URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Februarie 2013, 16:17

Aproape 2.000 de dosare pe cap de judecător la Curtea de Apel Oradea, în 2012

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Bilanţul Curţii de Apel Oradea vizavi de activitatea în 2012 arată că, în medie, un judecător a rulat 1.846 de dosare.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de instanţă, anul trecut, faţă de 2011, s-a constatat o creştere semnificativă a volumului de activitate. Numărul total de dosare aflate pe rolul ceiel mai înalte instanţe bihorene a crescut, anul trecut, la 19.212 faţă de 14.938 în 2011, ceea ce înseamnă o creştere de 28,6%.

Numărul cauzelor nou intrate anul trecut este de 13.426, iar indicele general de oprativitate al instanţei, calculat prin raportare la numărul total de dosare aflate pe rol, este de 71,1%, cu 9,8% mai mare decât cel pentru anul 2011.

"Cel mai mare volum de activitate pe anul 2012 l-a înregistrat Secţia I civilă, cu un număr total de 8867 cauze, spre deosebire de anul 2011, în care volumul cel mai mare l-a avut Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal", se precizează în comunicatul Curţii de Apel Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
vsm
daca legea este una ce atata birocratie jurdica, ce atata tam-tam si calitate sociala nula ?
Postat 19 Februarie 2013, 13:01 de asta e Romania !
sistem corupt nimic deosebit , calitate profesionala !!
dar le poate solutiona un SOFT si ar fi 100% sanse de egalitate si corecte, doar nu credeti ca chiar le face ok pe toate !!! ne prefacem ca muncim :))) avemem fraieri destui sa muste !!
Postat 19 Februarie 2013, 12:59 de ne prefacem ca munci
mizerabili ordinari
Sectia 2 civil sunt niste judecatori mizerabili.Pot avea si 4000 de dosare fiecare ca oricum le masluiesc pe toate,sunt niste corupti fara margini.
Postat 19 Februarie 2013, 12:32 de oradean
.
Poi sa lucreze mai mult puturosii ca doar au salarii grase, altii nu obtin intr-un an cat obtin nesimtiti astia intr-o luna. Dar ei sunt obisnuiti sa lase pe maine treaba si asa normal ca se aduna o cifra atat de spectaculoasa.
Postat 18 Februarie 2013, 21:07 de doggy_c
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON