URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 15 NOIEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când avem și Piața Unirii, și Cetatea renovate, suntem în situația măgarului lui Buridan. Bietului animal i-a pus stăpânul două grămezi de fân și măgarul a murit de foame pentru că nu se putea hotărî din care să mănânce. La fel pățim și noi când e vorba de locurile unde să organizăm evenimentele importante. S-au încercat variante, ba în Piață, ba în Cetate, ba în ambele locații concomitent.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe scurt, doi parlamentari implicaţi şi cu bun simţ. Ambii, însă, au dat-o în bară, şi încă rău de tot, cu o lună în urmă, când alături de alţi 8 colegi din PNL, 3 de la PSD şi câte unul de la ALDE şi Minorităţi, au semnat "Întrebarea nr. 5759A/10-10-2018", către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Sâmbătă, la orele 17, ora României, în sute de oraşe de pe continent, printre care şi Oradea, a fost proclamată Republica Europa, ca viitoare formă de organizare a actualelor state europene. "Prin acest gest simbolic, europenii de pe întreg continentul îşi exprimă voinţa de a trăi într-o Europă unită, cu drepturi şi îndatoriri egale pentru toţi cetăţenii, care să fie principalii actori ai unei democraţii reale".
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Testul pentru HPV se efectuează pentru a depista infecţia cu HPV şi tipul de HPV prezent. La fel ca testul Papanicolau, testul pentru HPV se face prin analiza unei probe de secreţii prelevate de la nivelul colului uterin (cervix).
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Șansa de a deveni înzestrat sau talentat este aceeaşi indiferent de statutul financiar al părinţilor. Lucru deloc surprinzător, deoarece genetica nu ţine cont de fluctuaţia dolarului pe piaţa globală. Dar interesant de observat în acest context este inegalitatea care derivă din statutul financiar al părinţilor respectivilor copii.
02 Februarie 2016, 14:28

Universitatea din Oradea decide soarta conferenţiarului Viorica Banciu după ce se finalizează ancheta penală

Universitatea din Oradea decide soarta conferenţiarului Viorica Banciu după ce se finalizează ancheta penală foto: LinkedIn
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Arestată preventiv de Tribunalul Bihor, conferenţiarul Viorica Banciu de la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii din Oradea are contractul de muncă suspendat, dar va fi anchetată pe linie academică abia după ce ancheta penală se va finaliza.

"I-am suspendat contractul individual de muncă şi răspundem solicitărilor organelor de anchetă de a pune la dispoziţie documente. Comisia de Etică o va cerceta însă abia la finalizarea anchetei penale", a declarat rectorul Constantin Bungău pentru BIHOREANUL.

Totodată, studenţii care o aveau ca îndrumător au fost repartizaţi altor cadre didactice din Departamentul de Ştiinţe ale Educaţiei.

Banciu a fost prinsă în flagrant, într-o acţiune a poliţiştilor DGA Bihor şi coordonată de un procuror de la Parchetul Bihor, pe 15 ianuarie, în timp ce lua şpagă de la studenţi de-ai ei cărora se oferise să le vândă lucrările pentru examenele de licenţă. Potrivit anchetatorilor, doar în ultimele luni, Banciu ar fi "vândut" 3 lucrări de licenţă, pentru care a pretins în total 800 euro şi a încasat 500 euro şi a ajuns în atenţia procurorilor în urma unui denunţ formulat de una dintre cliente. Conferenţiarul îi promisese acestuia inclusiv că va interveni pe lângă un membru al comisiei de examen, pentru ca studenta respectivă să promoveze examenul în sesiunea din vară.

Precedentul Romanul

Cazul Banciu nu este singular la Universitatea din Oradea. Pe 26 ianuarie 2014, prodecanul de atunci al Facultăţii de Medicină şi Farmacie, doctorul Constantin Romanul, a fost prins în flagrant în timp ce lua mită de la două studente ca să le promoveze la examenul de la disciplina la care el era titular ca profesor universitar.

Ancheta procurorilor a scos la iveală că Romanul dezvoltase o adevărată industrie, cunoscută şi transmisă de la o generaţie de studenţi la alta, iar procedura era simplă. Banii se puneau într-un plic şi trebuiau duşi la cabinetul medicului de la Spitalul Judeţean, în săptămâna dinaintea examenului, dimineaţa între 7.00 şi 7.30.

Tribunalul Satu Mare l-a condamnat, în luna aprilie a anului trecut, la doi ani de închisoare cu suspendare, sentinţă menţinută ulterior şi de Curtea de Apel Oradea.

Pe linie universitară, Romanul n-a mai fost anchetat, pentru că între timp s-a pensionat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
PSDland
Domnul Romanul a fost prodecanul desemnat de catre domnul Bodog să administreze facultatea de medicina, cat timp el chefuia prin Bucuresti, Nairobi si Doha?
Postat 02 Februarie 2016, 17:26 de no_name
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Accident pe Clujului: O fetiţă de 6 ani a fost rănită şi dusă la spital (FOTO)
  • Artă cu renume la Muzeul Ţării Crişurilor: a fost deschisă expoziţia de lucrări van Gogh şi Renoir (FOTO)
  • Noul Ford EcoSport, produs în România, te așteaptă în showroom-ul Ford Carbenta Com! (FOTO)
  • Termen: 1 Decembrie. Constructorii au montat grinzile podului din strada Universităţii din Oradea (FOTO)
  • Parcarea de la intersecţia străzilor Transilvaniei cu Moldovei a fost reabilitată (FOTO)
  • Cel mai 'hot' show: Modele celebre au defilat în lenjerie Victoria's Secret. Adriana Lima s-a retras (FOTO/VIDEO)
  • Karoy de România: Povestea sculptorului orădean interzis de comunişti, care şi-a făcut renume în America (FOTO)
  • A început târgul produselor şi gusturilor din Valea Ierului, în Piaţa Unirii (FOTO)
  • Făuritorii Marii Uniri - Portrete și fapte nemuritoare: zeci de elevi bihoreni au fost premiați pentru picturile lor (FOTO)
  • S-a turnat placa de beton. Podul Centenarului ar putea fi dat în folosinţă la sfârşitul lunii noiembrie (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON