Parcul Silvaş, amenajat ca loc de picnic pe malul drept al Crişului Repede, a rămas, în luna martie, fără scaunele făcute din butuci de lemn.
Drept urmare, agenţiei Poliţiei Locale Oradea au supravegheat zona şi au făcut cercetări, găsind butucii cu pricina în curtea unui locatar de pe strada Mareşal Averescu, un maramureşean în vârstă de 55 de ani.
"În urma verificărilor, s-a constatat că numitul S.I. a sustras mobilier urban în valoare de 3.000 lei din zona Parcului Silvaş. Patrula de Serviciu din cadrul Poliţiei Locale Oradea l-a sancţionat contravenţional pe S.I. cu amendă în valoare de 1.000 lei şi a aplicat măsura complementară de confiscare a bunurilor", se arată într-un comunicat transmis miercuri de Poliţia Locală Oradea.
Totodată, agenţii l-au reclamat pe hoţ la Poliţia Municipiului Oradea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.