URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Iulie 2014, 14:22

Studenţii orădeni către rectorul Bungău: Nu priviţi studenţii ca pe nişte bancomate!

La fel ca şi colegii lor din ţară, studenţii Universităţii din Oradea cer demisia ministrului delegat pentru învăţământ superior, Mihnea Costoiu, pe motiv că, alături de ceilalţi guvernanţi, a "măcelărit sistemul educaţional românesc", universitar şi preuniversitar deopotrivă.

Revolta studenţilor români a pornit de la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 49 din 30 iunie 2014, care modifică semnificativ Legea Educaţiei. "Nesimţirea, parvenitismul şi furtul devin concepte cheie în sistemul universitar din ţara noastră", scriu reprezentanţii studenţilor orădeni, într-un comunicat transmis vineri presei.

Luarea de poziţie este asumată de organizaţiile studenţeşti membre ale Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, adică Asociaţia "Gheorghe Şincai" a studenţilor în Istorie, Asociaţia Studenţilor Farmacişti din Oradea, Asociaţia Studenţilor Stomatologi din Oradea, dar şi de studenţii membri în Senatul Universităţii din Oradea.

Universităţile, "moşii feudale"

Tinerii cred că politicul se implică prea mult în structurile universitare, iar campusurile universitare vor ajunge să funcţioneze ca nişte "moşii feudale", "având în vedere că rectorii dar şi membri din structurile de conducere pot să rămână împietriţi în scaune, nestingheriţi de o lege care favorizează nepotismul şi incompetenţa".

Asta pentru că OUG 49 prevede că "o persoană nu poate ocupa funcţia de rector la aceeaşi instituţie de învăţământ superior pentru mai mult de două mandate succesive, complete", ceea ce, în accepţiunea studenţilor, dar nu numai, le dă rectorilor dreptul să conducă "pe viaţă" universităţile, suspendându-se cu câteva zile înainte de încheierea unui mandat şi apoi candidând din nou.

"Din această cauză cerem de îndată demisia ministrului Mihnea Costoiu, personaj macabru în istoria învăţământului românesc şi care este un adevărat dottore în devenire, încă din anul 2002. Probabil atunci când a introdus studiile de doctorat la forma cu frecvenţă redusă, s-a gândit la propriul său caz. Ruşine, domnule ministru!", mai spun studenţii orădeni.

"Educaţia nu e business!"

Totodată, aceştia ţin să se delimiteze de declaraţiile rectorului orădean, prof. univ. dr. ing. Constantin Bungău, care, într-o conferinţă de presă susţinută joi, a spus că este în favoarea studiilor de doctorat cu frecvenţă redusă, motivând că în anumite domenii cercetarea se poate face doar profesând, iar cei care profesează ar putea să nu reuşească să facă teza în 3 ani. Totodată, rectorul a declarat atunci că "sunt teze foarte bune şi la frecvenţă redusă", ceea ce i-a nemulţumit pe studenţii orădeni, care cred că această măsură va scădea calitatea tezelor.

"Domnule rector Bungău, domnule ministru Costoiu! Educaţia nu reprezintă un business! Educaţia reprezintă cea mai mare avuţie a unei ţări! Ea dă practic coordonatele în care se va dezvolta o societate în următoarele decade! Nu priviţi studenţii ca şi nişte aparate de bancomat!", spun studenţii.

În final, tinerii mai spun că demersul lor, la fel ca şi protestele de anul trecut pentru direcţionarea a 6% din PIB către educaţie, este strict menit să aducă un progres sistemului actual de învăţământ.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
demisia
Ar trebui sa cereti demisia lui Bungau si a echipei sale de doi bani, pana nu e prea tarziu si distrug tot ce a mai ramas din universitatea asta. Sunt jalnici. Succes dragi studenti.
Postat 06 Iulie 2014, 23:15 de student
A
1. OUG 49/2014 a adus și aspecte pozitive : dacă ai făcut o facultate x la fără taxă și ulterior vrei să urmezi facultatea y, dar aceasta nu are decât locuri CU TAXĂ, erai obstrucționat. Acum se poate, dacă plătești școlarizarea aferentă pt. facultatea x. 2. Asta cu doctoratul FF nu mi se pare o prostie. Oameni buni, mai trebuie să și trăiești din ceva până finalizezi doctoratul. Vă gândiți că nu toți au posibilitatea materială și trebuie să lucreze, iar programul de la lucru să nu le permită să meargă în mod regulat la facultate în vederea studiului efectiv ? 3. Nu contest că OUG 49 are și prevederi aiurea, dar trebuie reformat SISTEMUL EDUCAȚIONAL atât subiectiv - personalul și funcțiile de conducere - dar mai ales obiectiv - să se pună accentul pe a GÂNDI O PROBLEMĂ ȘI A STIMULA STUDENTUL SĂ ÎI GĂSEASĂ SOLUȚII, NU SĂ TOCEASCĂ INUTIL. :) 4. Cu sau fără prevederile din articol, majoritatea facultăților, tind să cred....sunt fabrici de bani, chiar și cele de la stat. Trist e că ... la unele facultăți e mai mare taxa la STAT decât la PRIVAT ( U. Oradea vs. Agora, fac abstracție de SPIRU HARET).
Postat 06 Iulie 2014, 22:39 de Student
obs.
Eu cred ca traiesti pe alta lume. Barney onest? A bagat in ceata toate serviciile interne. Nu mai ztiu niciunul ce au de facut. Toate pentru a derula mizerii in spate. NU el, Simonica. Mai umbla cu lista cu note la colegi? Unde credeti ca sunt banii? Doar ea stie. DNA acolo umblati si veti gasiti. Da proiectul lui Chioreanu cine l a vandul? Unde sunt banii? In Germania?
Postat 06 Iulie 2014, 17:03 de angajat
@bambu
Nu vrem sa-l doara niciunde. Am vrea sa se schimbe sa devina un adevarat rector. Onest, fara figuri in cap, fara aroganta si mai ales cu echipa adevarata langa el care sa readuca institutia pe linia de plutire. Sa elimine cadrele didactice care nu vin deloc la scoala (inclusiv prietenii lor) si salariile colosale si apoi restul de probleme. Hai ca se poate. E simplu daca vreti. Sa se implice si senatul ca si el asista la distrugere nu numai Constantin Bungau si fufele de langa el.
Postat 06 Iulie 2014, 07:52 de angajat
Catre invers (ultimul postat)
OK scuze. Dar nici cu tine nu mi-e rusine Simono.
Postat 06 Iulie 2014, 07:37 de cadru didactic
cadru didactic
de oradea?ca la cum scrii "excroc" le ai, sau poate esti de la sport unde se admite...
Postat 05 Iulie 2014, 19:44 de @cadru didactic
micutu de la I
Vina salariilor mari a subalternilor ii revine. I-a lasat sa si le puna mari, mari de tot, ca sa ii poata "avea la mana". Comentariile pe care le fac unul sau altul, va rog sa ma credeti ca, "il doare in basca"! Nu stiti depsre cine e vorba? De micutu de la I.
Postat 05 Iulie 2014, 18:11 de bambu
Va astept!
Dragi colegi si simpatizanti! Va astept langa mine! Drumul a fost trasat deja!
Postat 05 Iulie 2014, 17:47 de CadaVru Didactic
Demisia lui Bungău?
Ar trebui să cereți și demisia lui Bungău! Și-a făcut deja plinul!
Postat 05 Iulie 2014, 15:34 de Cadru Didactic II
bravo!
bravo!
Postat 05 Iulie 2014, 15:23 de bravo!
Bravo tinerilor. Iesiti la rampa
Pentru Bungau si sotia lui nu este educatia nici macar business, ce este o excrocherie un mod de a aduna averi colosale. De unde a adunat averea sa justifice banii si apoi credem in ce spune referitor la avere. In ce priveste modul lui de a conduce o institutie de invatamant trebuie sa invete ca Universitatea nu este ABC - ul lui de doi bani pe care la facut tatsu tot pentru spalare de bani.
Postat 05 Iulie 2014, 15:02 de cadru didactic
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON