URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Decembrie 2012, 10:27

De Sărbători, Lotus Center îşi aşteaptă clienţii cu reduceri

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Zeci de magazine din Lotus Center fac reduceri substanţiale la fel de fel de produse, de la haine şi telefoane mobile, până la jucării, bijuterii sau alimente.

"În preajma Sărbătorilor de iarnă Lotus Center vine în întâmpinarea clienţilor cu o campanie promovată sub numele "Sărbători de Vis cu Reduceri Magice". Astfel, în perioada 20-31.12.2012, clienţii centrului comercial vor putea să se bucure din plin de Spiritul Sărbătorilor de iarnă, căutând în voie şi cumpărând cadouri pentru cei dragi, bineînţeles profitând de promoţiile şi procentele de reduceri pe care le oferă magazinele din Lotus Center", se arată într-un comunicat din partea mall-ului.

Între unităţile implicate în campanie se numără Maciu Piciu, New Yorker, Sprider şi Noriel, cu promoţii de până la 70%, iar Tako Fashion, Bigstep, Debenhams, Nike sau Lee Cooper îşi vor vinde produsele cu până la 50% mai ieftin.

Carrefour, de pildă, va face reduceri la "sute de produse", iar H&M sau King Art - au anunţat reduceri "în limita stocului disponibil".


Vezi aici lista magazinelor participante şi ofertele lor!

1. Adidas: până la -35% reducere la produsele selecţionate, până în 31.12.2012;

2. Amely: -15% reducere la toate produsele, doar cu cardul Amely, până în 26.12.2012;

3. Animax: Reduceri cuprinse între 10-40%, până în 31.12.2012;

4. Arena: 1+1/2 la articolele sportive Puma; până la -50% reducere, până în 31.12.2012;

5. Athena: -20% reducere din manopera bijuteriilor, până în 31.12.2012;

6. Badura: până la -40% reducere, până în 31.12.2012;

7. Belmondo: La cumpărături de minim 100 Ron primeşti CADOU o pereche de cercei cu cristale Swarovski Elements în valoare de 25 Ron; La cumpărături de minim 300 Ron primeşti CADOU produse în valoare de 50 Ron, până în 31.12.2012;

8. Benvenuti: Reduceri promoţionale de Sărbători de până la -40%, până în 31.12.2012;

9. Bigstep: -50% reducere la articolele vestimentare, până în 31.12.2012;

10. Carrefour: Reduceri atractive la sute de produse. Detalii în magazin.

11. Casa Lona: Reduceri cuprinse între 10-20% la produsele marcate, până în 31.12.2012;

12. Cielo Venezia 1270: -10% reducere la toate produsele cu perle; -50% reducere la produsele din argint; -50% reducere la ceasuri SMARTY; Între 30-40% reducere la articole selecţionate, până în 31.12.2012;

13. Coccodrillo: -25% reducere la colecţiile de îmbrăcăminte, până în 26.12.2012;

14. De Georgia: Până la -10% reducere, până în 31.12.2012;

15. Debenhams: Pănâ la -50% reducere în perioada 21.12.2012-09.01.2013:

16. Diverta: La cumpărături de minim 50 lei, primeşti cadou un voucher cu o reducere de -15% pentru cumpărături facute în perioada 01.01.2013-15.02.2013;

17. Edifice Bijou: -50% reducere la articolele semnalizate în magazin; 1+1 gratis la ochelarii de soare, până în 31.12.2012;

18. Edifice Watches: Reduceri cuprinse între 10-50%, până în 31.12.2012;

19. Envy: -20% reducere la produsele AMNESIA, în limita stocului disponibil;

20. Flormar: Preţuri promoţionale la fardurile de ochi Teracota, pudra compactă cremoasă Make Up, fondul de ten Aqua şi fondul de ten Stick, până în 31.12.2012;

21. Gatta: Până la -40% reducere la toate produsele; 1 colant cadou la cumpărături de peste 100 lei, până în 15.01.2013;

22. H&M: Oferte atractive semnalizate în magazin, în limita stocului disponibil;

23. Hervis: Reducerile atractive conform catalogului, până în 23.12.2012;

24. Inedit: -25% reducere la toate produsele, până în 31.12.2012;

25. Jolidon: -20% reducere la cumpărături în valoare de 150 lei, până în 31.12.2012;

26. Killtec: Reduceri de -20% şi -30%, în limita stocului disponibil;

27. King Art: Mega reduceri la produsele semnalizate la raft, în limita stocului disponibil;

28. La Scarpa: Până la -50% reducere la produsele de iarnă, până în 31.12.2012;

29. Lee Cooper: Până la -50% reducere, până în 07.01.2013;

30. Leonardo: La cumpărături de mimim 100 lei primeşti un talon cu reducere de -30% pentru următoarea pereche neredusă pe care o vei cumpăra, până în 31.12.2012

31. Maciu Piciu: Până la -70% reducere la jucării, până în 31.12.2012;

32. Media Galaxy: Reduceri atractive la zeci de produse. Detalii în magazin.

33. Mondex: -8% reducere pentru posesorii de card de fidelitate, până în 31.12.2012;

34. Mozart: La fiecare cupă de îngheţată primeşti GRATUIT o băutură răcoritoare sau o cafea.

35. Musette: -20% reducere la articolele marcate, în limita stocului disponibil, până în 31.01.2013;

36. New Yorker: Până la -70% reducere la produsele marcate, în limita stocului disponibil;

37. Nike: Până la -50% reducere, în limita stocului disponibil, până în 31.12.2012;

38. Noriel: Până la -70% reducere, în limita stocului disponibil, până în 31.12.2012;

39. Obsession: -10% reducere la toate produsele, până în 31.12.2012;

40. Office Shoes: Reduceri cuprinse între 10-60%, în limita stocului disponibil;

41. Optione: -20% reducere la ochelarii de soare, până în 31.01.2013;

42. Orsay: La prima achiziţie se primeşte un talon de 20 lei care poate fi folosit la următoarea achiziţie cu excepţia produselor deja reduse şi a bijuteriilor; SALE, până la -50% reducere, până în 31.12.2012;

43. Otter: -30% reducere la articolele selecţionate, până în 31.12.2012;

44. Pada Murre: 1+1/2, până în 10.01.2013, în limita stocului disponibil;

45. Plafar: -50% reducere la al doilea produs cumpărat din gama Dr. Organic, până în 31.12.2012;

46. Professional Shop: Pachete promoţionale LONDA; -30% reducere la gama LAKME SUN; 2+1 gratis la pensule de Make Up, până în 31.12.2012;

47. Pull&Bear: Promoţii semnalizate în magazin, în limita stocului disponibil, în perioada 06.12.2012 - 31.12.2012;

48. Quasi Pronti: Meniul zilei la 10 lei + Pepsi Cola GRATUIT;

49. Rendez-Vous: Până la -30% reducere, până în 31.12.2012;

50. Sabion: -25% reducere din valoarea ceasurilor TISSOT, reducere prin care se pot achiziţiona bijuterii din magazin, până in 31.12.2012.

51. Say: Telefonul Samsung C3222 la 1 leu; Oferta este valabilă până în 31.01.2013 cu abonamentul Cangur 12, pe 2 ani;

52. Sensiblu: Oferte atractive conform cataloagelor: Ghidul Sănătăţii, Ghidul Frumuseţii, Ghidul Bebeluşului, până în 09.01.2013;

53. Splend'or: -30% reducere la ceasurile CASIO, ORIENT, şi Q&Q, în limita stocului disponibil;

54. Sprider: -70% reducere la toate articolele vestimentare, până în 31.12.2012, în limita stocului disponibil;

55. Steilmann: Reduceri cuprinse între 20-40%, in limita stocului disponibil, până în 31.12.2012

56. Stradivarius: Promoţii semnalizate în magazin, în limita stocului disponibil;

57. Takko Fashion: -30% reducere la lenjerie în perioada 17-21 decembrie 2012; reduceri de până la -50%, în limita stocului disponibil, până în 31.01.2013;

58. Thya Fashion: -30% reducere la articlolele semnalizate la raft, până în 31.12.2012;

59. Visage: Reduceri cuprinse între 30-50% la articolele semnalizate la raft, până în 31.12.2012;

60. Fast Food Wei: 2 variante de Meniul Zilei, la 10 lei fiecare;

61. Yves Rocher: Pachete promoţionale ediţie limitată, până în 31.12.2012;

62. Zara: Promoţii în perioada 30.11.2012 - 03.01.2013 pentru articolele marcate cu etichetă protocalie, în limita stocului disponibil;

63. Zeno's Kebab: Meniul Zilei (Shaorma de pui sau curcan) la 10 lei + Răcoritoare GRATIS

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON