URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Decembrie 2019, 16:33

Şefii SMURD şi ai Serviciilor de Ambulanţă din ţară fac scut în jurul lui Raed Arafat şi ameninţă cu proteste dacă acesta va fi demis

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Printr-o scrisoare deschisă trimisă presei din România, şefii structurilor SMURD-UPU şi Serviciilor de Ambulanţă Judeţene din întreaga ţară avertizează că vor declanşa acţiuni de protest, în cazul în care dr. Raed Arafat va fi demis de la conducerea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, act pe care semnatarii îl consideră a pune în risc întregul sistem de medicină de urgenţă din ţară.

"Semnal de alarmă"

În contextul în care demisia lui Raed Arafat este cerută de mai multe luni, ca urmare a dezvăluirilor despre felul în care au fos gestionate intervenţiile în cazul Colectiv, iar ministrul de Interne Marcel Vela a declarat că va lua o decizie după o anchetă administrativă, şefii structurilor SMURD-UPU şi SAJ li se adresează prin intermediul presei, motivând că apelează la acest instument deoarece "căile de adresare nu ne sunt accesibile" către "anumite personaje" cu care altfel nu pot comunica, pentru "a trage un semnal de alarmă" cu privire la "posibila demitere" şi "riscurile care pot deriva de aici".

Cei 143 de semnatari ai scrisorii, între care se află şeful UPU SMURD-Bihor, dr. Hadrian Borcea, Constantin Prişcă, asistent şef UPU SMURD Bihor, şi dr. Liciniu Venter, managerul SAJ Bihor, afirmă că profesioniştii care "reprezintă temelia sistemului" medical de urgenţă "au beneficiat de o bază materială şi logistică, de o structură educaţională complexă care a fost dezvoltată pe parcursul a 25 de ani pe baza unei matrice de competenţe operaţionale, de cooperare şi comandă" şi amintesc că în fiecare an o cincime din români a beneficiat de intervenţia echipelor SAJ şi SMURD ori a fost tratat în structurile UPU din spitale.

Atac la sistem

Subliniind că sistemul de intervenţie în situaţii de urgenţă are o coordonare profesionistă, care a făcut de-a lungul anilor ca diversele structuri componente să fie integrate eficient în scopul salvării de vieţi omeneşti, semnatarii scrisorii deschise susţin că începând din anii 2011-2011 acesta este supus unor "ameninţări constante", determinate de creşterea "fondurilor potenţial disponibile", de "mirajul implicaţiilor comerciale în sistemul de urgenţă", de încercarea de "a deschide calea unor alternative dubioase", iar odată cu "repetatele tentative de atac la adresa conceptului şi a structurilor implicate" au fost exercitate şi atacuri "mai ales la adresa celui care a reprezentat unitatea şi coeziunea sistemului, dr. Raed Arafat".

Sistemul e Arafat

În scrisoarea deschisă, şefii SMURD-UPU şi SAJ arată că dezvoltarea sistemului până a ajuns să funcţioneze "la randament maxim" i se datorează lui Raed Arafat, care a depus "o muncă extraordinară, zi de zi". "Practic în ultimii ani sistemul a mai putut să evolueze doar ca urmare a acestui efort colosal pe care el l-a făcut", susţin semnatarii.

Aceştia afirmă că "amploarea ameninţărilor (n.r. - la adresa sistemului), mai mult sau mai puţin mascate, a ajuns la o dimensiune inimaginabilă şi la forme de manifestare care ne demonstrează, pe de o parte faptul că este un fenomen concertat, realizat pe mai multe căi, pe de altă parte faptul că cei care orchestrează aceste atacuri nu au nici măcar cunoştinţe de bază despre funcţionarea a ceea ce încearcă să distrugă".

Cu ce-a greşit?

Autorii scrisorii deschise susţin că "nici nu înţelegem ce i se reproşează" lui Raed Arafat şi, pe un ton retoric, se întreabă "Care sunt acele lucruri, acţiuni sau non-acţiuni de care se face vinovat şi cine sunt cei care i le impută lui Raed Arafat? Unde a greşit dr. Raed Arafat la tragediile din Apuseni, Siutghiol, Colectiv sau Caracal?".

Şefii structurilor SMURD-UPU şi SAJ susţin în finalul textul că "poate că nu este vorba despre OMUL Raed, ci despre ce reprezintă el pentru România" şi spun că au investit în sistemul creat de acesta în ultimii 30 de ani "munca, dar şi viaţa noastră", iar acum sistemul "poate fi distrus în 30 de zile".

Semnatarii invită factorii policiti să explice public, în cazul demiterii lui Arafat, "prin ce mecanisme va funcţiona acest sistem" pe care nici măcar nu îl înţeleg, iar "dacă nu puteţi, atunci vă rugăm, respectuos, să ne lăsaţi să ne vedem de treabă alături de Raed", avertizând că "în caz contrar ne rezervăm dreptul la acţiuni de protest care, fără a afecta pacienţii care se adresează sistemului de urgenţă, să sublinieze încă odată faptul că şi ceea ce avem noi de spus este important".


Citiţi mai jos textul întregului comunicat:

„Ne adresăm Dumneavoastră, pentru a trage un semnal de alarmă, dar şi pentru a ne ajuta în comunicarea cu anumite personaje către care căile de adresare nu ne sunt accesibile.

MOTIVUL:

În calitate de profesionişti, care reprezintă principalele servicii medicale de urgenţă din Romania (Unităţi pentru Primirea Urgenţelor, SMURD şi Servicii Publice de Ambulanţă), în contextul situaţiei create de afirmaţiile referitoare la posibila demitere a domnului dr Raed Arafat şi riscurile care pot deriva de aici.

CONTEXT:

Sistemul de Asistenţă Medicală de Urgenţă şi Prim-Ajutor Calificat este o structură integrată cu rol strategic. Funcţionarea sistemului se bazează pe colaborarea dintre structuri ale Ministerului Sănătăţii, ale Ministerului Afacerilor Interne precum şi ale autorităţilor locale, iar scopul major este salvarea vieţii şi îngrijirea suferinţei de orice fel a cetăţenilor. Dezangrenarea oricărui element din cadrul acestei structuri complexe, cu multiple şi esenţiale relaţii de interdependenţă, poate duce la pierderi de vieţi omeneşti.

În cadrul acestui Sistem, format din Unităţi Primire Urgenţe, SMURD, Compartimente Primire Urgenţe şi Servicii Publice de Ambulanţă, Servicii Publice Salvamont - lucrează medici primari, specialişti şi rezidenţi în Medicină de Urgenţă, Anestezie şi Terapie Intensivă, Pediatrie şi Medicină de Familie/Generală, asistenţi medicali, paramedici, piloţi, subofiţeri şi ofiţeri ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Inspectoratului General de Aviaţie, salvatori montani. Reprezentând temelia sistemului, aceşti profesionişti au beneficiat de o bază materială şi logistică, de o structură educaţională complexă care a fost dezvoltată pe parcursul a 25 de ani pe baza unei matrice de competenţe operaţionale, de cooperare şi comandă.

Anual unul din zece români a beneficiat de intervenţia echipelor Serviciilor judeţene de ambulanţă, Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi SMURD. Anual unul din cinci români a fost tratat in Structurile de Primire Urgente UPU/ CPU. Aceste date demonstrează faptul că mai mult de 20% din populaţia României a avut nevoie si a beneficiat, anual, de asistenţa oferită de Sistemul Medical de Urgenţă şi Prim-Ajutor Calificat prin profesionişti cu experienţă care aplică concepte de lucru moderne validate la nivel intern, european si internaţional.

Valoarea Sistemului este mult mai mare decât suma valorii fiecăruia dintre oamenii care activează în structura lui. Cu toate acestea, experienţa ne-a demonstrat ca acest concept este adevărat doar în condiţiile unei coordonări unice si profesioniste. Acest sistem de coordonare trebuie să fie validat atât în situaţiile comune, de zi cu zi, dar si în cele majore de criză profundă. România beneficiază deja de un astfel de sistem de coordonare iar acest lucru nu trebuie nici uitat, nici neglijat şi nici distrus.

Rolul dr. Raed Arafat a început odată cu lupta pentru implementarea unui concept care crea un sistem de urgenţă care punea siguranţa şi viaţa pacientului în centrul atenţiei acestui sistem. Ulterior acest rol a evoluat, odată cu dezvoltarea sistemului, către coordonarea integrată a tuturor celor care intervin pentru salvarea celor aflaţi în suferinţă.

SITUAŢIA ACTUALĂ

Ameninţări constante la adresa sistemului de urgenţă au început să apară în perioada anilor 2011

2012, stimulate de avântul deosebit a tot ceea ce se constituia în elemente componente ale sistemului, din punct de vedere legislativ, financiar, resurse umane, resurse materiale. Atracţia fondurilor potenţial disponibile, mirajul implicaţiilor comerciale în sistemul de urgenţă, încercarea de limitare a unui sistem public puternic pentru a deschide calea unor alternative dubioase, au dus la repetate tentative de atac la adresa conceptului, la adresa structurilor implicate, dar mai ales la adresa celui care a reprezentat unitatea şi coeziunea sistemului, dr. Raed Arafat.

Pentru ca acest sistem să funcţioneze la randament maxim, a fost necesară nu doar crearea de către dr. Raed Arafat a mecanismelor de dezvoltare în continuare ci şi identificarea de căi prin care să se evite obstacolele ridicate pentru atingerea a exact acelor repere care astăzi i se reproşează, şi nu numai, pentru că nu au fost atinse. A fost nevoie de o muncă de convingere extraordinară pe care dr. Raed Arafat a trebuit să o ducă, zi de zi, pentru ca şi cel mai mic element de dezvoltare să treacă de voinţa celor care nu au înţeles sau nu înţeleg aceste mecanisme. Practic în ultimii ani sistemul a mai putut să evolueze doar ca urmare a acestui efort colosal pe care el l-a făcut. Aveţi dubii? Căutaţi în sertarele Ministerelor pe care le evaluaţi, câte propuneri legislative, propuneri de regulamente sau proceduri zac uitate.

Amploarea acestor ameninţări, mai mult sau mai puţin mascate, a ajuns la o dimensiune inimaginabilă şi la forme de manifestare care ne demonstrează, pe de o parte faptul că este un fenomen concertat, realizat pe mai multe căi, pe de altă parte faptul că cei care orchestrează aceste atacuri nu au nici măcar cunoştinţe de bază despre funcţionarea a ceea ce încearcă să distrugă. Ameninţarea demiterii dr. Raed Arafat înainte de finalizarea unor anchete sau audituri de către neprofesionişti (a rămas celebră acuzaţia Corpului de Control al Prim-Ministrului, de acum câţiva ani, prin care sunt criticate echipele de intervenţie de la Clubul Colectiv pentru că au făcut resuscitarea pe asfalt, deşi ghidurile de specialitate si practica exact asta recomandă), realizarea unor auditări a căror teme se modifică de trei ori într-o săptămână, apariţia unor pseudo-oferte din domeniul privat cu pseudo-soluţii, sunt doar câteva din aberaţiile acestor jocuri care au un singur rol: cel de a satisface nevoi economice sau comerciale ale unui grup de oameni care nici măcar nu sunt capabili să ia o decizie, ascunzându-se în spatele unor aşa-zise "analize" sau "evaluări".

Dar, adevărul este că, nici nu înţelegem ce i se reproşează. Care sunt acele lucruri, acţiuni sau non-acţiuni de care se face vinovat şi cine sunt cei care i le impută lui Raed Arafat? Unde a greşit dr. Raed Arafat la tragediile din Apuseni, Siutghiol, Colectiv sau Caracal? Să dăm cuvântul specialiştilor să se pronunţe. De ce nu profesioniştii din sistem sunt cei care sunt ascultaţi ci indivizii care au un unic mandat, compus dintr-o reformă fără cunoaştere şi de a schimba fără un fond?

În final, poate că nu este vorba despre OMUL Raed ci despre ce reprezintă el pentru România. De ceea ce a creat în toţi aceşti ani. De toţi cei care au fost alături de el în zidirea unui sistem care funcţionează exclusiv pentru binele celor aflaţi în suferinţă. Şi nu suntem puţini cei care, în cursul acestor 30 ani l-au sprijinit pe el dar mai ales conceptul, ideea şi funcţionarea sistemului. Nu uitaţi că este atât munca dar şi viaţa noastră.

Stimaţi domni şi doamne cărora nu ne este permis să ne adresăm altfel, acest sistem a fost construit în 30 de ani dar poate fi distrus în 30 de zile. Ce veţi pune în loc? Încercaţi să explicaţi acest lucru cetăţenilor României. Încercaţi să descrieţi prin ce mecanisme va funcţiona acest sistem pe care nu l-aţi înţeles şi nu îl veţi înţelege decât dacă îndepliniţi una din două condiţii: fie faceţi parte din el cu trup şi suflet, fie beneficiaţi de el pentru trup şi suflet.

Dacă nu puteţi, atunci vă rugăm, respectuos, să ne lăsaţi să ne vedem de treabă alături de Raed.

În caz contrar ne rezervăm dreptul la acţiuni de protest care, fără a afecta pacienţii care se adresează sistemului de urgenţă, să sublinieze încă odată faptul că şi ceea ce avem noi de spus este important.

Acest document a fost semnat prin acord electronic, în numele angajaţilor serviciilor pe care le conduc de către:

dr. Angel TRIFAN - medic şef UPU-SMURD GALAŢI

dr. Mihai GRECU - Medic şef UPU-SMURD Timişoara

dr. Anca TELEHUZ Medic Sef UPU-SMURD Ialomita

dr. Gabriela CHITOSCA - Asistent şef UPU-SMURD Piatra Neamt

dr. Marius PASCU - Medic şef UPU-SMURD Piteşti

dr. Elena CORHAN - Medic şef UPU--SMURD Tulcea

dr. Claudia JIANU - Medic şef UPU- SMURD Dr. Tr. Severin

prof. univ. dr. Diana CIMPOEŞU - Medic şef UPU-SMURD Iaşi

dr. Bogdan VÎLSAN - Medic şef UPU Giurgiu.

VASS Hajnal - Asistent şef UPU-SMURD Târgu-Mureş

dr. Paul - Bogdan CSILLAG - Medic coordonator SMURD Sibiu

dr. Mirela NISIPEANU - Medic şef interimar UPU-SMURD Slobozia

dr. Mihaela ROADEVIN - Medic şef UPU-SMURD Brăila

dr. Viorica GHEORGHIŢĂ - Medic şef UPU-SMURD Călăraşi

dr. Cristina VECERDI - Medic şef UPU-SMURD Brasov.

dr. Brindusa PAVLIDIS - Medic şef UPU-SMURD Piatra Neamţ

dr. Elena PETRIŞOR - Medic şef UPU ,,Gr. Alexandrescu " Bucureşti

dr. Diana DOBRIN - Medic şef UPU Elias Bucuresti.

dr. Valeria FILIMON - Manager SAJ Hunedoara

Narcisa BALINT - Manager SAJ Sălaj

Liliana MATECIUC - Manager SAJ Botoşani

Dan Constantin PĂDUREANU - Manager SAJ VÂLCEA

Veres GERŐ - Asistent sef SAJ Mureş

dr. Gabriela NOTARIUS - Manager SAJ Satu Mare

dr. Ioan IVANICI - Manager SAJ Mureş

dr. Horia SIMU - Manager SAJ Cluj

dr. Leonida IANCU - Manager general SAJ Timiş

dr. VITALIE BEŢIŞOR - MANAGER S.A.J. VRANCEA

dr. Annabella MUZSI - Manager general interimar SAJ BN

ec. Marius MANEA - SAJ Călăraşi

dr. Raveca NICOARĂ - Manager SAJ Arad.

Dr. Călin GANEA - Director Medical SAJ BN

Dr. Lhuana ZISSU Manager SAJ Buzău

dr. Marilena-Doina LEUŞTEAN - Manager General SAJ MH

Dr. Mateciuc CONSTANTIN - SAJ Botoşani

Liliana DOHOTARIU - Asistent şef SAJ Timiş

dr. Aurel CRIŞAN - Medic şef UPU—SMURD Alba.

dr. Denis STĂNESCU - Medic şef UPU "M. S. Curie" Bucureşti.

dr. Monica PUTICIU - Medic şef UPU-SMURD Arad.

dr. Kacso JOLAN - Medic şef Miecurea-Ciuc

dr. Rodica TUDORAN - Medic şef UPU-SMURD

Constanta Constantin PRIŞCĂ - Asistent şef UPU SMURD Bihor

dr. Silvia NICA - Medic Şef UPU SUUB.

dr. Odette PANĂ - medic şef UPU SMURD Ploieşti

Dr. Bogdan POP - medic specialist, director general adjunct DSU DGMUM

Mihaela SLAVILA - Asistent şef UPU Elias Bucureşti

Mihaela SIRBU - Asistent şef UPU-SMURD Reşiţa

Dr. Călin ALEXANDRU - DSU.

Dr Adrian ZOICAN - Medic şef UPU-SMURD Buzău

Dr Maria SALANTA - Medic şef UPU-SMURD Mureş

Maria GHEORGHE - Asistent şef UPU-SMURD Piteşti

Mihaiela HRECENIUC - Asistent şef UPU-SMURD Suceava

Tamara Baciu - Asistent şef UPU-SMURD BUZĂU

dr. Ecaterina Buzău - Medic şef UPU Slatina

dr. Raluca Tat -Medic şef UPU - SMURD Cluj

Rodica Bratu - Asistent şef UPU ”Grigore Alexandrescu” Bucureşti

Dr. Adriana Moldovan - Medic şef UPU-SMURD Satu Mare

Monica Trifan-Lefter - Asistent şef UPU-SMURD Tulcea

Marola Zoica - Asistent şef UPU SMURD Galaţi.

Peter Anna-Maria - Asistent şef UPU-SMURD Miercurea Ciuc

Szakacs Marta - Asistent şef UPU-SMURD Cluj

Cristea Viorel - Asistent şef UPU-SMURD Slobozia

Nicoleta Peres - Asistent şef UPU-SMURD Satu Mare

Margareta Gancea - Asistent şef UPU M.S. Curie Bucureşti

Conf. dr. Cristian Boeriu - UMFST Târgu Mureş

Dr. Cuculici George - Medic şef UPU ILFOV

Adriana Ilea - Asistent şef UPU ILFOV.

Dr. Liviu Cîrlan - Medic şef UPU-SMURD Suceava.

Dr. Dana Dincă - medic sef UPU-SMURD Focşani

Lidia Zăncescu - Asistent şef UPU-SMURD Focşani

Anişoara Borbely - Asistent şef UPU-SMURD Timişoara

Maria Răsunoiu - Asistent şef UPU-SMURD Alba.

dr. Elena Bilbor- Medic şef UPU SMURD Bacău.

Dr. Florentina Lehănceanu medic şef UPU Bagdasar

Arseni Mariana Lazăr - Asistent şef UPU Călăraşi

Mihaela Maxim - Asistent şef UPU-SMURD Iaşi.

Dr. CARMENA NICOLETA PISERU - Medic şef UPU -SMURD VASLUI

dr. Mihai Iuhas - Medic şef UPU SMURD Zalău

Elekes Mirela Asistent şef UPU-SMURD Zalău

Mihaela BOLOCAN - Asistent şef UPU - SMURD PLOIEŞTI

Ovidiu Catalina - Asistent şef UPU-SMURD Craiova

Valentin Habor - Asistent şef UPU-SMURD BISTRITA

Vintilescu Gheorghe - Asistent şef UPU-SMURD TG.JIU

Diana Ionescu - Asistent şef UPU -SMURD Giurgiu

Sonica Rotaru Asistent şef UPU-SMURD Vaslui.

Dr. Vâlcu Dumitru - Manager SAJ Tulcea Marinela Prina - Manager SAJ Olt

Dr. Aurelia Luana Stan - Director medical SAJ Călăraşi

Viorica Dobrescu - asistent medical DSU

dr. Mihai Polinschi - Manager SAJ Galaţi

Neculai Lupaşcu - Asistent şef SAJ Botoşani.

dr. Constantin Mitroi - Manager SAJ Gorj

Vavilia Munteanu - Asistent şef SAJ Tulcea

Aurora Popa - Manager SAJ Vaslui

dr. Albu Dorice - Manager SAJ Neamţ

dr. Alexandru Ilieş - Director medical SAJ MM

Marinela Sârbu - Asistent şef SAJ Galaţi

Dr.Cristian Gîngioveanu - Manager general SAJ Dolj.

Ciprian Păcurar - Asistent şef SAJ Bistriţa-Năsăud.

Dr. Marius Sulutiu - Manager General SAJ Alba

dsr Ligia Micle Manager SAJ MM

Cristian Cimpoi - Manager General SAJ Covasna

Ec. Gabriela Lupu-Şerban - Manager General SAJ Giurgiu

dr. Liciniu Venter - Manager SAJ Bihor

Popovits Eva - Asistent şef SAJ Covasna

Ramona Nemet - Asistent şef SAJ Satu Mare

Dr. Constantin Popescu - SAJ Sibiu Duta George As şef SAJ Prahova

Dr Ipatie Madalin-manager SAJ Prahova

dr Aura Creţu Manager general SAJ Bacău.

dr Ioana Tamas director medical SAJ Salaj

Nicoleta Meauta - Asistent şef SAJ Vrancea

Miron Popescu - Asistent şef SAJ Dolj.

dr Dehelean Carmen - Director medical SAJ Timiş

dr. Irimia Doru - Director Medical SAJ Cluj

Diana Vasile - Manager SAJ Teleorman

dr Vasile Costin - Director Medical SAJ Vrancea

Dr. Alex Lazareanu - SAJ Suceava

Dr. Alin Dinu - Director Medical SAJ Olt.

Ec Gheorghe Mihail - Manager SAJ Dâmboviţa

Sandu Daniel Rîpă - Asistent şef SAJ IAŞI.

Dr. Mihaela Abălaşei - Director medical SAJ Suceava

Cristina Breazu - Asistent şef SAJ MH

dr. Constantin Radu Calistru - Manager general interimar SAJ IAŞI

Dr. Péter Szilárd - Manager General SAJ Harghita

Dr. Domokos Iván - Director Medical SAJ Harghita

Dr. Ovidiu Rus - Medic şef UPU-SMURD Bistrita

Dr. Daniel Nour - Medic Şef UPU Pediatrie SCUC Cluj-Napoca

Dr. Alina Babeu - Medic şef UPU Spital de Copii Timişoara

Mihai Gabrian - Asistent şef UPU-SMURD Arad.

Ileana Constantinescu - Asistent şef UPU Slatina

Dr. Florin Nicolae - Medic şef UPU-SMURD Vâlcea.

Ovidiu Olea - Asistent şef UPU-SUUB

Irina Neagu - Asistent şef UPU-SMURD Constanţa

Ileana Sandor - Asistent şef UPU SMURD Petroşani.

Ramona Motoasca - Asistent şef UPU-SMURD Braşov

Gianina Marina Popovici - Asistent şef UPU-SMURD Bacău

dr. Eugen Sârbu - Medic şef UPU-SMURD Reşiţa

dr Bogdan Opriţă - Medic şef UPU-SMURD SCUB Bucureşti

Dana Pascu - Asistent şef UPU-SMURD SCUB Bucureşti

dr. Hadrian Borcea - Medic şef UPU-SMURD Bihor

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Trojan Horse
Zic unii ca arafat sta in calea privatizarii sistemului de urgenta,iar smurdul in calea privatizarii sanatatii in romania.Remember basescu acum citiva ani,same mission,same demand.Pirghiile duc departe,un levier important este klaus,klaus a reusit o extensie majora cu "guvernul meu",se pregatesc in regim de urgenta privatizarea cec si hidroelectrica.Pentru asta s-a declansat scenariul "apocalipsa", rating standard&poor's,curs euro etc. TREBUIE tapat ce-a mai ramas viabil si RENTABIL in romania,civilizat,cu tv,cu facebook,cu #rezist, cu dragnea la puscarie.
Postat 11 Decembrie 2019, 23:05 de excalibur
Arafat merita statuie
Ce a făcut Arafat dupa 89 încoace nu a făcut pt România nici un președinte , nici un premier si nici un om fie el ce o fi....omul asta a pus pe picioare un sistem de ambulanță și prim ajutor de top, un sistem care a pornit din voluntariat si a ajuns mult, mult mai performant decat cel de stat! Arabil asta de Arafat a pus suflet, împreună cu cei de la Smurd au salvat milioane de vieți, aduceți va aminte cand se deplasa la accidente el cu studenți voluntari si ajungeau in timp util iar ambulanță la de stat ori nu porneau ori erau insufiente! Acum i se da un șut în fund celui care a facut mai mult de cât oricare roman de la 89 incoace. Cine zice ca nu am dreptate sa vina cu argumente sa zică cine a făcut pt România in ultimii 30 de ani mai mult decât a făcut Arafat.
Postat 11 Decembrie 2019, 22:47 de Adrian_Preda
De ce oare?
Foarte corect când Arafat mergea prin sate cu mașina personala cu tehnica de laCruceaRosie din Germania de zicea lumea" vine arafatu "unde erau ăștia??? tot ce merge în tara asta trebuie distrus vândut tot sunt prea multe interese, mulți bani și foame mare de cașcaval vândut tot străinilor pământ, gaze, petrol, aur tot tot apoi rad de oi ca suntem săraci și milogi la mana lor Arafat e ultima reduta printre putini care se împotrivesc sa impotrivit și lui basecu ca și acum trebuie eliminat.
Postat 11 Decembrie 2019, 21:26 de sss
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON