avea dreptul sa impiedicati reabilitarea lui. Dar cand interveniti in reabilitarea unor cladiri emblematice, aveti lipsa de respect fata de locuitorii acestui oras.
Postat 29 Mai 2014, 12:06 de Marius
hmmm
Marele nostru primar ....nu vrei tu sa-ti donam casele....nu vrei tu sa platim dupa ce-ti donam , normal, impozitele....nu vrei tu sa te stergem la kur...firei tu sa fi de mitocan ..asta este...un complexat de la tara...tot ce-i mai rau si periculos...pacat ca ai nenorocit un oras...este aevarat ca nu singur...te-au ajutata betivul de Malan si grohaitul de Muresan...doi ani nu sant o vesnicie...pacat ca tot de la noi trec....cam asa santem de 25 ani sa mai treaca si-astia...sa vina altiii care sa-si bata joc....dezamagitorsi demobilizator..
Postat 29 Mai 2014, 10:42 de dinel
executarea silita
se indreapta spre veniturile lui,dar daca nu acopera gaura se indreapta si asupra bunurilor mobile si imobile,de-aia-s casele in detroit 1 parai,pt ca nu se mai pot plati taxele,da, e sfanta proprietatea in marele capitalism,numai ca ajunge sa coste o pitula ca tot rimeaza cu pensula
Postat 29 Mai 2014, 10:08 de @carp trei
idiott
Este un oradean f...prost mai jos....bei tembel....fiecare plateste impozit in functie de zona in care locuieste,,,,unul ca tine nu are ce cauta in centru,...nu face bine la creier mic...cat despre cine si cat are de platit..nu-mi face idiotu asta planificarea financiara pe cinci ani....el sa aiba grija sa nu fure, sa fie curat...sa ude iarba..cat despre luatul caselor...si-ar fi facut cartier daca putea..eu nu pot sa cred ca vine cu amenintari asa idioate....sa stii tarane ca nu toti santem absolventi de sorbonica????!!!!te-as lua de ciuf daca-ai avea tare ma mir ca mirandolina a avut curajul sa faca copii cu tine!!!
Postat 29 Mai 2014, 09:40 de zoicas
dus cu pluta
Trezeste-te Bolojan! Nu suntem nici in Viena si nici la Paris! Suntem in Oradea, oras sarac, cu locuitori care su salarii de mizerie, indeferent in ce zona a orasului stau! Zicea cineva mai jos ca daca stai in centru trebuie sa platesti..da, platesc impozit mai mare ca cei de la periferie! Toti am vrea un oras frumos, civilizat.. Si acasa, renovam daca avem bani sau in limita posibilitatilor. Primaria isi permite sa renoveze ce vrea si cand vrea pentru ca isi recupereaza banii de la fraierii de oradeni marindu-le taxele. Du-te acasa Bolojan! Nu o sa fii nici o data un oradean adevarat! Si nici nu meriti!
Postat 29 Mai 2014, 07:26 de oradean
Cretinoidul şef vrea să o comită din nou !?!
Propietatea e garantată prin lege, iar pretenţiile oricui către un asemenea deţinător de imobil trebuie să se îndrepte spre veniturile lui, nicidecum spre proprietatea în sine !?! Primarul, care este un bouuu notoriu, bate câmpii când se referă la obigativitate, executare silită şi legalitate !?! El trăieşte în condiţii de ilegalitate, precum bolşevicii-terorişti în vremuri dorite ca normale !?!
Postat 28 Mai 2014, 18:57 de Carp III
preturili cresc
,de nu se opresc...aia s-o crezi tu si alti smecheri imobiliari...intreaba un notar si vezi ce se vinde,iar viitorul va corecta curba"ascendenta"la zero barat,se va pune problema supravietuirii pt majoritate
Postat 28 Mai 2014, 18:36 de @oradean
F. ok
Subscriu. Un centru cu o pietonala ruinata e total neapetisant. Vrei sa stai in centru?..platesti. Ca orice pe lumea asta.
Postat 28 Mai 2014, 18:04 de Alex
bravo !
trebuie luata atitudine fata de cei care nu vor sa-si asume modernizarea. duap ce va fi modernizat oricum vor profita cerand preturi mai mari pentru proprietatile lor. Bravo Bolojan
Postat 28 Mai 2014, 17:39 de oradean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON