URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Ianuarie 2016, 15:30

A murit doamna Maricica, fosta şefă a Restaurantului Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fosta şefă a restaurantului Oradea, Maricica Bondici, una dintre figurile legendare din domeniul alimentaţiei publice orădene, a încetat din viaţă.

Deşi a fost o persoană cunoscută în oraş, doamna Maricica, aşa cum o ştia mai toată lumea, nu vorbea niciodată despre vârsta ei ori viaţa ei personală.

Maricica Bondici a început să lucreze la restaurantul Oradea în anii ’60, ajungând apoi şefa acestuia. "Dacă nu pui suflet în meserie nu faci nimic, oricât ai fi de deştept şi de bine intenţionat", obişnuia ea să spună.

În 2010, doamna Maricica a relansat restaurantul Bihoreana, situat lângă fostul restaurant Oradea, învăţându-şi angajaţii să-i servească pe clienţi ca la carte.

La iniţiativa ei, profesorul Constantin Butişcă a lansat în 2012 volumul "Autografe pentru orădeni", bazat pe Cartea de onoare a fostului restaurant Oradea, care începând cu 1980 a adunat semnăturile unor clienţi celebri.

Înmormântarea Maricicăi Bondici va avea loc pe 5 ianuarie, de la ora 12, la Capela Haşaş din Cimitirul Municipal.

Dumnezeu s-o odihnească!

Citiţi aici povestea doamnei Maricica, scrisă de Olivia Steer!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Dumnezeu s-o odihneasca!
Dormi in pace, Doamna Maricica!
Postat 06 Ianuarie 2016, 17:19 de ADINA
Regret.
O doamna sufletista,asa mi-o amintesc. D-zeu s-o odihneasca in pace !
Postat 05 Ianuarie 2016, 23:10 de User anonimizat
Din amintiri..
Ţin minte că era o doamnă plină de energie,inclusiv că ridica mai ales nuntaşii în picioare când era vro ţâpurită,Domnul s o ierte!!!
Postat 05 Ianuarie 2016, 21:56 de crisan
Asta da stire!!!
Un articol nemaipomenit.....felicitari Elena Marinescu! Da trebuia sa apara in Crisana nu aici!
Postat 05 Ianuarie 2016, 14:16 de lucass34
In memoriam !
Dumnezeu să o odihnească în pace !
Postat 05 Ianuarie 2016, 07:39 de geluserea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON