Un stâlp a fost rupt, iar două maşini au fost serios avariate, miercuri, într-un accident de circulaţie produs la intersecţia străzilor Călăraşilor cu Satelitului.
Venind de pe strada Satelitului, şoferul unui Opel a intrat în intersecţie şi nu a respectat semnificaţia indicatorului de „Cedează trecerea”, a virat pe strada Călăraşilor fără să se asigure, moment în care a acroşat o altă maşină care circula regulamentar pe drumul principal.
În urma impactului, cea de-a doua maşină a fost aruncată într-un stâlp de pe marginea carosabilului care, fiind din lemn, s-a rupt.
Potrivit poliţiştilor chemaţi la locul evenimentului, nici una din persoanele aflate în cele două autoturisme nu a fost rănită.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.