URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Iunie 2019, 20:16

Au fost selectaţi constructorii Autostrăzii Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Biharia. Unul dintre contracte îi revine firmei lui Beniamin Rus

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Instituţia Prefectului a anunţat, miercuri seara, că CNAIR a desemnat, în urma unor licitaţii, asocierile de firme care vor construi aproape 55 kilometri de autostrada între Suplacu de Barcău şi Biharia.

Români şi croaţi

"CNAIR SA a finalizat procesul de evaluare a ofertelor depuse in cadrul procedurii de proiectare şi executie pentru finalizarea Autostrazii Transilvania, secţiunea Suplacu de Barcău – Borş, mai exact a Loturilor 1 si 2, in lungime totală de 54.9 km”, a transmis Instituţia Prefectului Bihor.

Potrivit informării, subsecţiunea Suplacu de Barcău – Chiribiş a Autostrăzii Transilvania va fi realizată de asocierea Construcţii SA din România, allături de Hidroelektra Mehanizacija D.D. din Croaţia. Valoarea contractului este de 361.901.913,71 lei fără TVA, echivalentul a 75,7 milioane euro fără TVA.

Tronsonul menţionat mai sus are o lungime de 26,35 kilometri. “De-a lungul traseului va fi amenajat un nod rutier la km. 24+525 şi vor fi construite sau finalizate 19 poduri, pasaje si viaducte”, se precizează în informarea Prefecturii. 

Durata de realizare a lucrărilor este de 24 luni, din care 6 luni pentru activitatea de proiectare si 18 luni pentru executia lucrarilor. “Menţionăm că ofertantul declarat câştigător a ofertat o perioadă de garanţie a lucrărilor de 10 ani”, au mai precizat reprezentanţii Guvernului în teritoriu. 

Câştigat de Rus

Lotul al doilea, adică subsecţiunea Chiribiş – Biharia a Autostrăzii Transilvania, va fi construit de asocierea formată din Trameco SA, Vahostav (Slovacia), Drumuri Bihor, Drum Asflat şi East Water Drillings SRL. 

Valoarea contractului este de 326.515.056,68 lei fără TVA, echivalentul a 68,3 milioane euro fără TVA. Tronsonul va avea o lungime de 28,55 km şi 18 poduri, pasaje şi viaducte. 

Durata de realizare a acestei autostrăzi este de 24 luni, din care 6 luni pentru activitatea de proiectare şi 18 luni pentru execuţia lucrărilor. Şi în acest caz, câştigătorii licitaţiei oferă o garanţie de 10 ani pentru lucrări.

Potrivit CNAIR, procedura de semnare a contractelor va putea fi declanșată după 10 zile, "dacă în acest termen legal nu vor fi depuse contestații".  

"Însă în situația în care vor fi înregistrate contestaţii împotriva rezultatului procedurilor, CNAIR SA va trebui să aștepte soluţionarea acestora și doar după aceea va putea iniția procedurile de semnare a contractelor", arată într-o informare a Companiei de Drumuri.

Merită precizat că şi secţiunea Biharia – Borş a Autostrăzii Transilvania este executată de aceeaşi asociere, condusă de Trameco SA, firmă patronată de omul de afaceri orădean Beniamin Rus.

Pe tronsonul din urmă lucrările au început, acestea fiind vizitate în teren de ministrul Răzvan Cuc la finalul lunii mai.


PE UNDE TRECE AUTOSTRADA...

Traseul Subsecțiunii 3C1 (Suplacu de Barcău - Chiribiş) începe în zona localității Marca (intersecția cu DC95) la km 4+200. La km 6+700 traseul autostrăzii traversează lacul de acumulare Suplacu de Barcău, după care intră în zona campului petrolier unde intersectează, la km 9+000, DJ191B (Suplacu de Barcău-Foglas).

În continuare, traseul autostrăzii se îndreapta spre vest, în lungul DN 19B (Suplacu de Barcău- Marghita), la sud de localitatile Dolea și Margine.

La km 22+500, la sud de Abrum, traseul traversează calea ferată Tauteu-Marghita, iar la km 24+300, la sud de Chiribiș, intersectează DJ 191A (Chiribis-Tauteu), unde a fost prevazut un nod rutier pentru legatura cu municipiul Marghita.

În continuare, traseul se desfasoară într-o zona de câmpie, în zona Chiraleu și Sînlazăr, intersectând DN 19E la km 30+480.

Traseul Subsecțiunii 3C2 (Chiribiş - Biharia) începe în zona localității Sînlazăr (intersecția cu DN19E), respectiv km 30+550 pe traseul acestei Șubsecțiuni. În continuare traseul se desfasoara într-o zonă de câmpie, între localitățile Mișca și Chislaz, unde DN19E (Chiribiș - Sălard - Biharia) a fost deviat în lungul autostrăzii, pe o lungime de 4,2 km.

Traseul trece apoi la sud de localitatea Poclusa de Barcău, se inscrie  în lungul DN 19 E, între localitățile Sarsig și Hăucești și intersectează DJ 767 (Tiglead - DN19E) la km 39+950.

La km 40+980 traseul trece printr-o zonă de aria protejată Fegernic, pe o lungime de circa l00 m, intersectandu-se apoi, la km 41+319, cu drumul comunal DC42.

De aici traseul autostrăzii trece la nord de localitatea Fegernic, iar la km 48+500 se intersectează cu un drum local (la sud de Sălard) și continuă spre granița Romano-Ungară, intersectând DN 19 E, la km 55+100, drum național va fi deviat de la traseul existent pe o lungime de 1,8 km

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON