URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Februarie 2019, 11:55

Ciorna listei PNL pentru alegerile europarlamentare: Bihoreanul Vasile Blaga, pe loc eligibil

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

HotNews.ro a publicat ciorna listei PNL pentru alegerile europarlamentare din 26 mai. Bihoreanul Vasile Blaga este pe loc eligibil, în vreme ce Crin Antonescu, unul dintre primii liberali care şi-au depus candidatura la europarlamentare, iese din cărţi. Are şanse mari pentru un loc eligibil, însă, soţia sa, Adina Vălean, europarlamentar la al treilea mandat.

Potrivit sursei citate, lista PNL va fi lansată cel mai probabil la începutul lunii martie. Pe lângă fostul copreşedinte al partidului Vasile Blaga, se regăsesc, de asemenea, pe locuri considerate eligibile, Mircea Hava, primar în Alba Iulia, Siegfried Mureşan, eurodeputat, Cristian Buşoi, lider la PNL Bucureşti, Daniel Buda, europarlamentar, Gheorghe Falcă, primar al Aradului, Dan Motreanu, fost parlamentar, sau Marian Jean Marinescu, europarlamentar.

"În privinţa celui care va deschide lista pentru Bruxelles, liberalii vor lua o decizie în următoarea perioadă, existând posibilitatea cooptării pentru acestă poziţie a jurnalistului Rareş Bogdan", arată HotNews.ro.

De altfel, recent, jurnalistul a făcut, pe Facebook, referiri la o eventuală candidatură a sa.

"Mă bucur dacă cineva s-a gândit la mine, sunt flatat. Pentru un bărbat care este interesat de destinul ţării sale, nimic nu poate fi mai onorant decât să o facă în umbra Brătienilor, visând la realizările lor. Însă eu sunt jurnalist şi îi sprijin cu drag de aici. Am văzut că există idei de atragere a unor oameni din zona Dreptei, testarea sociologică a unor personaje/personalităţi/indivizi şi cam atât. Dar eu sunt jurnalist şi nimic altceva. Doresc să rămân în această zonă în urmatoarea perioadă", a scris Rareş Bogdan pe Facebook.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Cam multi caporali acolo
Lista aia sinistra e plina de basisti. PNL a fost oficial inghitita de PD. Dupa un an de mistocareli cu Dancila, PNL mi-l propune pe Blaga!? Pai Blaga are cv de om pe care sa-mi vina sa-l votez? Omul a lucrat toata viata la stat dar a reusit sa-si cumpere cu 860.000 de euro un apartament. E drept ca s-a imprumutat in 2007 de la alti doi bugetari pana in 2017, numai ca suntem in 2019 si n-a restituit nici un ban! Asta desi ii mai zboara cateodata sutele de mii de euro din masina! Omul nu lucreaza de trei ani, e intretinut de sotie, a carei firma e pe pierdere!. Nu ma mira ca are nevoie de banii de parlamentar european, dar ce om il voteaza!?
Postat 17 Februarie 2019, 12:57 de 1x1
Asta e ....atat poate pnl
doar sa nu vina sa ne cerseasca votul...
Postat 17 Februarie 2019, 00:43 de Traian
Îmi vine să vomit
In primul rand blegul nu e PNL- ist, el e shaorma cu de toate, nu face discriminare. In al doilea rând nu mai am ce comenta.
Postat 17 Februarie 2019, 00:20 de Sandu1206
Bun moment al PNL
PNL își respectă codul etic și doar după ce a fost achitat Blaga l-au pus ca si candidat, e o decizie buna!
Postat 16 Februarie 2019, 20:14 de Smiley
Blaga va face treaba
E bihorean si asta ne face mandri sa stim ca va fi pe liste. Cred ca va face treaba, cum a facut la conducerea MAI, proiectul de descentralizare a legii 215/2001, proiectul de lege privind finanțele publice locale, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public), proiecte de legi în domeniul combaterii corupției și a crimei organizate si multe altele.
Postat 16 Februarie 2019, 20:12 de Clauditza
La vremuri no......
Am vrut sa scriu la vremuri noi tot ei..... dar vin vremuri noi? Blaga fost psd, fost pd, actual pnl fost vames si nu cred ca un sef de vama a putut functiona fara sa fie "botezat", "infiat" de structuri. Blaga despre cate scria prin jurnala stie doar limba maicii lui, canci limbi straine ce o sa faca prin Europa, o sa fie un fel de "Viorel Dancil"? Avem o nadejde ca lucrurile se vor indrepta in tara asta? Eu nu cred ca am sa prin in viata asemenea vremuri. Trist!
Postat 16 Februarie 2019, 20:02 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON