URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Septembrie 2018, 09:01

Accident cu maşina Poliţiei pe DN 79, în Bihor: Doi poliţişti, răniţi în timp ce încercau să blocheze în trafic un fugar cu Audi! (VIDEO)

Accident cu maşina Poliţiei pe DN 79, în Bihor: Doi poliţişti, răniţi în timp ce încercau să blocheze în trafic un fugar cu Audi! (VIDEO) captură Facebook Infotrafic Bihor / George Caba
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Doi poliţişti au fost răniţi, în noaptea de marţi spre miercuri pe DN 79, în timp ce încercau să blocheze în trafic un fugar cu o maşină Audi, care nu a oprit la semnalul lor. Tânărul nu avea permis de conducere.

A lovit maşina Poliţiei

Din primele informații, incidentul s-a produs în zona localităţii Inand, unde echipaje de Poliţie au organizat un baraj pentru a-l prinde pe șoferul care nu oprise la semnalul lor. Pentru a scăpa, conducătorul autoturismului Audi a virat brusc maşina, lovind în plin o autospecială de Poliţie care-l urmărea.

Potrivit comisarului Alina Dinu, purtător de cuvânt al Poliţiei Bihor, doi subofiţeri de Poliţie au fost răniţi uşor în urma evenimentului rutier.

Șoferul este audiat în prezent la sediul Poliţiei Rutiere.

"La Unitatea de Primire a Urgenţelor au fost doi pacienţi. Unul, de 42 ani, care avea traumatism cranio cerebral uşor şi contuzie toracică şi unul de 28 ani, contuzie antebraţ stâng şi genunchi drept" a declarat purtătorul de cuvânt al UPU-SMURD Bihor, dr Alexandru Mateoc.

Potrivit sursei citate, leziunile celor doi poliţişti nu au impus internarea în spital.

Oprit în Salonta

Biroul de presă al Poliţiei Bihor a transmis, miercuri dimineaţă, primele rezultate ale cercetările efectuate în caz. Astfel, potrivit poliţiştilor, şoferul vinovat de producerea accidentului este un tânăr de 23 ani din localitatea Talpoş, iar poliţiştii răniţi sunt agenţi de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Salonta.

"Polițiștii salontani au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire a autoturismului, însă conducătorul acestuia nu a oprit și și-a continuat deplasarea pe DN 79, înspre Cefa", se arată în comunicat.

Penru a-l prinde pe fugar, cei doi agenţi de ordine publică au solicitat sprijinul polițiștilor Secției nr. 9 de Poliție Rurală Cefa, care s-au deplasat cu operativitate pe DN 79, în localitatea Inand, unde au efectuat un microfiltru.

"La vederea filtrului instituit de polițiști în trafic, cel în cauză a întors autoturismul înspre Salonta și, în afara localității Inand, pentru a evita autospeciala Poliției Municipiului Salonta, care avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase, a efectuat un viraj înspre stânga, intrând însă în coliziune frontală cu autospeciala de Poliție", se precizează în informare.

Anchetat pentru vătămare din culpă

În urma accidentului rutier, atât polițistul care conducea autospeciala, un bărbat de 28 de ani, din Salonta, cât și colegul său, un alt polițist salontan de 42 de ani, au suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora nu s-a impus internarea în spital. De asemenea, autospeciala a suferit diverse avarii.

"În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că tânărul de 23 de ani din Talpoș nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule", se spune în comunicat.

Tânărul, bănuit de comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, a fost condus la sediul Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, pentru audieri.

La final, șoferul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca anchetatorii să decidă dacă îl vor prezenta instanței cu propunere de arestare preventivă.

Vezi VIDEO AICI!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Miliția stie doar să stea la pândă
La intrarea în localități să te prindă că nu ai apucat să frânezi, sau unde indicatorul de intrare în localitate unde panoul îi în spatele unui copac.... Vă sună ceva cunoscut?
Postat 19 Septembrie 2018, 17:16 de sofer-or
Pline sunt drumurile patriei de autoturisme, autoutilitare, tractoare si camioane, conduse de indivizi fara carnet, beți sau drogați, alergând ca apucații !?!
Doar că, nu vezi picior de polițist, de parcă sunt în vacanță mai tot timpul ... decât pe drumuri naționale, când și când, iar în weekend never-never-never !?!
Postat 19 Septembrie 2018, 13:02 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON