URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 23 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E foarte traumatizant să ți se dărâme casa, chiar dacă aceasta este amplasată între blocuri, unde vecinii știu exact ce mănânci la cină. Oricât s-ar strădui Primăria să-i despăgubească civilizat pe cei care își vor pierde locuințele, nicio sumă de bani nu va putea acoperi disconfortul unei mutări și neplăcerile schimbării modului de viață.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nefirească, în şarada jucată la ceas de seară de Cuc, Mang şi Rus, e intersectarea dintre propaganda politică şi profitul privat, ambele cam forţate. Ce căuta ministrul acolo unde treaba merge ca unsă, nu pe restul celor 415 kilometri ai autostrăzii începute acum 15 ani? Dar şeful PSD Bihor, despre care nu ţin minte să se fi tras în poză şi pe selenarul drum judeţean DJ191B Popeşti-Suplac? Răspunsul poate ar trebui căutat nu în relaţia de amour-à-trois dezinteresat, ci în preţul piperat pentru cei 5,35 km dintre Borş şi Biharea...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Oamenii care ne dictează vieţile prin munca lor de zi cu zi ar trebui să înţeleagă un lucru foarte simplu şi uşor de înţeles - că atunci când iau decizii politice, administrative sau economice, ele vor influenţa momente esenţiale pentru unii oameni. Ca să nu credeţi că fac retorică goală, vă povestesc o întâmplare măruntă şi uriaşă, deopotrivă, petrecută săptămâna trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013 prevede, pentru prima dată în România, posibilitatea formulării unei contestații în cazul în care se apreciază că procesul se prelungește nejustificat. Conform articolului 522 din Codul de procedură civilă, oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată, pot face o contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În aprecierea igienico-sanitară a surselor de apă, o importanţă deosebită trebuie acordată conţinutului natural de substanţe minerale deoarece acestea participă activ în procesele vitale, organismul primindu-le din mediul extern, inclusiv prin intermediul apei.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
12 Octombrie 2012, 08:41

Balastierele de pe Crişuri şi Barcău, "vizitate" de inspectorii de la Ape

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Timp de patru luni, inspectorii Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri Oradea au luat la bani mărunţi toate balastierele şi staţiile de sortare din judeţ „pentru a se asigura că folosinţele de apă funcționează în condiții legale", potrivit unui comunicat de presă remis joi de conducerea instituţiei.

„Controlul tematic s-a derulat în perioada iunie-septembrie şi a vizat bazinele Crişul Repede, Crişul Negru, Barcău şi Crişul Alb", se menţionează în comunicat. Agenţii economici care erau la primul control au fost verificaţi dacă respectă reglementările legale de exploatare, în timp ce la firmele cu vechime s-a urmărit în mod special dacă exploatarea balastrului se face în zona avizată.

La staţiile de sortare, care funcţionează în imediata vecinătate a punctelor de extracţie a balastrului, echipele de control au verificat dacă se menţine curăţenia în zonele de captare şi de evacuare a agregatelor minerale care compun balastrul.

„În urma controlului, inspectorii au impus agenţilor economici 310 măsuri de conformare şi 9 avertismente. Cele mai frecvente probleme depistate au fost neactualizarea planurilor de prevenire şi combatere a poluărilor accidentale, de nerespectare a adâncimii de extracţie şi existenţa unor depozite intermediare de balast în albiile minore" a declarat Dumitru Voloşeniuc, director ABA Crişuri Oradea.

Inspectorii de la Ape au operat, în total, 73 de descinderi inopinate, 35 dintre acestea la balastiere iar alte 38 la staţiile de sortare şi spălare a agregatelor pentru construcţii. Cele mai multe controale au fost efectuat în bazinul hodrografic al râului Crişul Repede - 45 de controale, dintre care 40 pe raza judeţului Bihor şi 5 pe raza judeţului Cluj.
Conducerea ABAC avertizează că extragerea mineralelor fără avizului de gospodărire a apelor este infracțiune și poate fi sancționată cu amendă de la 75.000 lei la 80.000 lei pentru persoanele juridice, iar pentru persoanele fizice de la 25.000 lei la 30.000 lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2921 RON
  • 1 EUR = 4.7432 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON