URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Septembrie 2019, 13:45

Fiți cu ochii-n patru! Turmă de mistreți, pozată pe o stradă din Oradea. În apropiere se plimba o familie cu un bebeluș! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fiţi cu băgare de seamă, dacă ieşiţi, mai ales seara, pe străzile din zona de deal a Oradiei. O turmă "de vreo 20 de mistreţi" a fost pozată, sâmbătă seară, de un orădean pe strada Piatra Craiului, într-o zonă locuită.

"Dacă locuiam în Bengal, m-aş fi speriat ştiind că sunt nişte tigri care pândesc în tufişuri... Dar locuiesc în Oradea, aşa că erau doar vreo 20 de mistreţi «mici şi simpatici», ce se plimbau tacticos la 8 seara pe o strada din urbea noastra!... Şi noi ne facem griji de porumbeii de prin parcuri...", a scris orădeanul pe Facebook.

Imaginile au fost făcute în jurul orei 20.25, pe strada Piatra Craiului, în zona relelui. "Cel mai grav e ca la nici 200 de metri de turmă se plimba o familie cu un bebeu în cărucior!", a mai precizat fotograful de ocazie.

BIHOREANUL a atras în repetate rânduri atenţia asupra faptului că locuitorii de pe dealurile Oradiei se confruntă cu o invazie masivă de mistreţi, care le distrug culturile şi îi fac să se teamă pentru siguranţa lor. După cum se ştie, în special în perioadele în care au pui, animalele pot deveni agresive.

Zeci de familii, din Podgoria până spre Paleu, au cerut Primăriei să ia măsuri deoarece, alungate de vânători cu strigăte şi împuşcături, sălbăticiunile revin în curţile lor, căutând de mâncare, cu riscul de a transmite pesta porcină.

"Mi-e şi frică să las copiii nesupravegheaţi în curte, că mistreţii intră ziua în amiaza mare", declara BIHOREANULUI o localnică, la finalul lunii iulie. După cum ziarul nostru a scris, la vremea respectivă, situaţia e veche de trei ani.

La insistenţele oamenilor, Primăria a încheiat în 2017 un contract de prestări servicii cu asociaţia de vânătoare Forest Hunt Paleu. "Scopul este de a reduce prin capturare, recoltare sau alungare numărul animalelor care intră în oraş. Primăria nu plăteşte nimic, iar asociaţia îşi acoperă cheltuielile din valorificarea animalelor vânate", explica viceprimarul Florin Birta. Dar rezultatul este, cum se vede, după plată...

Citiţi pe această temă articolul S-a "porcit" oraşul: Mistreţii dau iama în gospodăriile de pe dealurile Oradiei, punând în pericol proprietarii (FOTO)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON