URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 21 AUGUST 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Numai o minune ar face ca aeroportul din Oradea să fie urnit și să poată face o concurență credibilă celui din Debrețin. Dacă ar exista respect pe lumea asta, primarul din Debrețin ar trebui să dea aeroportului din urbea sa numele Kiss-Pásztor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă am fi avut o opoziţie profesionistă, integră şi îndrăzneaţă, 10 august 2019 nu ar fi găsit la cârma României netoţii şi ticăloşii care o cangrenează de atâta amar de vreme. Pe 26 mai, mobilizarea la urne a românilor a zdruncinat cele trei PSD-uri, pe cel al lui Liviu Dragnea, al Vioricăi Dăncilă şi al tuturor baronilor roşii, pe al lui Tăriceanu şi pe al lui Kelemen Hunor (căci, să nu uităm, putreziciunea nu ar fi fost desăvârşită fără acest partid etno-business). Dar Ciuma Roşie a rămas.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
La Untold trebuie să te obişnuieşti rapid cu marea frustrare că nu poţi fi în toate locurile în acelaşi timp. Dacă ai venit doar pentru anumiţi artişti, e simplu, mergi să-i vezi şi gata. Dacă dimpotrivă, vrei să vezi cât mai multe, ai o mare provocare. Nu numai suprapunerea orelor este o problemă, ci şi timpii de deplasare de la o scenă la alta. Când în festival sunt 90.000 de oameni pe seară, mişcarea e anevoioasă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre necesitatea construirii şi modul în care se va realiza viitorul pasaj subteran Magheru, care va lega pe sub bulevard Aleea Ştrandului de Pacul Traian?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, în data de 26 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 152/2019 pentru modificarea Codului rutier. Pe lângă modificările aduse procedurii de suspendare a dreptului de a conduce în cazul săvârşirii unei contravenţii, noua lege aduce şi modificări cu privire la sancţiunile aplicabile în cazul cercetării pentru comiterea unor infracţiuni la regimul rutier.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Tratamentul cardiopatiei ischemice este individualizat pentru fiecare pacient, ţinându-se cont de felul de viaţă, factorii de risc, gradul de incapacitate al bolnavului, stresurile specifice fizice şi emoţionale care precipită disconfortul toracic cu apariţia anginei, medicul fiind singurul care poate recomanda planul terapeutic. Acesta trebuie să cuprindă mai multe etape.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
15 Iulie 2019, 20:01

A "plouat" cu dosare penale în Bihor. Plin de şoferi băuţi, în weekend, pe şosele!

A 'plouat' cu dosare penale în Bihor. Plin de şoferi băuţi, în weekend, pe şosele! foto generic, ziarulunirea.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A fost plin de şoferi băuţi pe şoselele din judeţul Bihor în acest sfârşit de săptămână. Şapte dintre ei s-au ales cu dosare penale pentru că au condus cu concentraţii alcoolice mult peste limita legală, doi au refuzat recoltarea de probe biologice, iar alţii trei au fost implicaţi în accidente rutiere. Un tânăr din Sântandrei a urcat şi băut, şi fără permis la volan.

Informaţiile apar într-un comunicat de presă transmis luni de Poliţia Bihor, care arată și că, în weekend, 220 de participanţi la trafic care nu au respectat legislaţia rutieră au fost sancţionaţi de poliţiştii rutieri în acţiune.

Şi băut, şi fără permis

Spre exemplu, în noaptea de duminică spre luni, la ora 00.16, pe strada Matei Corvin din Oradea, poliţiştii au depistat în trafic un orădean de 62 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie alcoolică de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În aceeaşi noapte, la 01.15, pe strada Seleuşului din Oradea, poliţiştii au depistat în trafic un tânăr de 19 ani, din Sântandrei, în timp ce conducea un autoturism, fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi având o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, la ora 02.25, pe D.N. 79, la intrarea în Oradea dinspre Nojorid, poliţiştii au depistat un alt orădean la volan, acesta având o concentraţie alcoolică de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Alţi şoferi au fost prinşi băuţi în cursul zilelor de duminică şi vineri: un marghitan de 37 de ani (0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat), un tânăr de 24 de ani tot din Marghita (0,43 mg/l), un orădean de 48 de ani (0,45 mg/l ) şi un bărbat de 27 de ani, din comuna Biharia (0,60 mg/l).

Amenzi în cascadă

Încă trei şoferi au fost prinşi băuţi la volan după ce au fost implicaţi în accidente care, din fericire, nu s-au soldat cu victime. Duminică, la ora 9.30, la intersecţia drumului judeţean 19/E cu drumul judeţean 767/B, în Ciuhoi, un localnic din Sârbi a fost prins cu alcoolemie de 1,27mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce conducea un tractor neînregistrat și a fost implicat într-un eveniment rutier.

Doi bihoreni implicaţi în tamponări au fost depistaţi vineri seară: un orădean de 48 de ani, în Oşorhei, cu o concentraţie alcoolică de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, şi un bărbat de 44 de ani din Copăcel, în localitate, cu o concentraţie alcoolică de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.

"Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi în ambele cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală", arată comunicatul.

Alţi doi bihoreni s-au ales cu dosare penale pentru că au fost şi băuţi, şi au refuzat recoltarea de probe biologice. Este vorba despre un orădean de 35 de ani prins în trafic în Dobreşti cu o concentraţie alcoolică de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat şi de un bărbat din Sântandrei, prins pe DN 79, în Leş, conducând cu o concentraţie alcoolică de 0,85 mg/L alcool pur în aerul expirat.

Potrivit ofițerului de presă al Poliției Bihor, Ioana Lascău, în săptămâna 8-14 iulie, poliţiştii rutieri au constatat în total 1.538 de contravenţii, din care 787 au fost date pentru depăşirea limitelor de viteză şi 35 pentru alcool la volan. 

În ultima săptămână, 161 de permise de conducere au fost reţinute, dintre care 41 pentru alcool şi 21 pentru viteză.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
ce oameni
daca ar sta cei de la rutiera dimineata cand vin petrecaretii de la nunti si cumetrii sa vezi atunci permise suspendate!
Postat 16 Iulie 2019, 10:49 de oradea
deschideti ochii
E plin de astfel de specimene tot timpul. Acum s-a intamplat sa mai fie si prinsi. Si cand pateste un cercopitec ceva sarim toti sa ajutam animalul sa mai puna in pericol vietile oamenilor civilizati si cu bun simt. Vietile celor din urma sunt ieftine si nu conteaza, doar bizonii trebuie salvati.
Postat 16 Iulie 2019, 08:35 de testtest
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2682 RON
  • 1 EUR = 4.7305 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON