URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Decembrie 2009, 18:34

Prichindeii, chemaţi de sărbători în Orăşelul Copiilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Micuţiilor li s-a pregătit în preajma sărbătorilor de iarnă o serie de evenimente care mai de care mai atractive. Astfel, marţi, între orele 15 şi 17, cei mici vor putea să confecţioneze noi cadouri pentru cei dragi, în cadrul atelierelor de creaţie organizate special pentru vacanţa de iarnă de către Administraţia Imobiliară Oradea.

De la ora 17, copiii pot urmări un spectacol de colinde şi o piesă de teatru pe tema naşterii lui Iisus. În cazul în care vremea va permite, spectacolul se va desfăşura pe scena Amfiteatrului din Orăşel, iar în caz contrar, evenimentul se va desfăşura în clădirea multifuncţională.

În cursul zilei de miercuri, copiii care merg în Orăşelul Copiilor vor putea experimenta activităţi inedite de creaţie alături de artiştii plastici invitaţi de Direcţia Judeţeană pentru Tineret. Joi dimineaţă, începând cu ora 11, cei mici sunt invitaţi să-l aştepte pe Moş Crăciun, alături de trupa Vivere şi câteva cupluri de dansatori.

Cel mai aşteptat moment al sfârşitului de an este însă Revelionul dedicat celor mici. La fel ca în anii precedenţi, sărbătoarea se va desfăşura pe 30 decembrie, cu o zi înainte de Revelionul „celor mari", pentru a putea permite părinţilor să-şi însoţească prichindeii la acest eveniment.

Revelionului Copiilor se va desfăşura între orele 17 şi 21, şi va cuprinde un spectacol de muzică şi dans, jocuri şi concursuri distractive cu premii, cu clovni, un spectacol de teatru în limba maghiară, pictură pe faţă, precum şi concursul Miss şi Mister Revelionul Copiilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON