URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 22 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E foarte traumatizant să ți se dărâme casa, chiar dacă aceasta este amplasată între blocuri, unde vecinii știu exact ce mănânci la cină. Oricât s-ar strădui Primăria să-i despăgubească civilizat pe cei care își vor pierde locuințele, nicio sumă de bani nu va putea acoperi disconfortul unei mutări și neplăcerile schimbării modului de viață.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nefirească, în şarada jucată la ceas de seară de Cuc, Mang şi Rus, e intersectarea dintre propaganda politică şi profitul privat, ambele cam forţate. Ce căuta ministrul acolo unde treaba merge ca unsă, nu pe restul celor 415 kilometri ai autostrăzii începute acum 15 ani? Dar şeful PSD Bihor, despre care nu ţin minte să se fi tras în poză şi pe selenarul drum judeţean DJ191B Popeşti-Suplac? Răspunsul poate ar trebui căutat nu în relaţia de amour-à-trois dezinteresat, ci în preţul piperat pentru cei 5,35 km dintre Borş şi Biharea...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am intrat în magazin uşor ezitant. Era prima dată când trebuia să cumpăr un candelabru şi mă simţeam nesigur. Nu e genul de obiect pe care să îl cumperi prea des. De obicei stau 2 ore să mă hotărăsc asupra unei perechi de pantaloni şi nici atunci nu sunt sigur că am făcut alegerea corectă. În cazul unui candelabru, cu care poţi înfrumuseţa sau distruge o cameră, alegerea părea mult mai dificilă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013 prevede, pentru prima dată în România, posibilitatea formulării unei contestații în cazul în care se apreciază că procesul se prelungește nejustificat. Conform articolului 522 din Codul de procedură civilă, oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată, pot face o contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În aprecierea igienico-sanitară a surselor de apă, o importanţă deosebită trebuie acordată conţinutului natural de substanţe minerale deoarece acestea participă activ în procesele vitale, organismul primindu-le din mediul extern, inclusiv prin intermediul apei.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
12 Septembrie 2019, 11:05

ALDE se împarte în tabere pro şi anti-PSD. Vezi care e poziţia filialei ALDE Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tensiunile se amplifică în cadrul ALDE, unde membrii se poziţionează alături de taberele aflate în conflict: pe de o parte gruparea lui Călin Popescu Tăriceanu, aflată la conducerea partidului, iar pe de alta cea reprezentată de Teodor Meleşcanu şi liderii care vor continuarea prezenţei la guvernare alături de PSD. Preşedintele ALDE Bihor, Ciprian Blejan, şi-a făcut, joi, cunoscută poziţia.

ALDE Bihor: „Blatiştii au acceptat să devină uneltele unui război politic”

Un comunicat dat publicităţii de Blejan sub antetul filialei, dar asumat doar sub propria semnătură, îi condamnă pe colegii de partid care au acceptat să fie nominalizaţi ca propuneri de miniştri de premierul Viorica Dăncilă, numindu-i „blatişti”, „dilentanţi” şi „fripturişti”, şi salută decizia Biroului Politic Central de a-i exclude pe cei care deviază de la linia partidului.

„Premierul Viorica Dăncilă, a renunţat la orice brumă de coerenţă şi decenţă şi încearcă acum să-şi peticească Guvernul cu candidaţi „furaţi” pe la colţuri. Ruşinea, de astă dată, nu e doar a celor care „fură”, ci şi a celor care se lasă îmbrobodiţi şi acceptă să intre în astfel de stratageme deznădăjduite: Grațiela Gavrilescu, Ion Cupă și Ștefan Băișanu, aşezaţi acum defel comod, cu şezutu-n două luntri, vor fi aruncaţi în „gura” lui Iohannis, ca să poată fi sfâşiaţi în direct, în prime time”, arată comunicatul.

„Neserioşi, neştiutori? Nici măcar nu e important de ce au acceptat blatiştii să devină uneltele unui război politic, întregind şirul de diletanţi şi fripturişti pe care Dăncilă îi bagă acum pe „teren”  ca să marcheze, cum altfel,  un autogol”, mai scrie Blejan.

Liderul ALDE Bihor aminteşte că Biroul Politic Central al ALDE a hotărât, cu o majoritate covârșitoare, nu doar denunțarea protocolului cu PSD, precum și retragerea din coaliția de guvernare ci şi excluderea oricărui membru ALDE care acceptă o desemnare din partea altui partid într-o funcție publică fără acordul partidului. „Toate cele trei decizii au fost corecte, pentru că nu urmăreau scopuri mărunte. ALDE va strânge rândurile şi, cu siguranţă, va ieși mai puternic din această încercare”, încheie preşedintele filialei Bihor.

După cum se ştie, ALDE Bihor face parte, alături de PSD şi UDMR din coaliţia care conduce Coniliul Judeţean şi are câţiva reprezentanţi la şefia unor instituţii guvernamentale deconcentrate, poziţii la care nu s-a arătat dispusă să renunţe după decizia de ieşire de la guvernare luată la nivel central.

ALDE Prahova: „Vrem continuarea proiectelor inițiate, împreună cu PSD”

Pe de altă parte, ALDE Prahova, filială condusă de Graţiela Gavrilescu, a adoptat o rezoluție prin care susţine obţinerea unui nou mandat de viceprim-ministru și ministru de către Graţiela Gavrilescu. Aceeași filială își exprimă dezacordul față de excluderea din ALDE a lui Teodor Meleșcanu, senator de Prahova, și sprijină demersurile sale, în calitate de nou președinte al Senatului României.

ALDE Prahova consideră că decizia Biroului Permanent Central cu privire la modalitatea de sancționare a membrilor ALDE care acceptă funcții publice propuse de alte partide politice contravine prevederilor statutare, fiindcă sancțiunea excluderii pentru membrii BPC și BPEx se poate lua numai prin hotărârea Delegației Permanente Naționale.

ALDE Prahova le cere Graţielei Gavrilescu și lui Teodor Meleșcanu să susțină continuarea proiectelor inițiate, împreună cu PSD, în cadrul guvernării. Totodată, membrii BPT ALDE Prahova fac apel către toate filialele din țară și către conducerea centrală a partidului să solicite și să inițieze demersurile statutare necesare pentru convocarea Congresului ALDE în perioada imediat următoare finalizării alegerilor prezidențiale.

”Este un moment crucial pentru ALDE! Nu avem voie să mai facem greșeli personale! Și, ca să nu greșim, trebuie să ne consultăm cu membrii și aleșii noștri, cu simpatizanții, pentru că de la ei a venit forța ALDE! Lor trebuie să le cerem părerea! Lor trebuie să le dăm socoteală! Datorită lor ALDE a crescut, incredibil de repede, și a ajuns partid parlamentar și la guvernare. Și NU din cauza lor, la europarlamentare, ALDE a obținut doar 4%! În consecință, am procedat, ca întotdeauna: am discutat aceste probleme în organizația mea și voi ține cont de tot ceea ce mi s-a spus. Sper ca vocea colegilor mei să se facă auzită și la București și să acopere zgomotul de fond, generat de neprietenii ALDE, partid pentru care noi muncim atât de mult!” a declarat Grațiela Gavrilescu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2846 RON
  • 1 EUR = 4.7415 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON