URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 23 MAI 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Formidabil cum un fapt aproape banal, până la urmă, se rostogolește pe Facebook pe baza unor știri false. Povestea a căpătat proporții tragice, mai ales la comentatorii de peste munți, care erau aproape gata să vină să ne salveze simbolul național. Frați români verzi, rămâneți la locurile voastre: Patria nu este în pericol!
Zic şi eu
Adrian Cris
Anul trecut, tot la jumătatea lunii mai, vă împărtăşeam o "Poveste din Sicilia", cu un tânăr plecat din Găeşti, dar în continuare legat de ţară, inclusiv prin site-urile de ştiri, care zicea că nu s-ar întoarce. "Banii pe care voi îi primiţi acum sunt bani mincinoşi, n-o să vă ţină mult", zicea Ionuţ, mai lucid decât mulţi dintre cei de acasă, care începeau să guste majorările de salarii oferite bugetarilor.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă credem că schimbarea va veni odată cu tinerii, poate ar trebui să ne mai gândim. Am cunoscut mulți tineri politicieni, membri prin organizațiile de tineret ale diverselor partide, și am constatat cu amărăciune că nu sunt cu nimic mai deosebiți decât cei mari, la statutul cărora aspiră. Vorbesc la fel, gândesc la fel, unii chiar se îmbracă la fel cu șefii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine intenţionaţi să votaţi duminică, 26 mai, la alegerile pentru Parlamentul European?
















De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Iniţiativa de revizuire a Constituţiei în sensul interzicerii ocupării funcţilor publice de către persoane condamnate este constituţională. Recent, a fost publicată pe site-ul Curţii Constituţionale Decizia nr. 222 din 9 aprilie 2019 prin care Curtea Constituţională a stabilit că iniţiativa de revizuire a Constituţiei, iniţiată de un număr foarte mare de cetăţeni, este constituţională şi poate să îşi continue parcursul legislativ.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Deşi numărul cazurilor de cancer al stomacului sunt în continuă scădere, totuşi această boală rămâne încă o problemă, studiile epidemiologice sugerând că riscul de a face boala este mai mare la clasele sociale cu nivel socio-economic scăzut. Consumul îndelungat de alimente cu un conţinut mare de nitriţi (cum sunt cele uscate, sărate şi afumate) poate determina apariţia bolii, alături de acţiunea unor bacterii. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
13 Noiembrie 2012, 17:19

Administratoarea Asociaţiei de Proprietari Traian Lalescu D30, anchetată pentru delapidare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, a anunţat, marţi, că poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au finalizat cercetările faţă de administratoarea unei asociaţii de proprietari din Oradea, acuzată de delapidare.

Din cercetările poliţiştilor a reieşit că, în perioada iunie 2004 - martie 2010, în calitate de administrator, casier şi contabil la Asociaţia de Proprietari Traian Lalescu D30, Kubik Viorica nu a înregistrat în evidenţa contabilă anumite încasări şi documentele justificative privind lucrările şi reparaţiile ce au fost efectuate la asociaţie, penalităţile achitate pentru plata cu întârziere a unor furnizori, precum şi operaţiunile economice desfăşurate prin conturile bancare ale asociaţiei.

"Totodată, orădeanca este suspectată că a plătit salariile şi contribuţiile aferente pentru administrator, colaboratori şi alţi angajaţi, fără a avea aprobarea Adunării Generale", a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

În total, paguba adusă proprietarilor de apartamente din asociaţia Lalescu D30 se ridică la 65.821,52 lei.

"Pentru recuperarea prejudiciului, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au luat măsuri asiguratorii în cauză, până la concurenţa sumei de 65.821,52 lei", a declarat inspectorul principal Alina Dinu.

Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea cu propunere de trimitere în judecată a suspectei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
marss gilea sa te voteze ***
CENZURAT
Postat 13 Noiembrie 2012, 17:43 de hai marsssssss
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2638 RON
  • 1 EUR = 4.7625 RON
  • 1 HUF = 0.0146 RON