URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 22 MAI 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Formidabil cum un fapt aproape banal, până la urmă, se rostogolește pe Facebook pe baza unor știri false. Povestea a căpătat proporții tragice, mai ales la comentatorii de peste munți, care erau aproape gata să vină să ne salveze simbolul național. Frați români verzi, rămâneți la locurile voastre: Patria nu este în pericol!
Zic şi eu
Adrian Cris
Anul trecut, tot la jumătatea lunii mai, vă împărtăşeam o "Poveste din Sicilia", cu un tânăr plecat din Găeşti, dar în continuare legat de ţară, inclusiv prin site-urile de ştiri, care zicea că nu s-ar întoarce. "Banii pe care voi îi primiţi acum sunt bani mincinoşi, n-o să vă ţină mult", zicea Ionuţ, mai lucid decât mulţi dintre cei de acasă, care începeau să guste majorările de salarii oferite bugetarilor.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă credem că schimbarea va veni odată cu tinerii, poate ar trebui să ne mai gândim. Am cunoscut mulți tineri politicieni, membri prin organizațiile de tineret ale diverselor partide, și am constatat cu amărăciune că nu sunt cu nimic mai deosebiți decât cei mari, la statutul cărora aspiră. Vorbesc la fel, gândesc la fel, unii chiar se îmbracă la fel cu șefii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine intenţionaţi să votaţi duminică, 26 mai, la alegerile pentru Parlamentul European?
















De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Iniţiativa de revizuire a Constituţiei în sensul interzicerii ocupării funcţilor publice de către persoane condamnate este constituţională. Recent, a fost publicată pe site-ul Curţii Constituţionale Decizia nr. 222 din 9 aprilie 2019 prin care Curtea Constituţională a stabilit că iniţiativa de revizuire a Constituţiei, iniţiată de un număr foarte mare de cetăţeni, este constituţională şi poate să îşi continue parcursul legislativ.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Deşi numărul cazurilor de cancer al stomacului sunt în continuă scădere, totuşi această boală rămâne încă o problemă, studiile epidemiologice sugerând că riscul de a face boala este mai mare la clasele sociale cu nivel socio-economic scăzut. Consumul îndelungat de alimente cu un conţinut mare de nitriţi (cum sunt cele uscate, sărate şi afumate) poate determina apariţia bolii, alături de acţiunea unor bacterii. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
16 Iulie 2014, 18:01

25 milioane euro! Centura dintre Calea Sântandreiului şi Şoseaua Borşului ar putea fi făcută cu finanţare europeană

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Primăria şi Zona Metropolitană Oradea vor investi circa 60.000 euro în studiile de fezabilitate ale viitoarei şosele de centură pe tronsonul delimitat de Calea Sântandreiului şi Şoseaua Borşului.

„Luni vom cere Consiliului Local să aprobe finanțarea studiului de fezabilitate pentru tronsonul aferent municipiului, urmând ca pentru tronsonul aferent comunelor Borş şi Sântandrei costurile să fie acoperite de către Zona Metropolitană Oradea", a declarat primarul Ilie Bolojan, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit edilului, studiile de fezabilitate vor sta la baza solicitării pe care municipalitatea o va înainta la sfârşitul lunii septembrie Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale pentru finanțarea investiției în valoare de 25 milioane euro prin Programul Operaţional Sectorial Transporturi.

„Dorim să realizăm acest tronson în parteneriat cu CNADNR având în vedere că discuţiile cu Consiliul Judeţean pentru declararea șoselei de centură ca proiect strategic nu au avut finalitate", a spus Bolojan.

Lucrările ar putea începe încă de anul viitor, a spus Bolojan. Investiția este estimată la 25 milioane euro şi va cuprinde construirea unui pasaj peste linia de tren din Calea Sântandreiului, a unui drum peste câmp de 7,5 kilometri, a unui pod peste Crişul Repede şi a unui al doilea pasaj peste Şoseaua Borşului în zona Frigoexpres.

Ilie Bolojan este de părere că realizarea acestui tronson suplimentar al şoselei de centură este cu atât mai important cu cât, după finalizarea autostrăzii Transilvania, traficul greu va creşte exponenţial. „Dacă nu facem această bretea o să ne trezim cu traficul greu provenind de la autostradă pe strada Matei Corvin şi pe strada Podului", a avertizat primarul.

Reprezentanţii municipalităţii şi ai Consiliului Judeţean au avut în ultimele luni discuţii aprinse pe tema proiectelor strategice care urmează să fie finanţate din fonduri trasfrontaliere. În vreme ce Primăria Oradea susţinea oportunitatea realizării unui tronson nou al şoselei de centură care să scoată traficul greu din strada Ovidiu Densuşianu şi cartierul Episcopia şi să viabilizeze terenul viran dintre linia ferată şi noul inel ocolitor, Consiliul Judeţean vrea să aloce fondurile pentru modernizarea a 15 kilometri de drum forestier dintre localităţile Şuşti - Moneasa.

Cum Consiliul Judeţean este singura instituţie abilitată să depună cereri de finanţare a unor proiecte strategice pe Hu-Ro, municipalitatea n-a avut nicio modalitate să influenţeze propunerile făcute, aşa că se vede nevoită să caute alte surse de finanţare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Lucrările ar putea începe încă de anul viitor, a spus Bolojan.
Anul viitor nu o sa fie gata nici macar ridicarile topo, ce sa inceapa lucrarile? Omul asta e dus cu totul!
Postat 17 Iulie 2014, 20:51 de Strattera
re: anbticomunistu
De ce nu esti atent, ca exact asta se propunea, sa se preia de la CNADR la Primarie, ca sa se termine odata pe barba si mintea lui Bolo, ca de la noi nu o sa vada niciun ban! N-are decat sa creasca taxele la Sanmartin, daca tot e Popus asa darnic cu taxele si impozitele de acolo, si sa faca odata podul Densuseanu, ca transpir de nervi zilnic de cel putin doua ori cand apuc sa trec pe acolo!
Postat 17 Iulie 2014, 20:47 de Burn
Foarte bine că se face studiul de fezabilitate !?!
Doar că, primarul nu pricepe neîndeplinirea sub nicio formă a criteriilor de finanţare pe fonduri europene a acestui proiect !?! Traseul propus nu face parte din Planul European de Transport 2030, aprobat de toate forurile UE abilitate !?! După 2030 ... poate, dacă va exista o autostradă viabilă la cel mult 30 km de Oradea pentru care se vizează lefătura de transport rutier şi dacă se va face o bună promovare privind capacitatea de dezvoltare a oraşului şi zonei sale de influenţă (aeroport regional, conexiuni/mobilitate, rate de creştere, etc ... ceea ce nu va fi cazul) !?! Aşadar se poate face, dar nu cu bani europeni ci cu aport investiţional privat şi/sau propriu local, împrumuturi sau alte forme financiar-bancare !?!
Postat 17 Iulie 2014, 20:42 de Ca®p III
BRAVO BOLO 2!!!
@antiBcomunistul (B e de la BOLO?!) .... Postac de servici? Ai citit articolul ? Bolo se asociaza cu CNADNR sa faca si sa dreaga... INTREBARE de BUN SIMT: DE CE NU SE ASOCIAZA in "parteneriat" conform "zicerii" d-lui BOLOJAN:" Dorim să realizăm acest tronson în parteneriat cu CNADNR ..." sa finalizeze o data si podul Densusianu? O fi prea complicat? Pricepi la ce faceam referire?
Postat 17 Iulie 2014, 12:08 de Adi Oradeanul
Cati trolli pe net!!!
Oau, cum le stiti voi pe toate, ca unii mari. Pentru Adi Oradeanu si docl: podul despre care faceti vorbire nu tine de primarie ci de CNADR, asa mutati sarcasmul spre ei.
Postat 17 Iulie 2014, 09:55 de anbticomunistul
:))
Astia nu sunt in stare sa faca un amarat de pod cu 4 benzi peste cris sa nu mai stranguleze traficul...si viseaza la devieri si preluarea traficului de pe o autostrada visata :)))
Postat 16 Iulie 2014, 22:43 de doc
BRAVO BOLO!!!
Domnule ce PRIMAR... ce VIZIUNE.... ce dorinta de dezvoltare!!! Cum se gandeste d-lui ca... traficul sa fie fluidizat...Investitia " va cuprinde construirea unui pasaj peste linia de tren din Calea Sântandreiului, a unui drum peste câmp de 7,5 kilometri, a unui pod peste Crişul Repede şi a unui al doilea pasaj peste Şoseaua Borşului în zona Frigoexpres". Daca CL si EXECUTIVUL pot sa investeasca 60000 de euro in studii de caz ... e dificil sa investeasca o suma si in PROIECTAREA podului de pe centura de pe Densusianu ,,, si daca tot vor parteneriat cu CNADNR ... sa preia podul sa-l finalizeze O DATA!!! Asta pana viseaza alte pasaje, poduri etc. Dar... raman mut in fata stiintei d-lui BOLOJAN, mai ceva ca dl.JAKO, cum stie el ca va costa 25 milioane de euro aceasta "bretea" construita in parteneriat CNADNR cu Oradea, dar nu poate calcula cat vor fi cheltuielile cu utilitatile la Muzeu in cladirea noua... Viziunea d-lui ma uimeste... noroc cu bretelele visate... Nu spun ca ar "strica" breteaua dar sa revenim pe pamant ...canalizarea in Oradea e in "caca" Selina nefiind multumita de banii pe care ii ceruse acum 2 ani... CET-ul e pe licitatie... P-ta Unirii ce trebuie sa fie gata in 12
Postat 16 Iulie 2014, 19:40 de Adi Oradeanul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2726 RON
  • 1 EUR = 4.7627 RON
  • 1 HUF = 0.0146 RON