URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Februarie 2019, 09:37

Avocatul Doseanu: Ex-decanul Facultăţii de Medicină din Oradea, senatorul PSD Florian Bodog, interceptat de DNA pentru o şpagă de 12.000 euro!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Senatorul PSD Florian Bodog a fost interceptat de procurorii DNA timp de 3 luni, în 2015, pe când era decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea. Ex-ministrul Sănătăţii a fost bănuit că urma să primească o şpagă de 12.000 euro, ca să-i determine pe profesorii facultăţii să promoveze la examene trei studenţi israelieni. Ancheta procurorilor DNA Oradea a fost clasată abia luna trecută, adică după 4 ani, pe considerentul că faptele cercetate nu există.

Dezvăluirea a fost făcută, vineri, pe site-ul avocatului orădean Răzvan Doseanu, într-un nou episod al serialului Binshleaks. "Concluzia este că au interceptat mai multe persoane luni de zile ca să ajungă la concluzia că s-au sesizat pe niște invenții. Sau poate au sperat că în lunile de zile de interceptare vor găsi ceva compromițător? Man / Surducan / Muntean… o nouă gherlă ? Sau posibile infracțiuni comise cu intenție? Aşteptăm un punct de vedere public din partea procurorilor Man Ciprian, Muntean Adrian şi a miliţianului Surducan Traian", scrie avocatul, care publică şi ordonanţa de clasare dispusă în caz sub semnătura procurorului Ciprian Man.

Şpagă pentru examene

Potrivit documentului, investigaţiile au fost declanşate în data de 25 aprilie 2015, printr-o sesizare din oficiu a procurorului Adrian Muntean şi a comisarului şef Traian Surducan, pe baza unor informaţii care arătau că, în ziua următoare, Bodog urma să primească şpagă 12.000 de euro!

"Din actul de sesizare a rezultat faptul că, în data de 26 aprilie 2015, numitul Bodog Florian Dorel, în calitate de decan al Facultăţii de Medicină, urma să primească, prin intermediul numitului Pereş Dănuţ Valentin, suma de 12.000 euro de la trei studenţi israelieni neidentificaţi de la Facultatea de Medicină, în scopul de a-şi exercita influenţa asupra cadrelor universitare din subordine, pentru ca acestea să acorde note de promovare cumpărătorilor de influenţă, la materiile la care aceştia sunt restanţieri", scrie în documentul publicat pe site-ul doseanu.ro.

Acuzaţiile din sesizarea din oficiu erau: cumpărare de influenţă în cazul a trei studenţi israelieni neidentificaţi, trafic de influenţă săvârşit de Bodog, respectiv complicitate la trafic de influenţă săvârşit de omul de afaceri Dan Pereş, personaj cunoscut ca un apropiat al lui Bodog. În aceeaşi zi de 25 aprilie, DNA Oradea a început urmărirea penală in rem pentru aceste infracţiuni.

Conform ordonanţei, cei trei studenţi nu au putut fi identificaţi, dar cercul a fost restrâns la cinci studenţi israelieni care, la acea vreme, erau în ultimul an de studiu la Medicină. "Toţi aceşti cinci studenţi, printre care s-ar fi putut afla şi cei trei cumpărători de influenţă, au fost înregistraţi la Facultatea de Medicină Oradea prin transfer de la alte facultăţi de profil, fie din ţară, fie din Italia", se mai arată în document. 

În plus, pentru că "suma oferită era foarte mare", anchetatorii au investigat şi posibilitatea "ca foloasele necuvenite să aibă legătura şi cu promovarea examenului de licenţă în sesiunea din vara anului 2015".

Interceptaţi în vacanţă

Procurorul Adrian Muntean a solicitat autorizaţii pentru supravegherea tehnică a suspecţilor, între care se numărau şi senatorul Florian Bodog şi Dănuţ Pereş, abia pe 25 iulie, adică la 3 luni după data la care Bodog ar fi trebuit să încaseze mita şi în plină vacanţă universitară!

Măsura, care presupunea „interceptarea comunicaţiilor ori a oricăror tip de comunicare la distanţă şi de supraveghere video, audio sau prin supraveghere”, a fost prelungită vreme de 3 luni, până pe 17 octombrie, în acelaşi an. Apoi, după cum reiese din ordonanţă, Muntean a abandonat cercetările, dar nu a închis dosarul, ci l-a pus „la păstrare”, vreme de 3 ani!

Pe 6 august 2018, când, înlăturat de la şefia instituţiei, Muntean a decis să plece din DNA, cazul a fost predat procurorului Ciprian Man, la care a mai stat încă 6 luni. Pe 21 ianuarie 2019, Man a dispus clasarea, pe motiv că faptele cercetate nu există.

Man arată în ordonanţă că discuţiile interceptate au fost neconcludente, motiv pentru care, în lipsa altor indicii "care să confirme comiterea faptelor de corupţie pentru care a fost începută urmărirea penală in rem în prezenta cauză", "urmează a se dispune clasarea". Decizie pe care a luat-o chiar înainte să fie revocat el însuşi din DNA Oradea, ca efect al unui precedent episod Binshleaks...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Tehnica_stiinta_informatii si contra-informatii
Pesemne ca, dupa cu msesizeaza si alti comentatori ( informatori) de pe aici, detineti destule date incat sa mearga tirajul si sa inroseasca nu numai tastatura, cat si sa infiereze pe multi dintre cei vizati! As da cateva exemple: Nelu M,LML,Blonda-influencera de Stei, Bruneta-influencera de Binsh...ex-comunicatoarea de casa a lui Nelu, ciocoii vechi si cei noi; Este carne de tun destula...Si poate ca frustratii nu-s doar frustrati, s-or perinda si ei pe undeva ,zic...! DNA, reloaded!
Postat 16 Februarie 2019, 14:03 de influencer
Ce chestie
Nu-i place la Doseanu că DNA ii urmărește clienții?? Sa ne spună Doseanu ce ar trebui să facă DNA??
Postat 16 Februarie 2019, 11:35 de Sandu1206
Saracii de la DNA
Chiar asa isi expun activitatea, oricarei persoane? Mijloc tehnic de interceptare convorbiri telefonice, fara patru derea in spatii private exista de 10 12 ani, e folosit de autoritatile SUA chiar si din drone pentru identificarea participantilor la "riots" si se poate cumpara chiar ieftin (sub 1000$). Pe bune, aveti oameni capabili, dar inchisi la tehnica moderna, buget aveti, da oare ce faceti cu el. Ma ofer sa va fac training daca aveti nevoie. Oricare foloseste un laptop, telefon, au microfoane deja deci nu e nevoie de ale voastre. Trebuie sa stiti ce sa faceti cu ele. Sau trimiteti oamenii sa faca CEHv10 si CHFI sa invete.
Postat 16 Februarie 2019, 10:43 de poiu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON