URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 27 IANUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Zilele trecute, Oradea a intrat în colimatorul primarilor celor mai importante orașe din țară, Bucureștiul și Clujul. Și, ca de fiecare dată, fără ca noi să avem vreo vină. Asta nu înseamnă că nu suntem măguliți că ditamai primarii de capitale, de provincie și de țară nu mai pot dormi de grija noastră!
Zic şi eu
Adrian Cris
Partid-balama, care s-a obişnuit să-şi ofere „serviciile” când PNŢCD şi PNL, când PD-PDL, când PSD, UDMR nu trăieşte decât din parazitarea partidelor întemeiate sau măcar justificate ideologic, oferindu-le în Parlament, în Consiliile Judeţene şi în Consiliile Locale voturile pentru încropirea unor majorităţi, în schimbul atât al discriminărilor pozitive oferite minorităţii, cât mai ales al privilegiilor pentru liderii acesteia.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă nu mă înşel, era perioada în care preşedintele Iohannis se contra cu PSD pe marginea numirii unui premier, când Moise Guran a făcut o ediţie a emisiunii "România în direct" pornind de la întrebarea "Care ar fi cea mai potrivită persoană pentru a fi desemnată premier?". Ascultătorii au pomenit multe nume, inclusiv din zona non-politică, printre care, deloc surprinzător, şi al lui... Moise Guran. Ca de obicei, în situaţii critice, oamenii au nevoie de un om, un singur om, care să îi salveze. E posibil ca atunci să-i fi apărut jurnalistului gândul de mărire.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat săptămânile trecute, legislaţia noastră prevede posibilitatatea ca statul să acorde facilităţi persoanelor care nu pot să îşi permită cheltuielile pricinuite de desfăşurarea unui proces civil. Dacă în episoadele anterioare am prezentat condiţiile de acordare a acestui ajutor, în continuare vom vedea procedura prin care ajutorul public judiciar poate fi obţinut.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Guta cuprinde o serie de boli care apar singure sau în combinaţie şi includ hiperuricemia, atacurile de artrite inflamatorii (la o singură articulaţie), depozitele de cristale de uraţi la nivelul articulaţiilor şi la nivelul rinichilor, precum şi litiaza renală cu săruri de uraţi. Hiperuricemia (creşterea acidului uric plasmatic la valori de peste 7 mg%) este cea care determină apariţia gutei. Acidul uric, alături de creatinină, uree şi pigmenţii biliari, este un produs final al metabolismului proteic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
27 Noiembrie 2018, 09:02

Accident pe DN 19, în Diosig: două persoane au murit, încă una este foarte grav rănită!

Accident pe DN 19, în Diosig: două persoane au murit, încă una este foarte grav rănită! foto: Facebook Grupul Info Trafic Bihor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Accident extrem de grav, marţi dimineaţă, în Diosig, la ieşirea spre Satu Mare. Două persoane au murit şi încă una este foarte grav rănită, după ce un autoturism s-a ciocnit cu o CIFĂ. Între victime se află şi un copil.

"Accidentul rutier s-a produs pe raza localităţii Diosig, pe DN 19. Apelul prin 112 la fost făcut la ora 8.20, iar în accident sunt implicate o autoutilitară şi un autoturism. Traficul în zonă este blocat, deocamdată, poliţiştii rutieri fiind la faţa locului pentru cercetări şi pentru a dirija circulaţia. Rugăm conducătorii auto să respecte indicaţiile poliştilor rutieri de la faţa locului", a declarat comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

În autoturism se aflau patru persoane.

Potrivit maiorului Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, două victime din mașina mică au rămas încarcerate. "Până la această oră (ora 8.55 nr), cele două victime au fost extrase şi predate echipajelor medicale prezente la faţa locului, în cazul femeii (din câte se pare şoferiţa autoturismului - nr) efectuându-se manevre de resursciare. Un bărbat se află în cod roşu medical. Din nefericire una dintre victime, un bărbat, a decedat", a precizat Roşca.

În cod verde medical, adică cu răni mai puțin grave, se află un copil care era în autoturism, dar și șoferul mașinii mari.

UPDATE:

După zeci de minute de resuscitare, și femeia care era în stop cardio respirator a fost declarată decedată.

La fața locului au fost mobilizate, din cadrul ISU Crișana, echipajele de pompieri militari din cadrul stației Săcueni, gărzii Sălard și Detașamentului 1 Oradea, cu autospeciala de descarcerare grea, o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și un echipaj de prim ajutor calificat, respectiv cel de terapie intensivă al SMURD Oradea.

De asemenea, la intervenție participă și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Bihor.

Circulația a fost reluată în jurul orei 10.

Citiți și articolul „IMAGINI devastatoare de la locul accidentului de la Diosig: Şoferiţa nu a adaptat viteza la condiţiile de drum umed (FOTO / VIDEO)”

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3101 RON
  • 1 EUR = 4.779 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON