URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Mai 2019, 20:38

Alegeri la Baroul Bihor: Avocatul Adrian Stancu a fost ales decan cu o majoritate covârșitoare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Avocatul Adrian Stancu (foto) este noul decan al Baroului Bihor, după ce marți a obținut o majoritate covârșitoare la Adunarea Generală Extraordinară Electivă convocată pentru desemnarea conducerii acestui for în mandatul 2019-2023.

Alegerile s-au desfășurat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea. Pentru funcţia de decan, ocupată vreme de două mandate de avocatul Cristian Domocoş, soţul preşedintei Tribunalului Bihor, Carmen Domocoş, şi-au depus candidaturile avocații Răzvan Doseanu, Adrian Stancu şi Mircea Ursuţa, însă pe ultima sută de metri Doseanu s-a retras. Pentru cele 10 funcţii de consilieri au candidat în total 21 de avocaţi.

Marţi, la Adunarea Generală Extraordinară Electivă, dintre cei 288 de avocaţi participanți, 235 au votat cu Adrian Stancu, în timp ce Mircea Ursuţa a strâns 48 de voturi. Cinci voturi au fost anulate. 

În vârstă de 39 ani, Stancu este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii din Oradea, promoţia 2002, şi este membru al Baroului Bihor din anul 2003, specializat în Drept penal. 

La rândul său, Mircea Ursuţa, în vârstă de 40 ani, este doctor în Drept şi lector universitar al Facultăţii de Drept din Oradea, iar luni a fost nominalizat de deputaţii USR pentru una dintre cele două funcţii de judecător al Curţii Constituţionale (CCR) care urmează să se vacanteze în curând.

În urma votului de marți, Ursuţa va fi unul dintre cei 10 membri ai Consiliului Baroului Bihor, alături de avocaţii Gelu Chivari, Mirela Cocaină, Cristian Domocoş, Sebastian Formitag, Mircea Golea, Răzvan Lupuţ, Cristian Miheş, Alin Nastea şi Marina Oros. 

Cu același prilej, avocaţii şi-au desemnat și delegaţii la Congresul avocaţilor, care va alege organele de conducere ale Uniunii Naţionale a Barourilor din România. Aceştia sunt decanul Baroului, Adrian Stancu, şi avocaţii Corina Domocoş, Cristian Domocoş, respectiv Ştefan Herchi. 

Conducerea Baroului Bihor se ocupă, printre altele, de dialogul cu autorităţile publice şi alte structuri profesionale, asigură perfecţionarea pregătirii profesionale şi a regulilor de disciplină profesională, organizează şi supraveghează serviciul de asistenţă judiciară și soluţionează sesizările şi reclamaţiile care îi vizează pe membri Baroului. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Felicitari!
Baiat destept cu ghinion la femei...
Postat 08 Mai 2019, 20:57 de Motanul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON