URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 15 IULIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Încă de acum doi ani am intuit potenţialul uriaş pe care îl are Festivalul Medieval ce se desfăşoară în Cetatea Oradea. Dacă era vorba de Festivalul Ştiucii sau de Caravana Melcilor, aş fi avut unele îndoieli. Dar cu ditamai fortăreaţa splendid renovată şi cu măreţul şanţ de apărare ai toate premisele ca sărbătoarea să-ţi iasă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Indiferent dacă ideea tovarăşului Gherman va deveni sau nu lege, două concluzii: acesta e nesigur că le-a dat propriilor copii educaţia potrivită pentru a-l ajuta la bătrâneţe din proprie voinţă, altfel decât sub ameninţarea puşcăriei, iar a doua că nu scoţi cu una-cu două comunismul din pesedistul bătrân.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În relaţia cu clasa politică, suntem toţi ca femeile, ne conducem după sloganul „Nu contează ce îmi spui, ci cum îmi spui”. Veştile proaste şi ideile nepopulare alunecă mai fin dacă vin de la cineva care a fost Mister Boboc, furăciunile de la buget sunt mai uşor de trecut cu vederea dacă autorul are gura ca frăguţa şi ochi negrişori sau un decolteu larg cât Delta Dunării.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteţi de acord cu ideea primarului Ilie Bolojan de a înfiinţa o televiziune a Primăriei, finanţată din bani publici?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 3 iulie a.c. a fost publicată în Monitorul Oficial o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în 11 februarie, prin care s-a stabilit că în cazul în care inculpatul uzează de procedura recunoașterii acuzației nu poate fi achitat. Decizia este obligatorie pentru toate instanțele din momentul publicării în Monitorul Oficial.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic. Sunt afectate în special persoanele vârstnice cu afecţiuni cardio-respiratorii şi copiii mici.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
14 Iulie 2017, 15:05

Atenţie, şoferi! În aceste zile, judeţul Bihor va fi tranzitat de un transport cu gabarit depăşit

Atenţie, şoferi! În aceste zile, judeţul Bihor va fi tranzitat de un transport cu gabarit depăşit foto generic, arhivă
Atenţie, şoferi! În aceste zile, judeţul Bihor va fi tranzitat de un transport cu gabarit depăşit foto generic, arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Atenţie sportiă, dacă circulaţi, zilele acestea, pe drumurile naţionale din Bihor! Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat că în perioada 14 – 18 iulie se va efectua un transport cu gabarit depăşit.

Potrivit unui comunicat, transportul va avea loc pe ruta A1: Intersecţie A1-DJ106 (Sibiu) ÷ Intersecţie A1-DN7H; DN7H: Intersecţie A1-DN7H ÷ Intersecţie DN7H-DN1; DN1: Intersecţie DN7H-DN1 ÷ Intersecţie DN1-DJ106I; A1: Intersecţie A1-DJ106I ÷ Intersecţie A1-DN1(Lancram); DN1: Intersecţie A1-DN1(Lancram) ÷ Intersecţie DN1 - Variantă Alba; DN Varianata Alba: Intersecţie DN1-Varianta Alba ÷ Intersecţie Varianta Alba - DN1; DN1: Intersecţie Varianta Alba-DN1 ÷ Aiud ÷ Intersecţie DN1 - A3; A3: Intersecţie DN1-A3 ÷ Intersecţie A3-DN1; DN1: Intersecţie A3-DN1 ÷ Huedin ÷ Uileacu de Criş;DN1P:Uileacu De Criş ÷ Păuleşti÷ Intersecţie DN1P - DN19E: DN19E: Intersecţie DN1P-DN19E÷ Biharia; DN19:Biharia ÷ Intersecţie DN19-DJ190; DN1: Intersecţie DN1-DJ190 ÷ Borş Punctul de Trecere a Frontierei.

"Etapele de desfăşurare ale transportului sunt stabilite de Poliţia Rutieră, care asigură însoţirea vehiculului cu depăşiri de gabarit. Detalii privind desfăşurarea transportului (perioade şi sectoare restricţionate) se pot obţine de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, la numerele de telefon: 021/9360; 021/264.33.33; 021/264.33.34", arată comunicatul CNAIR.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
...amu e amu
...amu sa vedem cum se incadreaza agabaritu in alveolele cnair-ului pe la Auseu Alesd. Daca convoiul este cel din poza, nu vad de ce este nevoie de atentie sporita, nu este nici prea lat, nici prea inalt. Sau cnair-ul nu mai are stiri si baga din top. In rest sa ne dea DUMNEZEU drumuri bune si fara evenimente
Postat 16 Iulie 2017, 00:03 de FLORIN64
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2032 RON
  • 1 EUR = 4.7317 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON