URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 August 2010, 15:55

Începe mutarea Colegiului Partenie Cosma

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Rotaţii între şcoli

Viceprimarul Biro Rozalia a anunţat, luni, că Administraţia Imobiliară Oradea a început mutarea Colegiului Economic Partenie Cosma în cele două clădiri ale Şcolii Generale Alexandru Roman. Economicul trebuie să se mute deoarece Episcopia Romano-Catolică nu a prelungit contractul de închiriere cu Primăria Oradea, care a expirat pe 26 iunie 2010, iar în clădirea de pe strada Partenie Cosma vor învăţa elevii Liceului Romano-Catolic Szent Laszlo.

Cum Şcoala Alexandru Roman are două clădiri, din care până acum folosea numai una, schimbările încep prin mutarea mobilierului din clădirea de pe Calea Clujului 66 - în care funcţiona până acum "Alexandru Roman", în cea de la intersecţia Clujului cu Seleuşului, nefolosită de un an de nicio unitate de învăţământ.

"Şcoala Alexandru Roman se va muta din clădirea de la numărul 66 la cea de la 106. Astfel, la numărul 106 vor funcţiona două şcoli în aceeaşi clădire: Partenie Cosma şi cele 9 clase ale şcolii Alexandru Roman", a explicat viceprimarul.

Biro a mai precizat că pentru ca liceenii să poată începe noul an şcolar în condiţii optime, două săli ale imobilului de pe Calea Clujului 106 urmează să fie zugrăvite, va fi amenajată o sală de informatică şi va fi renovată sala festivă.

În ceea ce priveşte imobilul de la numărul 66 de pe Calea Clujului, unde se vor muta cele mai multe clase ale Colegiului Economic, aici va fi amenajată o poartă pentru a se putea intra dinspre Criş şi vor fi create locuri de parcare în faţa şcolii. "Va fi introdusă ori o cursă specială a OTL ori vom modifica traseul unei curse deja existente pentru a putea deservi cererile", a afirmat Biro Rozalia.

Dead-line 31 august

Prezent la conferinţa de presă, Dorel Luca, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Bihor a precizat că în ciuda discuţiilor purtate, nu s-au găsit alte soluţii viabile pentru mutarea elevilor de la Economic. "Aceasta este soluţia cea mai viabilă, dar nu şi cea mai plăcută. Acum trebuie să mutăm înapoi Alexandru Roman pe Clujului 106 după ce anul trecut i-am adus pe Clujului 66", a spus şeful IŞJ, care a mai precizat că se bazează pe înţelegerea părinţilor în ceea ce priveşte schimbarea locului central cu unul de cartier. "Mă gândesc că părinţii nu şi-au dat copiii la Partenie Cosma numai pentru zonă, ci şi pentru profesori şi calitatea învăţământului", a mai spus acesta.

Se estimează că tot procesul mutării va fi gata în 2-3 săptămâni. De altfel, Colegiul Economic Partenie Cosma trebuie să evacueze clădirea din strada cu acelaşi nume până pe 31 august, conform unei adrese a Episcopiei Romano-Catolice.

Altă mutare: în campus

În cadrul conferinţei de presă, Biro Rozalia a anunţat că Primăria va acorda sprijin financiar pentru construirea unei clădiri din Campusul Universitar din spatele fostei Garnizoane, după ce a alocat 13 miliarde de lei vechi pentru ridicarea fundaţiei unui imobil care urmează să aibă 24 de săli de clasă.

"După discuţia cu domnul primar Ilie Bolojan vom aloca încă 7,5 milioane de lei necesari construcţiei clădirii", a afirmat Biro, subliniind că "nu putem aştepta după banii de la Minister". "După finalizarea construcţiei, urmează ca din 2011 să mutăm parţial sau total Colegiul Partenie Cosma acolo", a mai precizat viceprimarul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON