URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 16 IANUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Gestul unei tinere de a incendia drapelul maghiar de la sediul UDMR Bihor ne arată că noi, orădenii, mai avem de lucru mult la capitolul educaţie. Şi mă refer la ambele naţii, din rândul cărora apar destule persoane stridente, incapabile să trăiască într-un mediu multietnic, multicultural şi multiconfesional.
Zic şi eu
Adrian Cris
Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă. Nici peisajele, nici simpla existenţă a pârtiei nu asigură, de la sine, dezvoltarea aşezării. A dovedit-o episodul de la finele anului trecut, întins pe încă două săptămâni anul acesta, când autorităţile locale s-au dovedit incapabile să menţină în funcţiune telescaunul. Ratând vârful sezonului de schi, oraşul a pierdut încasări serioase
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Când mergi în ţări exotice e bine să ştii limba băştinaşilor. Astfel scade considerabil riscul de a fi tratat drept duşman şi s-o sfârşeşti la proţap ori să admiri pe vecie frumuseţile locului dintr-o ţeapă arborată pe meterezele unei cetăţi. Dacă le mai duci localnicilor şi nişte mărgele de sticlă frumos colorate, ai şanse mari să ajungi om respectat şi chiar să urci în ierarhia locală până la statutul de semi-zeu.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, legislaţia României permite oricărui cetăţean să aibă acces la informaţiile de interes public, arătând expres ce categorii de informaţii nu sunt considerate de interes public. În ceea ce priveşte procedura prin care cetăţeanul poate avea acces la informaţiile de interes public, Legea nr. 544/2001 prevede că autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest domeniu.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Trichineloza este o boală parazitară acută produsă de Trichinella spiralis (un vierme cilindric lung de 1-4 mm şi cu diametrul de 0,04 mm), care parazitează animalele carnivore, porci mistreţi, urşi, vulpi, câini, pisici, şobolani etc. Sursa de infecţie pentru om este carnea infestată şi insuficient preparată termic...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Inteligenţa este râvnită în ziua de azi ca un atribut fără de care persoana nu se poate descurca eficient în viaţă. Adevărul este însă că inteligenţa corelează extrem de bine cu probleme de ordin mental, afectiv şi social. Oamenii cu IQ ridicat întâmpină mai multe dificultăţi în a se integra în societate, mulţi suferă de depresie, anxietate sau alte tulburări, iar o mică parte au chiar şi boli mintale.
13 Octombrie 2016, 15:45

Aeroportul Oradea se aglomerează: Blue Air va zbura spre Bucureşti şi Iaşi de la 90 lei, plus Torino, cu continuare la Roma, Napoli şi Catania, de la 19,99 euro

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Demersurile începute de "antecesori", după cum s-a exprimat preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pasztor Sandor, se materializează tot mai consistent în ce priveşte caracterul internaţional al Aeroportului din Oradea, adică operarea de noi curse externe, dar nu numai.

Noutăţi în acest sens au fost anunţate joi, în cea de-a doua zi a lucrărilor Conferinţei Anuale şi Adunării Generale a Asociaţiei Aeroporturilor din România, aflate în desfăşurare în Băile Felix până vineri.

Oradea-Bucureşti sub preţul CFR

Cea dintâi noutate, făcută publică într-o conferinţă de presă la care au participat preşedintele CJ şi vicepreşedinţii Ioan Mang şi Traian Bodea, precum şi directorul general al Aeroportului orădean, Gheorghe Pasc, omologul său ieşean, Marius Bodea, şi directorul comercial al companiei româneşti Blue Air, Tudor Constantinescu, se referă la înfiinţarea unei noi curse interne de la Oradea, spre Capitală, cu posibilitatea continuării călătoriei până la Iaşi, urmând să fie a doua rută internă operată de Blue Air de la Oradea, pe lângă cea deja anunţată în urmă cu o lună, spre Constanţa.

Dacă aceasta va avea un caracter estival, cursa Oradea - Bucureşti (- Iaşi) va fi operată tot timpul anului, a anunţat directorul comercial al Blue Air, Tudor Constantinescu. Potrivit acestuia, de la Oradea spre Capitala României şi apoi spre cea a Moldovei se va zbura începând din 15 decembrie, cu un avion Boeing 737 cu 120 locuri, cu o frecvenţă de patru zboruri pe săptămână – lunea, miercurea, vinerea şi duminica – şi la preţuri începând de la 90 lei. La acest tarif se vor vinde cam jumătate din locurile disponibile, restul urmând să fie vândute la preţul pieţei, în funcţie de solicitările pasagerilor, a mai spus Constantinescu.

O simplă comparaţie, ţinând seama că o călătorie cu trenul Oradea – Bucureşti costă 240 lei (iar dus-întors 450 lei), arată că din primăvară va fi nu doar mult mai comod, ci şi mult mai ieftin să optezi pentru o călătorie cu avionul Blue Air.

"Distanţa de 14-16 ore cu trenul va fi redusă sub 2 ore, iar preţul va începe de la 90 lei, în el fiind inclus bagajul, o gustare şi băuturile", a spus oficialul Blue Air, precizând că biletele vor putea fi cumpărate de vineri dimineaţă, iar pasagerii care vor dori să ajungă de la Oradea la Iaşi vor face escală doar 30 minute.

Tudor Constantinescu a afirmat că noua rută face parte din politica Blue Air de a se dezvolta prin crearea unor rute externe nu doar din Bucureşti spre vestul Europei, ci şi din provincii, precum şi a unor legături interne, între provinciile României. Ca urmare a aplicării acestei strategii, numărul pasagerilor transportaţi de Blue Air a crescut de la 1,35 milioane în 2013 la peste 3,2 milioane anul acesta.

Oradea – Torino (plus Roma, Napoli, Catania)

Pe lângă noua cursă internă care, practic, va obliga Taromul să-şi coboare preţurile practicate spre Bucureşti, reprezentantul Blue Air a anunţat şi detaliile celei externe, anunţate încă din primăvară, spre Torino, unde compania românească are o bază, fiind chiar cel mai mare operator pe acest aeroport italian.

Conform spuselor lui Tudor Constantinescu, spre Torino orădenii vor putea zbura din 26 martie (aceeaşi zi în care Ryanair inaugurează cursele Oradea – Barcelona şi Oradea – Milano), la preţuri începând de la 19,99 euro (ce include bagajul de cabină, un bagaj de cală până la 35 kg, o gustare şi băuturi), cu o frecvenţă, deocamdată, de două ori pe săptămână, în zilele de joi şi duminică.

În plus, de la Torino, clienţii Blue Air îşi vor putea continua călătoriile spre Roma (Fiumicino), Napoli şi Catania, iar pasagerii îşi vor putea configura călătoriile după cum doresc, începând de la adăugarea bagajului de cală (între 15-25 euro până la limita de 130 kg) până la servicii de masaj.

Noile zboruri anunţate de Blue Air vor spori numărul curselor operate de la Oradea de la 10/săptămână în prezent la 35/săptămână începând din luna martie a anului viitor, fără a pune la socoteală şi cursele charter.

"Deranj" pentru Debreţin, turism de la Moscova

Pe de altă parte, preşedintele CJ Bihor, Pasztor Sandor, a afirmat că a discutat cu mulţi dintre cei peste 160 de participanţi la Conferinţa Anuală şi Adunarea Generală a Asociaţiei Aeroporturilor din România şi pentru înfiinţarea altor curse, atât regulate, cât şi charter, precum şi pentru promovarea Oradiei, Băilor Felix şi Bihorului ca destinaţie turistică.

În context, Pasztor a spus că a "rezolvat" cu Ryanair ca pe biletele tipărite în Spania Bihorul să fie promovat ca destinaţie turistică (preţul reclamei fiind de 1 eurocent/bilet), precum şi pentru ca această publicitate să fie făcută şi pe site-ul companiei.

În aceeaşi ordine de idei, Pasztor a spus că "vom promova noile curse" nu doar în Bihor, ci şi "pe teritoriul ţării vecine", adică în Ungaria, ceea ce reprezintă o concepţie diametral opusă celei de la începutul mandatului, când afirma că Aeroportul Oradea nu ar trebui să "deranjeze" Aeroportul din Debreţin.

Tot radical diferită este constatarea lui Pasztor în legătură cu necesitatea construirii unui nou terminal de pasageri pe lângă cel modernizat în mandatul lui Radu Ţîrle. Dacă în primele săptămâni ale mandatului spunea că acesta nu trebuie construit pentru că nu există trafic aerian, joi Pasztor a afirmat că traficul va fi atât de aglomerat încât aerogara existentă trebuie completată cu cea pentru care licitaţia va fi lansată chiar înainte de sfârşitul acestui an.

Pe de altă parte, şeful CJ a dezvăluit că "suntem în discuţii cu mai multe companii şi pentru alte curse externe spre Europa", atât pentru a lega Oradea de "zona Germania", cât şi de "zona Spania, altceva decât Barcelona". "Nicio companie nu vrea să dezvăluie ceva să nu afle celelalte decât în momentul clar al anunţării (n.r. – înfiinţării noilor rute), dar sunt ferm convins că toamna viitoare ne prinde şi mai sus", a spus Pasztor.

El a adăugat, de pildă, că a vorbit şi cu un reprezentant al companiei ruseşti Aeroflot, pentru ca zborul Moscova – Budapesta să poată fi prelungit o dată pe săptămână până la Oradea, pentru a aduce turişti ruşi în reşedinţa de judeţ şi Băile Felix, dar şi în alte posibile destinaţii din Bihor.

Pasztor a fost completat de acelaşi director comercial al Blue Air, care a spus că deocamdată "în România mai avem mult de lucrat pentru a înţelege industria turistică", în sensul vizării potenţialilor turişti nu doar din Europa de Vest, care este o piaţă saturată, ci şi din Rusia şi Orientul Mijlociu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
dar au nevoie de ajutor de la minister sa faca mai mult de-atat...
Vazand poze de la conferinta de presa de la lansarea curselor, Nu pot sa nu remarc cu ce se-ocupa conducerea C.J.Bh: sa faca panouri pe care scrie numele institutiei in maghiara, si prezinta cele mai mari orase: 90% in limba maghiara, si printre, mai apare Oradea si Marghita. Traiasca proiectele si harnicia!
Postat 15 Octombrie 2016, 10:52 de unu
!
Na, așa da, Oradea - București la 90 de lei. Felicitări cui merită!
Postat 13 Octombrie 2016, 23:23 de Shogun
count display

FOTO BIHOREANUL

  • CSM CSU Oradea a învins cu 82-76 echipa din Piteşti şi a încheiat prima fază a Ligii Naţionale pe locul IV (FOTO)
  • Oradea ninsă: RER Vest a intervenit aproape 24 de ore continuu, pentru deszăpezire (FOTO)
  • Botezul Domnului. Sute de credincioşi orădeni au participat la sfinţirea apelor în bisericile din centrul oraşului (FOTO/VIDEO)
  • Toţi la zăpadă! Cozi de kilometri și probleme cu locurile de parcare în staţiunile montane din Bihor (FOTO/VIDEO)
  • La mulţi ani, 2019! Mii de orădeni au sărbătorit Revelionul în centrul oraşului (FOTO/VIDEO)
  • Accident în Tileagd: Un tânăr de 23 de ani a pierdut controlul unui BMW şi a lovit o autoutilitară, iar apoi un cap de pod (FOTO)
  • Omagiu generalului Berthelot: Pe faţada Gării din Oradea a fost dezvelită o placă comemorativă în cinstea consilierului militar al Regelui Ferdinand (FOTO/VIDEO)
  • Accident, pe DN 1: Cântăreţul de muzică populară Cornel Borza a zburat cu maşina peste un gard. „Scula rea nu piere!” (FOTO)
  • Carambol cu patru autoturisme lângă Real. O maşină a fost aruncată pe contrasens (FOTO)
  • Deghizaţi în Superman, Batman, Iron Man şi Spider Man, poliţiştii rutieri din Oradea au dus cadouri copiilor internaţi în Spitalul Municipal (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON