URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 16 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Neisprăviţii de la Ministerul Educaţiei au mai fătat o mărgică. Au elaborat un Cod de etică prin care se interzice profesorului care predă la clasă să îşi mediteze propriii elevi. Hai să zicem că acest aspect e corect, chit că poate fi uşor de eludat dacă profesorii fac schimb de elevi între ei. Mă aşteptam să interzică total meditaţiile, dar probabil că nu i-a dus capul până acolo.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu mă număr între cei care consideră că o convingere religioasă exclude o gândire liberală. Nu cred că a gândi liber(al) înseamnă să fii fără niciun Dumnezeu. Un exemplu notoriu este cel al chirurgilor care mărturisesc că se roagă înaintea intervenţiilor dificile. Şi reciproca e valabilă. Poţi fi ateu, dar cât se poate de retrograd. Prin urmare, recunosc, ca orice om de bun simţ, dreptul oricărui membru PNL de a fi acţionat conform propriei conştiinţe la recentul referendum pentru "familia tradiţională".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la ultima dintre cele trei "legi ale justiţiei", respectiv cu privire la legea de modificare a statutului judecătorilor şi al procurorilor. Ca urmare a acestui fapt, preşedintele este obligat să promulge modificările, care vor intra, cât de curând, în vigoare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
18 Mai 2014, 13:14

A murit Alexandru Mudura, proprietarul Lotus Center!

A murit Alexandru Mudura, proprietarul Lotus Center! (foto: Forbes)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Omul de afaceri Alexandru Mudura, patronul complexului comercial Lotus Center, a decedat, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Surse apropiate acestuia au confirmat BIHOREANULUI că magnatul s-a stins în somn, la reşedinţa sa somptuoasă din Oradea.

În vârstă de 75 de ani, omul de afaceri ducea pe picioare mai multe afecţiuni. De câţiva ani, suferea de cancer la prostată, pentru care a fost operat în repetate rânduri, iar anul trecut a suferit şi o intervenţie chirurgicală pe inimă, la Munchen.

Totuşi, în apariţiile publice pe care le-a avut, acesta nu lăsa să se vadă că e bolnav, dimpotrivă, dovedea o vitalitate de invidiat. Om de afaceri, colecţionar de artă şi filantrop, Mudura a promovat numeroase acţiuni caritabile, dintre care multe au vizat ajutarea sistemului medical.

Ultima dintre ele a fost licitaţia Ouălor Gigant, de luna trecută, în cadrul căreia patronul Lotus Center a pus la bătaie zeci de mii de lei şi obiecte valoroase din colecţia sa personală, pentru dotarea cu aparatură a Centrului de Intervenţie Cardio Vasculară de la spitalul Judeţean. Şi cu acest prilej, Mudura s-a arătat supărat de faptul că oamenii de afaceri nu mai direcţionează destui bani în scopuri caritabile, observând că, dacă el şi-a permis să se trateze în străinătate, pe zeci de mii de euro, mulţi români mor pe capete, pentru că nu au bani.

Pornit de jos, după ce a plecat în Ungaria pe vremea comunismului, Alexandru Mudura şi-a făcut în ţara vecină faima de "Regele Kinder", când a ajuns să controleze 60% din piaţa locală a ciocolatei, prin distribuţia celebrelor ouă cu surprize. Extinzându-şi, în ani, după anii 90, afacerile în varii domenii, dintre care cea mai de succes pare a fi mall-ul Lotus din Oradea, Mudura a ajuns unul din cei mai puternici oameni de afaceri, cu influenţă puternică şi în viaţa politică, îndeosebi în UDMR şi PSD.

În urmă cu doi ani, în topul Forbes figura pe locul 118 în rândul celor mai bogaţi români, deţinătorul centrului comercial Lotus având o avere estimată la 35-37 milioane de euro, după ce aceasta fusese evaluată chiar şi la 60 milioane de euro la mijlocul anilor 2000.

Alexandru Mudura are un fiu, Alexandru Mudura junior, în vârstă de 44 de ani, care se dovedeşte, de asemenea, un antreprenor de succes.

În ultimele sale apariţii, Mudura s-a arătat marcat de dosarul penal deschis de DNA Oradea, pe numele său şi al liderului UDMR Bihor, Alexandru Kiss, subliniind cu tărie, atât în declaraţia lapidară dată procurorilor, cât şi în comunicatele pubice, că el nu are nicio legătură cu speţa invocată de procurori. E posibil  spun apropiaţi ai lui Mudura, ca acest ultim scandal să fi afectat sănătatea omului de afaceri.

Dumnezeu să-l odihnească!


Anunţăm cu regret faptul că Alexandru Mudura a plecat dintre noi azi, duminică, 18 mai 2014. S-a stins din viaţă în reşedinţa sa din Oradea.

Alexandru Mudura s-a născut în 17 ianuarie 1939, în Judeţul Bihor, iar pentru orădeni va rămâne cel care a pus bazele Mall-ului Lotus Center, pe care, din patriotism local, a ales să-l inaugureze în oraşul natal.

În ultimii ani a luptat cu o boală grea, însă nu s-a lăsat nicio clipă subjugat de aceasta, păstrându-şi încrederea şi speranţa.

Îl vom păstra mereu în sufletele noastre.

Familia lui Alexandru Mudura


Suntem consternaţi şi îndureraţi când anunţăm decesul omului de afaceri Alexandru Mudura survenit azi, 18 mai 2014, în reşedinţa sa din Oradea.

Alexandru Mudura a fost unul dintre cei mai respectaţi şi reputaţi oameni de afaceri din zona de vest a ţării; deţinea numeroase afaceri, printre care şi Lotus Center din Oradea. A pornit şi a condus multe afaceri, atât în România cât şi în Ungaria, avându-l alături pe fiul său, Alexandru Junior.

A fost cunoscut ca omul care a adus pe piaţa românească produsele Ferrero (Ouă Kinder, Tic-Tac, Raffaello, etc.) iar pentru orădeni este cel care a inaugurat în oraşul lor primul mall din vestul ţării.

Va rămâne în memoria publicului orădean şi prin actele de caritate pe care le-a iniţiat şi susţinut cu regularitate, devenind în ultima perioadă a vieţii lui un susţinător dedicat al acestora.

A reuşit să se facă respectat şi îndrăgit de către angajaţii săi, câştigându-le respectul şi încrederea.

Angajaţii Lotus Center îl vor păstra mereu în suflet, rămânându-i îndatoraţi pentru ceea ce a creat şi pentru încrederea şi grija oferite, iar spiritul lui va veghea asupra companiei pe care a fondat-o şi a condus-o spre succes.

Întreaga echipă a Lotus Center deplânge trecerea în nefiinţă a domnului Mudura şi este alături de familia îndoliată.

Domnule Mudura, veţi rămâne veşnic în inimile noastre!

Colectivul Lotus Center

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
30 Comentarii
Apropo de spioni
Stiti cum isi "planteaza", tarile cu intentii hai sa le zicem "neortodoxe", agentii in tarile tinta ? Le dau bani sa-si deschida afaceri (le finanteaza afaceri), de unde sa poata actiona la "umbrela" business-urilor pe care le au. Din pozitiia asta ei finanteaza si desfasoara diferite activitati specifice.
Postat 19 Mai 2014, 18:10 de Land
@ asa zisul "patriotism local"
Ai dreptate, frate ! Spionajul unguresc si agentura lui locala sunt cat se poate de activa in Transilvania. Informatii despre serviciile de spionaj unguresti indreptate impotriva intereselor politice, economice si militare romanesti s-au detinut cu mult inainte de 1990. Documentarea lor a necesitat o activitate intensa din partea organelor de contraspionaj romanesti. In 1988 autoritatile romane au desfiintat Consulatul ungar din Cluj, oficina a spionajului unguresc. S-a intamplat acest lucru Dupa 1990 actiunile spionajului unguresc au fost reluate cu si mai mare intensitate.
Postat 19 Mai 2014, 17:58 de Realitati
Numai de bine!
UN PATRIOT LOCAL ADEVARAT! DUMNEZEU SA IL ODHINEASCA!
Postat 19 Mai 2014, 17:20 de Aurel
@io
asta ce a jucat la unguri, /atacant central/ in "echipa" lui megyesy ? astia care joaca in "echipa" lui orban crezi ca sunt rezerve sau "copii de mingi" ? stai sa vezi ce urmeaza.
Postat 19 Mai 2014, 12:56 de @gozborul bulan
!!
Sa dai coltu când ai dat de necazuri..la varsta lui nici nu-i rau....vorba aia ..traiu malaiu...etc
Postat 19 Mai 2014, 11:43 de soso
Dumnezeu sa-l ierte.
Condoleante familiei. Odiheasca-se in pace!
Postat 19 Mai 2014, 10:29 de As.Phoenix Unimat,
REPLY
Daniela, relaxeaza-te si mai bine numara-ti banii din sutien (dupa ce ai cantat in repetate randuri la flaut). Pastreaza-ti lectiile de viata pt. momentele in care te privesti in oglinda.
Postat 19 Mai 2014, 09:01 de DANI
@$$$$
Si eu m-am gandit la varianta asta....cine stie ce mai scotea pe gura...mai ales ca el era un fel de doua feluri....juca si pe la unguri.......Kiss basci .., unul dintre martori s-a evaporat..cine urmeaza??? Roszi draga stai la distanta....dragostea a trecut raman buissnisurile///
Postat 19 Mai 2014, 07:18 de io
Mda
Au furat cu simt de raspundere. Doar de la cinci sute de mii-un milion de euro in sus. Nu s-au incurcat cu maruntis.
Postat 19 Mai 2014, 06:16 de Succes, DNA !
friend
transmit condoleante familiei si imi exprim tristetea fata de un om cu un spirit de viata deosebit, un om curajos, si un adevarat capitalist.
Postat 19 Mai 2014, 05:50 de frederick Kolman
@mudura a cedat
Asta in cazul in care nu l-au "ajutat" altii sa devina defunct. Cine stie ce mai dadea din el, la anchetele care urmau, ca de bulau se temea.
Postat 19 Mai 2014, 00:03 de $$$$$$$$$$$$$$$$$$$
Pacat
DUMNEZEU i-a ales o moarte frumoasa. In popor se spune ca oamenii buni mor in somn.Condoleante familiei.
Postat 18 Mai 2014, 22:26 de cristi108
cracanelului
Nu ma indoiesc c-ai inteles ”sensul meu de mers” . Daca-l intelegeai nu te dadeai filozof ! Pari shmeker dar n-ai substanta. Care ”spirite” se incita? Ale lui Cracanel?
Postat 18 Mai 2014, 22:15 de titel
Bai Titel, Gigel, Pizdel
Nu te mai da lovit adica nevinovat. Am inteles si eu sensul tau de mers. Cine esti tu sa judeci daca merita sau nu, indiferent daca este asa cum se scrie. Stai cuminte si ea pozitia ghiocelului si numai incinta spiritele. Pana la urma cu o moarte suntem toti datori. Dar conteaza cand, unde si cum. Domnul Mudura ne-a aratat ca se poate muri si intr-un mare fel. Adica frumos, linistit. Asa cum si-ar dori fiecare dintre noi. Toata stima si respectul pentru domnul Mudura. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Postat 18 Mai 2014, 21:06 de cracanel
@Daniela
Draga Daniela , te suspectez a fi analfabet(a) operational. Nu cred ca ai inteles sensul postarii mele. Acum chiar cred ca te-au legat de defunct mult mai multe decat as putea suspecta. Eu am spus ca daca a facut acele fapte bune (desigur ,nu comertul din Lotus) merita respect. Ca n-am scris ”respect” nu -i impiedica pe cei mai mobilati la mansarda decat tine sa inteleaga sensul. Dar tu sari ca musca la *, scuza-mi lipsa de ”academism”.
Postat 18 Mai 2014, 20:04 de titel
ceau
Daniela draga dc esti pornita pe titel???omul poate nu stie cine este si a scris asa 'Daca a fost asa cum se scrie, merita .' unde este baiu` tau...serioas acuma..
Postat 18 Mai 2014, 19:12 de gogu
condoleante
Ioi....Asa ceva....
Postat 18 Mai 2014, 18:54 de oradean
Next?
Nem Baj! ”Micuțul” Kiss cum se simte? Dacă „băgetzii” îl trimit urgent și pe el după Mudura, nu rămâne DNA-ul cu buza umflată? Rosziko, schimbă-ți de urgență garderoba! Ori în negru, ori marinărește, dar cu dungi vertical! Începe să se poarte al dracu de tare prin UDMR!
Postat 18 Mai 2014, 18:53 de Olah
ptr.daniela
DUSURI RECI sa faci, DUSURI RECI.
Postat 18 Mai 2014, 18:38 de sora lui TITEL
”De morți să vorbești numai de bine!”
Atâtea vorbe din bătrâni, transmise din generații în generații, iar autorii rămân necunoscuți. Mi-ar fi plăcut să-l cunosc pe Moromete și pe alți câțiva moromeți care au lăsat moștenire atâtea vorbe din bătrâni. Toată cunoașterea lumii sintetizată în câteva vorbe, de oameni simpli, fără altă educație decât școala vieții! Omul simplu are altă percepție asupra lumii, trăiește mult mai atent la momentul prezent, la ceea ce îl înconjoară, la natură. Înțelege într-un mod intuitiv nașterea, viața, moartea. Așadar, avem din bătrâni vorba: ”De morți să vorbești numai de bine!”
Postat 18 Mai 2014, 18:33 de EU
s-a mai dus un spion...
...stiti voi ...de cine platit.
Postat 18 Mai 2014, 18:06 de un roman
no hat... mudura alegzander bacsi, "predat cheile".
a dat coltzu' ! aici e o mare problema pt udemeristii. au pierdut "sponzorul" local. it doesn't matter ! tokesistii, vin tare din urma.
Postat 18 Mai 2014, 16:55 de mudura a cedat.
Pacat
Stressu nu-i bun..Dna cere-ti scuze. Pe cine mai puneti sa-l supravegeheze pe MICULA..???Condoleante familiei
Postat 18 Mai 2014, 16:44 de love
RESPECTUL?! E UN CUVANT PREA SCUMP PENTRU MULTI
"Daca a fost cum se scrie merita"......Titel draga ii fi tu un Dumnezeu de judeci oamenii...Sau cine stie...Consider mai degraba ca esti un FRUSTRAT sau mai grav o Frustrata! Oamenii care nu mai sunt printre noi indiferent de pozitie, natura...etc; trebuie RESPECTATI!!!!SI NU UITA CEVA : „Vremea mortii este in fiecare clipa" !! Iar acum revin putin la FRUSTRAREA TA! Sigur nu ai cunostinta ce inseamna si cum se manifesta.... FRUSTARI:Nu ai bani,Esti bolnav sau blonava mai mult decat sanatos sau sanatoasa,Ai o fire pesimista,Nu iti asumi responsabilitatea pentru rezultatele din viata ta….SUNT DOAR CATEVA EXEMPLE Toate astea si multe altele duc la frustrari. Acel sentiment ca iti doresti lucruri pe care acum nu le poti avea si pentru ca nu ai un suflet curat si senin, pentru ca nu ai inteligenta emotionala sa intelegi ca daca ai rabdare, perseverezi, nu esti o persoana lenesa si lucrezi zilnic la dezvoltarea ta tot ceea ce iti doresti va deveni realitate, ajungi sa te comporti ca un prost sau o proasta.De la frustrare la prostie e o cale scurta. Lucreaza la frustrarile tale si intelege ca de tine depind rezultatele din viata ta. Daca ai frustrari nu ii chinui si pe cei din jur cu ele. Rumega-le in linistea ta interioara si foloseste energia acestor frustrari pentru a gasi solutii la problemele pe care le ai. Te asigur ca vei reusi si in acelasi timp nu vei stresa la maxim oamenii din jur care probabil tin la tine si care au si eu propriile frustrari la care cauta solutii.
Postat 18 Mai 2014, 16:18 de DANIELA
primul antrepenor serios din Oradea
D-zeu sa-l odihneasca!
Postat 18 Mai 2014, 16:01 de quiltiman
dumnezeu sa-l odihneasca !
A fost un om bun! Condoleante familiei!
Postat 18 Mai 2014, 14:43 de prieten bun
dumnezeu sa-l ierte
A fost un om bun !, Da, a murit frumos, in somn. Doamne iarta-l !
Postat 18 Mai 2014, 14:31 de prieten bun
R.i.p
Doamne Iarta-l.
Postat 18 Mai 2014, 14:12 de Oradean
dumnezeu sa-l odihneasca
Pacat. :( Era un om inimos, in ciuda relelor spuse despre el. A murit in somn, o moarte mai frumoasa n-ar fi putut avea. Odiheasca-se in pace!
Postat 18 Mai 2014, 13:55 de icsulescu
Dumnezeu sa-l ierte...
Daca a fost asa cum se scrie, merita .
Postat 18 Mai 2014, 13:37 de titel
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Accident pe Calea Borşului: Ambulanță în misiune, lovită de un Ford și proiectată într-un TIR. Două persoane au ajuns la spital (FOTO)
  • Sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi. A fost lansată filiala orădeană a asociaţiei 'Ridică-te şi umblă' (FOTO)
  • Luceafărul s-a revanșat: 4-1, sâmbătă, acasă cu CS Balotești! (FOTO)
  • Cetate 'de vânzare': Cetatea Oradea continuă să fie slab vândută, în ciuda atuurilor care o fac unică în Sud-Estul Europei (FOTO / VIDEO)
  • Ziua oraşului, în IMAGINI. Cele mai frumoase instantanee de la festivităţile dedicate Oradiei (FOTO)
  • La mulți ani, Oradea! Festivități mai bogate ca oricând, de Ziua Orașului, cu paradă militară, artificii și cadouri tricolore (FOTO / VIDEO)
  • O nouă victorie pentru handbalişti: CSM Oradea - AHC Potaissa II Turda 30-27 (FOTO)
  • De ziua Oradiei: Portretul unui primar român şi cel al unui primar maghiar, pe faţada Primăriei (FOTO)
  • Oradea s-a gătit de sărbătoare. Vezi cum a fost împodobit oraşul pentru a marca 100 de ani de la Declaraţia de independenţă! (FOTO)
  • Fostul ministru tehnocrat Dragoş Pâslaru, la Oradea: Partidul „lui Cioloş” va cere românilor să-l voteze „pentru a construi”, nu din dezamăgirea creată de alţii (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON