URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 August 2018, 11:50

Val de retrageri din Masonerie, în urma anchetei DNA Oradea: Peste 2.000 de masoni au renunțat, între ei şi city managerul Dacian Palladi

Val de retrageri din Masonerie, în urma anchetei DNA Oradea: Peste 2.000 de masoni au renunțat, între ei şi city managerul Dacian Palladi foto: adevarul.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Peste 2.000 de masoni, în principal funcţionari publici, s-au retras din Asociaţia "Marea Lojă Naţională din România" (MLNR), plecările fiind declanşate, după cum anunţă adevarul.ro, de procesul intentat de procurorii DNA Oradea, la începutul lui 2017, împotriva fostului şef al Poliţiei Bihor, chestorul Liviu Popa, şi a judecătorului suspendat Ovidiu Galea, de la Tribunalul Bihor.

Probleme în Masonerie

"Trimiterea celor doi în judecată a dus la un val mare de retrageri din masonerie. Potrivit unor surse, ar fi vorba de peste 2.000 de membri. Este vorba, în special, de membri care au statutul de funcţionari publici", arată ziarul, menționând că funcționarii au obligația de a-și trece această calitate în declarația de interese.

Printre cei care au plecat se numără și city managerul Oradiei, Dacian Palladi, care a confirmat că a renunţat la masonerie după 20 de ani.

"Am luat această decizie din dorinţa de a-mi dedica întreaga energie, atenţie şi ascultare, slujirii Celui care are toată puterea în Cer şi pe Pământ, Cel la care este toată înţelegerea şi priceperea-Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt. În acelaşi timp, le mulţumesc fraţilor masoni din MLNR pentru toţi anii minunaţi petrecuţi împreună, şi îi asigur de întreaga mea consideraţiune", a declarat Palladi pentru sursa citată.

De precizat că, în primăvara acestui an, Palladi a fost audiat ca martor în dosarul lui Popa şi Galea, el fiind membru al Asociaţiei MLNR din 1998 şi membru al Lojei "Ţara Crişurilor" nr. 162. Potrivit declaraţiei de interese, postate pe site-ul Primăriei Oradea în luna aprilie a acestui an, Palladi nu şi-a mai declarat aparteneţa la masonerie.

După cum se știe, fostul şef al Poliției Bihor, chestorul Liviu Popa, şi judecătorul – acum suspendat – Ovidiu Galea, de la Tribunalul Bihor, au fost trimişi în judecată de DNA Oradea la începutul anului 2017, procesul aflându-se pe rolul Curţii de Apel Timişoara. Cei doi sunt acuzaţi de fals în declaraţii, într-un dosar în care au fost inculpaţi pentru diverse acte de corupţie mai mulţi poliţişti din cadrul IPJ Bihor, pentru că nu şi-au menţionat calitatea de masoni în declaraţia de interese, deşi erau obligaţi.

Masoni ascunși

Din interceptările telefonice, din mărturiile altor masoni şi din documentele transmise procurorilor de Asociaţia "Marea Lojă Naţională din România", reiese, că cei doi erau membrii ai Lojei "Ţara Crişurilor".

Popa ar fi fost mason din 2007 şi a primit gradul de "Maestru Mason" în 2009. El a condus practic Loja "Ţara Crişurilor", în perioada 2015-2016, atunci când a ocupat funcţia de Maestru Venerabil. În niciuna din declaraţiile de interese depuse în perioada 2008-2016, Popa nu a declarat apartenenţa la masonerie.

La rândul său, Galea ar fi depus în 2014 "Jurământul ucenicului". El a jurat "solemn pe cele Trei Mari Lumini ale Francmasoneriei Universale" să se supună prevederilor Constituţiei şi Regulamentului General al MLNR şi să apere "onoarea şi viaţa tuturor Fraţilor şi, în limita posibilităţilor mele, să îi ajut în orice împrejurare".

Potrivit fişei masonice, care cuprinde fotografia magistratului, datele sale de identificare, profesia, funcţia, educaţia, experienţa profesională, activitatea masonică, Galea a fost recomandat de Popa şi de afaceristul Ioan Mintaş, cercetat penal şi percheziţionat de poliţiştii din cadrul IPJ Bihor, aflaţi în subordinea lui Popa. De altfel, cei doi au devenit "naşii masonici" ai judecătorului de Secţie Penală, potrivit procedurilor masonice.

În niciuna din declaraţiile de interese depuse în perioada 2008-2016, Galea nu a declarat apartenenţa la Masonerie, aşa cum era obligat de lege. Mai mult, în cazul magistraţilor, Consiliul Superior al Magistraturii a decis că  "judecătorii şi procurorii au obligaţia de a completa calitatea de membru în asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale, inclusiv cele masonice, în cadrul declaraţiei de interese prevăzute de art. 5 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor".

Citiți și articolul: City managerul Oradiei, Dacian Palladi, mărturie incriminatorie în procesul „fraţilor masoni” Liviu Popa, fost şef al Poliţiei Bihor, şi judecătorului Ovidiu Galea

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
nici ..
masoneria nu mai e ce a fost,,,cinstea,onoarea şi cuvântul dat nu mai au valoare,ştiu sigur că regimurile comuniste nu agreeau în nici un fel masoneria,cu toate că...probabil comunismul e creeaţia masoneriei
Postat 20 August 2018, 22:24 de crisan
Fostul Sef STS Bihor
Fostul Sef STS Bihor, colonelul Ioan Rosie s-a retras si el din MLNR? Sau noua pozitie din Primaria Oradea care ii dubleaza pensia de peste 100 de milioane le luna nu ii interzice sa fie si angajat la stat si mason in acelasi timp?
Postat 20 August 2018, 18:53 de zugrav
dupa cum se stie...
interesant cu Bihoreanul din surse si dupa cum se stie ....da informatii din dosare care sunt pe rol - adica la care nu a fost pronuntata o hotarare . Nici nu e clar de ce se mai judeca procese cand ar fi mult mai simplu sa ii intrebe pe aia care stiu si aia sa dicteze ce trebuie scris sau spus . Da oricum e bine de stiut ca din 3 oameni unul poate fi mason . Daca din Oradea scoatem diaspora , femeile , elevii , pensionarii ramane ca orasul asta e primul oras de masoni . Cel putin un stadion trebuia sa se intalneasca toti .
Postat 20 August 2018, 18:28 de User anonimizat
Mincinosii - completare
Daca Popa, Galea, Mintas erau masoni adevarati, de ce au comis fapte de coruptie? Au voie masonii sa faca asa ceva? Ori au voie, si atunci nu sunt cetateni onorabili, ori nu au voie, si atunci astia trei nu erau masoni adevarati. Mai degraba cred nu ca ei au renuntat la masonerie, ci ca masoneria a renuntat la ei. Pentru ca astia nu sunt decat niste derbedei titrati. Iar Palladi este un mincinos si un fatarnic, asa ca nu stiu cum il va sluji pe Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu-i place asa ceva.
Postat 20 August 2018, 15:01 de User anonimizat
Mincinosii !
Nu va luati dupa ei, deoarece mint. Pentru masoni, a minti este ceva onorabil, prevazut in codul lor moral. Filozofia lor este ca orice mijloace sunt permise pentru a-ti atinge scopul. In concluzie, nu-i credeti pentru ca nu s-au retras cu adevarat din masonerie. Nici nu au curajul, deoarece cei care s-ar retrage ar fi lichidati (fizic!) in cel mai scurt timp! Astia nu stiu de gluma ...
Postat 20 August 2018, 14:48 de User anonimizat
vai de steaua noastra!
Ba esti nebun??? Handicapatul asta cu Dumnezeul Tatalui Cel care are toata puterea in cer si pe pamant este Managerul Oradiei??? Asta conduce Primaria Oradea???? Pai ceilalti masoni infiltrati prin primarie ce nivel intelectual daca asta e Managerul, Seful???
Postat 20 August 2018, 13:52 de Assn
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON