URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 16 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă suntem prea prost îmbrăcați pentru Qatar Airways? Dacă sacoșele de rafie nu cadrează cu standardul lui Turkish Airlines? Dacă poziția prea apropiată de Debrețin nu e pe placul lui Wizz Air? Dacă Ryanair e un low cost la fel de scump ca orice companie de linie, dar mult mai imprevizibil? Dacă, dacă, dacă... Atunci mai bine zburăm de la Oradea cu frații noștri moldoveni de la HiSky!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
De nu puține ori, pe meleagurile noastre veștile „de bine” se lasă cu surprinzătoare reacții adverse. Dacă trece prin Oradea o vedetă sau un turist oarecare și comite imprudența să-i remarce frumusețea, apar imediat frustrați și nefericiți gata să facă orice vizitator să se simtă, post factum, nepoftit. Îi cer intrusului aspru, cu indignare, ba și cu suspiciune, socoteală. De ce nu s-a plimbat și prin cartiere, să le vadă mizeria...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Februarie 2011, 18:25

Rectorul Antal, despre noua juristă angajată cu cântec la Universitate: "E o bătăioasă"

Jurista necesară

Despre cel mai recent concurs organizat la Universitate, pe postul de jurist, nu puţini sunt cei care afirmă că ar fi fost cu dedicaţie. De altfel, încă înainte cu câteva zile de organizarea concursului, pe 16 ianuarie BIHOREANUL i-a trimis rectorului Cornel Antal un mail, întrebându-l ce anume o recomandă pe o anume Alina Tipi să câştige concursul programat abia pe 21 ianuarie (proba scrisă), respectiv 1 februarie (proba orală). Pe 3 februarie, zvonul s-a confirmat.

Acesta a şi fost motivul pentru care, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, rectorul Cornel Antal a simţit să aloce o bună parte a timpului pe marginea - altfel - banalului concurs. Rectorul s-a străduit să convingă că alăturarea juristei Adela Tipi celorlalţi patru jurişti ai universităţii era necesară.

"Încă de 2-3 ani am încercat să angajăm încă un jurist, pentru că volumul de lucru a crescut foarte mult, în special datorită contractelor de cercetare şi a proiectelor care necesită asistenţă juridică. În plus, prin preluarea Staţiunii Pomicole, am preluat şi foarte multe procese, iar Ministerul Educaţiei ne-a aprobat în august 2010 organizarea acestui concurs, fără să ne dea şi metodologia. Până la urmă am organizat concursul după metodologia Ministerului Muncii, la sfârşitul lunii decembrie. Nu am amânat, pentru că ne-a fost teamă să nu vină o nouă lege care să ne interzică angajarea", s-a explicat Antal.

În contextul în care asupra corectitudinii concursului au existat suspiciuni, având în vedere că Adela Tipi provine de la Maternitate, unde era printre apropiatele soţiei sale, ale fostei directoare Liana Antal, rectorul a subliniat că Tipi a parcurs toate etapele necesare şi a câştigat pe bune. "La concurs s-au înscris doar două candidate. Au venit mai mulţi să se intereseze, dar când au aflat ce salariu e, sub 10 milioane, nu şi-au mai depus candidatura. Cealaltă concurentă nu a reuşit să ia nota 5 la scris, ca atare doar Adela Tipi s-a prezentat şi la a doua probă, de interviu. Nota ei finală a fost de 7,35", a menţionat rectorul.

Antal a ţinut să spună că, deşi e "bătăioasă" de felul ei, noua juristă nu va pleda în instanţă. "Va fi la Resurse Umane, să ajute, pentru că, printre altele, legea nouă a salarizării se bate cap în cap cu noua lege a educaţiei", a spus el.

Legea educaţiei, în dubii

În aceeaşi conferinţă de presă, Antal a făcut câteva referiri şi la noua Lege a educaţiei, care intră în vigoare începând din 9 februarie. Rectorul a spus că sunt mai multe necunoscute în ce priveşte aplicarea acesteia, deoarece nu are încă normele metodologice, drept pentru care în aproximativ două săptămâni, reprezentanţi ai Universităţii vor participa la un seminar organizat la nivel central. "Sunt foarte multe întrebări, în toată ţara. Şi noi avem un pomelnic de întrebări", a spus rectorul.

Una dintre nelămuriri vizează cadrele didactice care au împlinit 65 de ani şi trebuie să iasă la pensie. Dacă până acum legea spunea că aceste cadre au posibilitatea să predea până la finalul anului universitar, ca să nu bulverseze programa, acum nu se ştie cum va fi. Neclarităţi sunt şi în ce priveşte reorganizarea pe departamente a catedrelor.

Reorganizare

Pe de altă parte, Antal a mai precizat că Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei are un nou prodecan, după ce profesorul inginer Cristian Grava, a demisionat din motive personale. "În şedinţa consiliului Facultăţii a fost ales profesorul Trip Nistor", a precizat rectorul.

El a mai spus că Senatul Universităţii a validat luni pe posturi şase cadre didactice: trei conferenţiari, la Arhitectură, pentru că specializarea era în pericol de desfiinţare din cauza neîndeplinirii procentului de conferenţiari, un conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi un conferenţiar şi un lector la Facultatea de Ştiinţe Socio Umane.

Totodată, Antal a mai afirmat şi că Senatul a mai aprobat ca două dintre facultăţile orădene - Facultatea de Ştiinţe şi cea de Protecţie a Mediului - să organizeze sesiune de examene de finalizare a studiilor la două specializări pentru domeniul de licenţă, şi pentru cinci specializări la masterat.

UPDATE

Într-o "solicitare de rectificare" transmisă redacţiei joi, de Biroul de Comunicare al Universităţii, rectorul Cornel Antal se consideră nedreptăţit, nici nu atât de zvonurile care planează asupra lui, cum că ar fi protejat-o pe juristă ca să-i facă pe plac nevestei, ci de faptul că reporterul a scris că a simţit nevoia să se explice pe larg din pricina apariţiei articolului în BIHOREANUL. Lui Antal nu i-a plăcut nici titlul ştirii, mai exact remarca "cu cântec", ca şi cum situaţia de la care a pornit totul ar fi fost normală! Reacţia sa, integrală, în galeria de documente.

Citeşte pe această temă şi premiul "Protejată angajată la Universitate"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Respectati legea!
Isi da demisia d-na Antal sau asteapta domnul Antal sa fie demis? sau si mai bine, ii copiaza pe prietenii intru infamii, fosta respectiv actuala (nu se stie daca si viitoarea) familie a sindicalistului Ionescu si pentru cauze nobile divorteaza de fatada, urmind sa se recasatoreasca cind interesele dicteaza altceva. Halal morala si etica universitara!
Postat 10 Februarie 2011, 20:51 de eu
Legea sunt io
Bravos domnule rector: ati descoperit greseli ale celor doua legi dintr-o privire! Mare lucru ca ati facut "stagiul" la "termale"! Acolo ati dobandit impresia ca sunteti bun la toate! Azi la citit legi, maine la scris legi! Puteti incepe cu "legea lu' OM". Noua jurista "adusa" de la Maternitate, daca este asa de "bataioasa" cum spuneti, poate pentru inceput sa inceapa sa va dea dreptate indiferent de ce faceti. Iar dupa ce o sa va explice legile asa cum puteti sa le intelegeti, distinsa doamna poate sa continue munca de figuratie pe post de planta sau ornament de birou.
Postat 10 Februarie 2011, 12:52 de unchiu' Newton
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6664 RON
  • 1 EUR = 4.9737 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON