URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Martie 2019, 11:50

Avarie de proporţii în alimentarea cu electricitate a Oradiei. Electrica lasă locuitorii oraşului fără explicaţii! (FOTO)

Avarie de proporţii în alimentarea cu electricitate a Oradiei. Electrica lasă locuitorii oraşului fără explicaţii! (FOTO) (foto: Facebook, Cristian Lucaci)
Avarie de proporţii în alimentarea cu electricitate a Oradiei. Electrica lasă locuitorii oraşului fără explicaţii! (FOTO) (foto: Facebook, Cristian Lucaci)
Avarie de proporţii în alimentarea cu electricitate a Oradiei. Electrica lasă locuitorii oraşului fără explicaţii! (FOTO) (foto: Facebook, Cristian Lucaci)
Avarie de proporţii în alimentarea cu electricitate a Oradiei. Electrica lasă locuitorii oraşului fără explicaţii! (FOTO) (foto: Facebook, Cristian Lucaci)
Avarie de proporţii în alimentarea cu electricitate a Oradiei. Electrica lasă locuitorii oraşului fără explicaţii! (FOTO) (foto: Facebook, Cristian Lucaci)
Avarie de proporţii în alimentarea cu electricitate a Oradiei. Electrica lasă locuitorii oraşului fără explicaţii! (FOTO) (foto: Facebook, Cristian Lucaci)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O avarie fără precedent în ultimul deceniu a afectat alimentarea cu energie electrică a Oradiei în noaptea de marţi spre miercuri, efectele acesteia fiind resimţite în cartierele Ioşia, Decebal, Nufărul şi Calea Aradului, precum şi în centrul oraşului.

În unele locuri, alimentarea a fost întreruptă pentru aproximativ un sfert de oră, în altele avaria a durat o jumătate de oră sau chiar mai mult.

Mii de apartamente au fost scufundate în beznă, iar telefonul Dispeceratului Sucursalei Oradea a Societăţii de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania a fost asaltat de reclamaţiile clienţilor. Numeroşi orădeni se plâng de faptul că telefonul a fost permanent ocupat, fiind lăsaţi "în beznă" şi la capitolul informaţii.

Deocamdată, nu există nicio informaţie cu privire la daunele produse de incident.

Avaria a fost remediată în cursul nopţii, dar a rămas cu totul nelămurită pentru public. Contactat în cursul dimineţii de miercuri de BIHOREANUL, Ionel Boja, directorul Sucursalei, a refuzat să ofere explicaţii, deşi era cel mai îndreptăţit să explice avaria, direcţionând reporterul spre purtătoarea de cuvânt, Ramona Moraru.

Nici aceasta nu a putut da nicio informaţie cu privire la cauzele avariei şi, cu toate că Electrica ar fi trebuit să comunice din oficiu explicaţii publice, iar clienţilor să le explice direct cauzele avariei, s-a limitat doar să ceară ca redacţia să pună întrebări scrise şi să promită un comunicat "în două - trei ore".

BIHOREANUL a aflat că nici autorităţile locale nu au fost informate despre cauzele şi proporţiile întreruperii alimentării cu energie electrică. Nici Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, care în alte situaţii primea informări în asemenea evenimente, nici Primăria Municipiului Oradea nu au primit explicaţii.

Şi mai grav este că, deşi furnizarea electricităţii este un serviciu public, Electrica este asimilată instituţiilor deconcentrate, iar prefectul este preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, nici măcar Instituţia Prefectului nu a fost notificată cu privire la aceste avarii de către sucursala Oradea a SDEE Transilvania. Potrivit directorului cancelariei prefectului, Răzvan Puia, compania nu a transmis nicio informare privind această situaţie. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
1000 Kw gratuit lunar
Fiecare angajat Electrica beneficiaza gratuit in fiecare luna de 1000Kw (1Mw), cu toate ca actionarul majoritar e statul. Pentru ce pe banii statului?
Postat 13 Martie 2019, 16:25 de alexr
15 min ?
au rezolvat in 15 min si noaptea? Apa si caldura se ia cu saptamanile si nu anunta nimeni ISU. Cred ca autorul are ceva cu electrica...
Postat 13 Martie 2019, 14:08 de liberalul
CR7 e de vina,
Le-a dat CR aseara la Atletico de a picat curentu
Postat 13 Martie 2019, 13:18 de SergioRamosMinistru
?!
atac cibernetic ?
Postat 13 Martie 2019, 12:29 de oraDean78
eheeee
venezuela?
Postat 13 Martie 2019, 11:53 de User anonimizat
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON