URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 23 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută a trecut ignorată o ştire colosală: o instituţie a renunţat să mai ceară cetăţeanului un act pe care tot ea l-a emis şi pe care, bineînţeles, îl deţine în propriile registre, pe hârtie sau în calculatoare, deci bravo celui care, după 30 de ani, şi-a dat seama cât de stupid e sistemul!
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Mai exact 2.125.000 de dolari. Nu pentru o investiție publică, nu pentru o clădire nouă, nu pentru un festival dance sau rock, nu pentru asfaltarea unui drum, ci pentru viața unui copil. Un copil de doar câteva luni! Când tocmai ce ai învățat, ca proaspăt părinte, că viața puiului tău este inestimabilă, îți cade în cap o cifră rece și tăioasă, ca o cerere de răscumpărare: Vrei să trăiască? Scoate două milioane de dolari!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
13 Ianuarie 2016, 15:52

APM Bihor reporneşte staţiile de monitorizare a calităţii aerului, defecte de şase luni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Defecte din luna iulie a anului trecut, staţiile de monitorizare a calităţii aerului de pe Bulevardul Dacia şi din zona industrială a Oradiei au repornit miercuri. "Am avut probleme cu toate cele patru staţii pe care le avem în Bihor şi au fost oprite din august. Chiar azi se pornesc staţiile de la sediul nostru şi cea din zona industrială, pe acestea ne concentrăm, urmând să fie repornite şi celelalte două (n.r. una în Nufărul şi una în satul Ţeţchea)", a declarat, pentru BIHOREANUL, Adriana Calapod, şefa Serviciului Monitorizare şi Laboratoare în cadrul APM Bihor.

Cele patru staţii au rămas oprite din vara anului trecut pentru că Ministerul Mediului, proprietarul lor, nu a încheiat un nou contract pentru mentenanţa lor. "Ministerul încheie contractele, din Fondul de Mediu, şi a existat o întârziere la nivel naţional", a precizat Calapod.

În lipsa staţiilor, specialiştii APM Bihor au monitorizat calitatea aerului cu mijloace proprii. "Am avut o monitorizare la sediu pentru partea de pulberi, 24 de ore din 24, nu s-au înregistrat depăşiri. În zonele limitrofe am monitorizat pulberile sedimentabile, care se recoltează o dată la lună, dar nici acolo nu s-au înregistrat depăşiri ale valorilor limită", a mai spus Calapod.

Echipate cu un ecran uriaş, staţiile de monitorizare a calităţii aerului nu sunt utile doar specialiştilor, ci le indică şi trecătorilor care este starea aerului pe care îl respiră. Cele din Bihor au fost montate în 2007, iar datele înregistrate se pot consulta pe site-ul www.calitateaer.ro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4307 RON
  • 1 EUR = 4.7834 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON