URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 17 IULIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Încă de acum doi ani am intuit potenţialul uriaş pe care îl are Festivalul Medieval ce se desfăşoară în Cetatea Oradea. Dacă era vorba de Festivalul Ştiucii sau de Caravana Melcilor, aş fi avut unele îndoieli. Dar cu ditamai fortăreaţa splendid renovată şi cu măreţul şanţ de apărare ai toate premisele ca sărbătoarea să-ţi iasă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ultima ispravă este un Cod administrativ care imprimă un ritm şi mai nebun. Nu doar primăriile, ci şi consiliile judeţene, prefecturile şi serviciile guvernamentale vor fi obligate să comunice în limbile minorităţilor, adică vor face noi angajări în sistem. Foştii primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de CJ-uri vor avea pensii speciale, tot din, chipurile, bugetele locale, iar cei actuali vor putea valorifica terenuri şi clădiri cu voturile a doar jumătate plus unu din consilieri, fapt ce va reduce şi mai drastic patrimoniile...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În spatele fiecărui om politic pe care îl vedeţi la tv sau prin ziare se află o mulţime de oameni care muncesc pe brânci. Sub funcţii de şef de cancelarie, şefi de cabinet, experţi, consilieri sau asistenţi, oamenii aceia pe care nu îi vedem niciodată fac munca efectivă despre care şeful lor bate din gură. Ei sunt marii anonimi ai lucrurilor ce se întâmplă, totuşi, în aparatul de stat, pe care, din pricina supărării noastre generalizate, le ignorăm.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteţi de acord cu ideea primarului Ilie Bolojan de a înfiinţa o televiziune a Primăriei, finanţată din bani publici?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul Administrativ. Codul Administrativ a fost inițial adoptat sub forma unei legi care însă a fost declarată neconstituțională în ansamblul său de către Curtea Constituțională, iar proiectul de lege s-a întors în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curții Constituționale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic. Sunt afectate în special persoanele vârstnice cu afecţiuni cardio-respiratorii şi copiii mici.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
23 Noiembrie 2012, 16:58

Simona Cavalu a scăpat de acuzaţii pentru că Universitatea n-a făcut rost... de cartea plagiată

Comisia de Etică a Universităţii din Oradea a publicat, vineri, raportul final în cazul cercetării profesoarei Simona Cavalu, de la Facultatea de Medicină şi Farmacie, despre care BIHOREANUL a scris că a publicat o carte formată exclusiv din pasaje din alte cărţi. Cea mai mare parte a volumului semnat de Cavalu e copiată dintr-o carte publicată cu zece ani înainte de englezul Martin Hollins, aşa cum, de altfel, şi profesoara a recunoscut în discuţia purtată cu reporterul.

Cercetarea declanşată de Comisie în urma publicării articolului n-a dus, însă, nicăieri. După mai bine de o lună de cercetări, în final, Comisia susţine că "nu se poate confirma în mod clar şi indubitabil acuzaţia de plagiat adusă d-nei prof.dr. Simona Cavalu". Concluzia a fost trasă de Comisie în urma faptului că specialiştii solicitaţi să spună dacă profesoara a plagiat sau nu n-au avut acces la cartea lui Hollins.

Conform raportului Comisiei, Cavalu a pus la dispoziţia specialiştilor cartea sa, însă volumul semnat de Hollins nu a fost găsit la Biblioteca Universităţii. La solicitarea Comisiei, BIHOREANUL a indicat pagina de internet unde cartea poate fi consultată online, sursă ce a fost folosită şi în documentarea articolului, precum şi mai multe site-uri de unde volumul original al lui Hollins putea fi comandat contra cost.

Aceste informaţii au fost puse şi la dispoziţia celor 5 experţi la care a apelat Comisia de Etică, adică cadre didactice universitare cu competenţe recunoscute în domeniul tratat de cărţile respective, mai precis biofizică. Din cei 5, unul a precizat că nu se consideră competent în a face o analiză de acest tip, iar ceilalţi patru au semnalat că nu li s-a pus la dispoziţie cartea tipărită a lui Hollins, dar şi că nu au putut consulta cartea în varianta electronică, deoarece site-ul indicate nu le-ar fi afişat cartea dorită.

Astfel, fiecare specialist a concluzionat că "pe baza materialelor avute la dispoziţie, nu se poate confirma acuzaţia adusă".

Totodată, Comisia de Etică consemnează şi apărarea formulată de Cavalu, şi anume că volumul incriminat "nu este rezultatul unei cercetări propriu zise şi exclusive a autorilor, ci este un suport de curs pentru studenţii străini", fără să explice, însă, de ce, dacă dorea să publice doar un suport de curs, a înregistrat cartea cu ISBN, adică codul internaţional de identificare specific cărţilor.

Cavalu mai precizează, în apărarea formulată în faţa Comisiei de Etică, şi că legea privind drepturile de autor îi permite să "transforme o operă, fără consimţământul autorului şi fără plata unei remuneraţii (...) dacă rezultatul transformării este o prezentare rezumativă a operelor în scop didactic, cu menţionarea autorului". Profesoara nu precizează, însă, că nu a "transformat" o operă, ci a copiat-o la virgulă, dar nici că n-a făcut citarea decât într-o manieră evazivă, la finalul cărţii.

În raport, Comisia nu precizează, însă, de ce nu a făcut niciun demers pentru a cumpăra cartea originală, dat fiind că acest aspect s-a dovedit a fi piedica cea mai mare în analiza cazului.

Citeşte pe această temă şi articolul ""Cartea cărţilor": O profesoară de la Facultatea de Medicină a plagiat mai multe cărţi într-una singură

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
INCAPABILII
Care comisie mai fratilor? Asta inca de pe vremea lui Antal a fost creata sa musamalizeze lucrurile. Ce credeati ca urmasul lui Antal (George) va face ceva nou in acest sens? Sunteti niste copii naivi. Nu stiu cum nu le este jena sa dea asemenea verdicte: vezi Mang, Hathazi, Cavalu etc. Penibil si jenant pana la usa rect-orului. Asta nici secretara nu a fost in stare sa o schimbe. Cat de fricos si umil poti fi ca nici dupa moartea "unchiului" sa nu ai curaj sa folosesti masina universitatii. Cred ca nu are curaj nici sa deschida fostul birou al lui Maghiar pe care l-a confiscat de la universitate (fostul biruo folosit in sedintele de Birou senat). Vai de capul lui!
Postat 27 Noiembrie 2012, 05:58 de Ionica fara frica
....
mi-e rusine de locul in care lucrez. si cel mai fain e ca minunata comisie de etica nu raspunde in fata nimanui pentru verdictele ei.
Postat 26 Noiembrie 2012, 23:12 de sorbonic
sorbonica
zici sorbonica si tragi apa, un kkt de "unversitate" creata de, si pentru mafioti...
Postat 26 Noiembrie 2012, 16:08 de sorbonel
realist
Mai baieti, sa va dau un pont. Daca cautati in toate cartile din Editura Universitatii nu veti gasi nici una originala. Asta ca sa aveti subiecte pe viitor.... in cazul in care nu mai aveti nici imaginatie...
Postat 25 Noiembrie 2012, 18:22 de realist
...
n=are nici Bihoreanu destul sange-n instalatie sa-si duca demersul pana la capat! Sa ceara consiliului national de etica jdecarea plagiatoarei, macar sa vedem ce scuze gasesc aia.
Postat 24 Noiembrie 2012, 20:40 de gojdistu
Fudulia
Acum ar trebui sa-i dea pe cei de la Bihoreanul in judecata ca i-au sifonat imaginea. Sa ceara niscaiva despagubiri sa-si scoata parleala.
Postat 24 Noiembrie 2012, 19:40 de Mielul
N-o invidiati !
Saraca... credeti ca i-a fost usor sa-i ,,lamureasca" pe membrii comisiei ? A trebuit sa treaca la munca de jos, ca-n frageda-i tinerete ! Nu-i usor pt. o dama sa razbata in lumea barbatilor !
Postat 24 Noiembrie 2012, 13:42 de Oradean
Am scăpat-o și de data asta!
A salvat-o și de data asta! Linge urâta asta clanțele de o lună! Este vorba de clanțele lui Jurcuț (cel fără nicio carte)! Corb la corb....
Postat 24 Noiembrie 2012, 12:45 de traian jurcuț
un minut de cautare si
cartea se poate comanda de la Barnes&Noble pentru astronomica suma de 26,95 dolari sau de de Better World Books la 27,36. Dar procesul s-a incheiat la fel ca pentru Mang, Rusinos pentru toate partile implicate si pagubos doar pentru universitate.
Postat 23 Noiembrie 2012, 22:27 de bibliofilul
motivatia
asta e buna de tot! N-au gasit sursa ca nu era in biblioteca sorbonicii! Daca nu e acolo, nu exista!
Postat 23 Noiembrie 2012, 22:08 de bibliofilul
Rezultat cunoscut
singura chestie interesanta era cum o vor scoate mai curata si mai uscata pe cea de care Barney se mandreste. De fiecare data curios nu e rezultatul comisiillor de etica, indiferent de componenta lor, ci motivatiile ineptilor.
Postat 23 Noiembrie 2012, 18:51 de NostraDous
Valu' lui Cavalu'
Dar bihoreanul, care a facut marea descoperire, ca doar dupa cartea cu pricina s-a orientat in acuze, nu a putut sa puna publicatia originala cu pricina la dispozitia comisiei !?! Sau macar sursa de unde se putea procura ? Ori era pe prea multi bani si comisia nu a putut aduna cat cerea Bihoreanul ?
Postat 23 Noiembrie 2012, 18:38 de MariePri
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2129 RON
  • 1 EUR = 4.734 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON