URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 27 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au trebuit să treacă trei mandate pentru ca primarul Ilie Bolojan să dea liber la refacerea vechilor parcuri. Este adevărat că atunci când faci o casă începi cu fundaţia, cu infrastructura, dar poate că parcurile 1 Decembrie şi Petofi meritau mai de mult o revigorare.
Zic şi eu
Adrian Cris
Orădenii şi bihorenii vor ţine minte doar faptul că după 4 luni de administrare a Aeroportului sub gir PNL tot nu avem curse externe. Vestea şi mai proastă e că, în pofida declaraţiilor primarului Bolojan, nici n-o să avem curând. Ceea ce iar nu spun nici CA, nici edilul, nici şefii CJ. Iar motivul e dezarmant de simplu...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
90% dintre bucureştenii care au participat la sondajul online iniţiat de primarul general Gabriela Firea au fost împotriva vinietei Oxigen, ce îşi propune să taxeze circulaţia maşinilor poluante în Bucureşti şi să le interzică de tot accesul celor sub Euro 3 în centru. E drept, nu este un sondaj făcut ca la carte, iar Firea nu-i un personaj prea simpatic, dar cu toate acestea rezultatul este uşor de interpretat - oamenilor le pasă mai mult de banii din buzunar decât de sănătate.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În 12 februarie a.c., Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a Codului administrativ invocată de Avocatul Poporului, astfel încât acest act normativ rămâne în vigoare şi produce efecte juridice. Deşi lumea juridică se aştepta la o decizie de neconstituţionalitate rapidă a acestui act normativ, după ce a ţinut dosarul pe rol aproximativ 6 luni, Curtea Constituţională a stabilit, cu majoritate de voturi, că este absolut constituţional să adopţi un cod prin ordonanţă de urgenţă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
14 Noiembrie 2012, 11:35

Acoperişul unei case din Oncea a ars, după ce o grindă lipită de horn a luat foc

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Acoperişul unei case de pe strada Pădurii, din cartierul Oncea, a fost distrus în totalitate, după ce o grindă lipită de coşul de fum a luat foc.

Incendiul a izbucnit miercuri dimineaţă, în jurul orei 6, când proprietarii au sunat la 112.

"La locul evenimentului s-au deplasat cu operativitate două autospeciale ale Detaşamentului 2 Oradea şi un echipaj de paramedici. La sosirea acestora, incendiul se manifesta cu violenţă la acoperişul locuinţei, existând pericol de propagare la o magazie de lemne şi la un imobil aflat în imediata apropiere", a declarat BIHOREANULUI căpitanul Cristian Herţe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Timp de două ore, pompierii au lucrat la stingerea focului şi pentru înlăturarea focarelor existente.

"În urma incendiului a ars acoperişul casei în totalitate, circa 200 de metri pătraţi, iar tavanul casei a fost degradat parţial. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind coşul de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile", a mai declarat Herţe.

Practic, o grindă din podul casei era lipită de coşul de fum, iar cum proprietarul a aprins focul, coşul s-a încălzit şi bucata de lemn a luat foc.

Nu s-au înregistrat victimele, însă cert este că pagubele, care nu au fost încă evaluate, sunt însemnate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4186 RON
  • 1 EUR = 4.8074 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON