URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Decembrie 2010, 08:29

Parcare cu strigare

Parcare cu strigare REZERVAT! Începând din ianuarie, locuitorii cartierului Nufărul îşi vor putea "ţine" locurile de parcare, la un tarif minim de numai 75 de lei pentru tot anul
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cutuma cartierului spune că fiecare locatar se "împroprietăreşte" pe un loc de parcare şi mai repede se lasă înmormântat sub el decât să-l cedeze vecinilor.

Ca să oprească "luptele", municipalitatea a hotărât în iunie atribuirea către orădeni a parcărilor la domiciliu. Primele vor fi împărţite deja luna viitoare, în Nufărul...

Nu parcaţi!

03 Cristian Beltechi.jpgÎn premieră, cinci asociaţii de proprietari din Nufărul au preluat săptămâna trecută de la Administraţia Imobiliară Oradea (AIO) parcările dintre blocuri, pentru a le atribui locatarilor, în schimbul unei taxe de 75 lei pe anul 2011. Oamenii vor avea asigurat locul de parcare începând de la ora 16.00 până a doua zi la ora 7.00, şi de sâmbătă dimineaţa până luni la ora 7.00. "Am început din Nufărul pentru că acolo parcările sunt modernizate şi numerotate", spune Cristian Beltechi (foto), directorul AIO.

Anul acesta, Primăria a amenajat 4.000 de locuri de parcare. "Dacă oamenii nu doresc, nu-i obligăm să le ia. Anul viitor vom împărţi probabil 1.500 de locuri de parcare, dar sunt convins că în trei ani vor fi cereri pentru toate amplasamentele", estimează directorul AIO. Primele locuri au fost atribuite în zona liceului Onisifor Ghibu, şi urmează cele din Dragoş Vodă, Ovidiu Densuşianu şi Călugăreni. Dacă sistemul funcţionează, va fi extins în tot oraşul.

Atribuire la cerere

03 Ionut Simon.jpgIonuţ Şimon (foto), şeful Serviciului Parcări din cadrul AIO, spune că nu are ce să meargă prost. "Lucrurile sunt clare. După ce Primăria amenajează o parcare, noi întrebăm asociaţia de proprietari dacă doreşte s-o preia. Dacă răspunsul e pozitiv, predăm parcările asociaţiei, iar aceasta face atribuirea către locatari", spune Şimon.

Repartizarea o va face o comisie formată din reprezentanţi ai municipalităţii, ai asociaţiei de proprietari şi ai fiecărui bloc în parte. Solicitanţii vor depune la comisie acte doveditoare cu privire la domiciliu şi autoturismul deţinut, şi vor da declaraţie pe proprie răspundere că nu deţin garaj sau un alt loc de parcare în oraş. Comisia verifică actele, cere lămuriri şi stabileşte data atribuirii locurilor.

"Solicitanţii îşi vor alege parcarea în ordinea depunerii cererilor. Dacă sunt mai multe solicitări pe acelaşi loc, se atribuie prin licitaţie", spune Şimon. Cu excepţia anului 2011, când tariful de pornire e de 75 lei, licitaţia va începe pe viitor de la 90 lei, cu un pas de strigare de 10 lei. Câştigă cine dă mai mult! Şimon nu crede însă că se va ajunge la licitaţii. "Oamenii îşi cam ştiu fiecare locul de parcare, aşa că se vor înţelege între ei", socoteşte funcţionarul.

Taxa de parcare e încasată de asociaţia de proprietari şi vărsată la AIO. În schimbul ei, municipalitatea eliberează abonamentele cu numărul maşinii şi locul de parcare, şi restituie asociaţiei o redevenţă de 10% din suma încasată, pentru osteneală.

Închirierea locului de parcare se face pe un an şi se prelungeşte în baza unei cereri depuse la asociaţie înainte de data de 30 noiembrie. Locurile "neconfirmate" se licitează.

"Păzită" cu poliţia

Şimon crede că parcările transferate asociaţiilor vor fi mai bine întreţinute. "Dacă omul ştie că este locul lui, îl va mătura şi îl va curăţa de gheaţă şi noroi", spune funcţionarul, care estimează că atribuirea parcărilor va pune capăt şi certurilor între vecini. "La fel ca în Cluj, Braşov sau Bucureşti, dacă ocupi locul cuiva laşi la vedere un bilet cu numărul tău de telefon. Omul te sună, vii, îţi muţi maşina şi nu e nicio problemă", spune Şimon.

Alternativa, însă, este extrem de neplăcută. Deţinătorul locului de parcare poate chema Poliţia Comunitară, iar musafirul nepoftit va fi sancţionat. În Cluj ocuparea unui loc rezervat se pedepseşte cu amendă, iar în Bucureşti cu ridicarea maşinii. AIO a preferat a doua variantă. "După atribuirea parcărilor vom avea, o perioadă, un echipaj în zonă, ca să poată interveni rapid. Dar nu cred că vor fi probleme", zice directorul Beltechi.

Dacă plăteşti, ai!

03 Florica Moisa.jpgGarantarea locului de parcare este, de altfel, singurul motiv pentru care orădenii sunt dispuşi să plătească. Floare Moisa (foto), preşedinta Asociaţiei de Proprietari Constantin Noica 15A, prima care a preluat parcările, spune că în schimbul taxei orădenii aşteaptă promptitudine de la AIO. "Când i-am întrebat dacă vor să preluăm parcările, oamenii au pus o condiţie: Poliţia Comunitară să le elibereze locul dacă îl găsesc ocupat seara, când vin acasă", spune Moisa.

Contactat de BIHOREANUL, directorul Poliţiei Comunitare, Crăciun Leucea, promite eficienţă. "Avem un dispecerat care funcţionează non-stop, iar un echipaj va sta la dispoziţia orădenilor pentru aplanarea oricăror conflicte", explică directorul.

Primele intervenţii vor avea loc cel mai probabil în martie. "Ca să nu tulburăm oamenii de sărbători, vom împărţi parcările începând cu mijlocul lui ianuarie. Procesul va dura în mod sigur mai bine de o lună", zice preşedinta asociaţiei.

Astfel, orădenii vor primi actele pe parcări doar prin martie, fapt pentru care vor plăti taxa proporţional, la un preţ de 75 lei calcualt pe tot anul. Asta în eventualitatea că locul nu are pretendenţi, pentru că atunci va parca la scara blocului cel care dă mai mult...


INDISCIPLINĂ
"Avere" din parcări

Pentru anul 2010, AIO a planificat venituri din parcări în valoare de 4,2 milioane lei, reuşind să încaseze aproape 4,7 milioane. Majoritatea din amenzi. "Spre comparaţie, Serviciul Parcări a încasat 38.000 lei din abonamente şi peste 40.000 lei din amenzi", spune directorul Cristian Beltechi. Diferenţa până la 4,7 milioane o constituie încasările din ridicările de maşini şi taxele de parcare cu tichete. "Concluzia noastră este că avem în continuare şoferi indisciplinaţi, dar controlul a fost categoric îmbunătăţit".

Beltechi promite că AIO va da dovadă de aceeaşi eficienţă şi în cazul parcărilor rezidenţiale. "Scopul este să îi asigurăm orădeanului locul de parcare pentru care a plătit. Cel amendat nu are de ce să se supere. Din amenzi şi taxele de parcare vom amenaja pe viitor alte parcări", explică directorul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON