URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 18 NOIEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Este evident că, după marele război al tranșeelor cu pasaje subterane și girații îngropate, urmează  bătălia pentru parcări. Însă ideea de a lăsa pe mâna unui investitor specializat această afacere trebuie analizată cu foarte mare atenție, în niciun caz după sistemul „da, șefu’, am înțeles, să trăiți!”.
Zic şi eu
Adrian Cris
Duminică, prima oară în ultimii 30 de ani, am avut cu adevărat din ce alege la Preşedinţie, nu doar „răul mai mic”, ci şi binele, să zic aşa. Electoratul de dreapta (spre deosebire de simpatizanţii unor Dăncilă, Diaconu, Cumpănaşu etc, ale căror exigenţe sunt modeste) a acuzat, însă, o altă premieră, ruşinoasă: lipsa dezbaterii, a confruntării între pretendenţi...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Când vorbim despre rasism avem tendinţa de a vorbi la persoana a II-a sau a III-a. Privindu-ne în oglindă, rasismul nu se vede ca un rid şi nici nu ustură ca o zgârietură. La fel şi xenofobia. Iar discriminarea nu se vindecă cu alifii sau pastile. Rasism, xenofobie, discriminare - păcate pe care le punem în cârcă altora fiindcă oglinda în care ne reflectăm este fermecată şi ne arată doar ce vrem să vedem noi...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine veți vota în turul doi al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, poprirea este operaţiunea prin care, prin intermediul unui executor judecătoresc şi în temeiul unui titlu executoriu, un creditor încearcă să obţină banii datoraţi de o altă persoană (a treia persoană) debitorului său. Procedura popririi presupune o adresă se înfiinţare a popririi emisă de executorul judecătoresc şi comunicată terţului poprit (care, de regulă este fie angajatorul debitorului, fie o bancă).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diagnosticul de infarct miocardic acut (IMA) se bazează pe durerea toracică severă şi celelalte simptome (nelinişte, anxietate, paloare, transpiraţii), fiind completat de datele de laborator, electrocardiogramă şi tehnicile imagistice. Bolnavul cu IMA prezintă unele modificări sanguine nespecifice (creşterea numărului de leucocite şi a VSH) şi unele modificări specifice (creşterea cantităţii de enzime specifice muşchiului miocardic ca urmare a necrozei).
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
01 Februarie 2010, 14:09

David Bryan va concura la Eurovision cu trupa Hotel FM

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

David Bryan poate concura în finala Eurovision, potrivit deciziei luate, vineri, în unanimitate, de membrii juriului competiţiei, dar numai în calitate de solist al unei trupe româneşti.

Formula propusă de Gabriel Băruţă, autorul piesei „Come as one", a fost participarea cântăreţului englez ca solist al trupei Hotel FM, al cărui membru fondator este chiar compozitorul orădean, iar ea a fost agreată.

„Mergem împreună ca şi trupă românească. Suntem trei români şi un englez. Propunerea mea a fost aprobată de toţi membrii juriului", a declarat pentru BIHOREANUL Gabriel Băruţă.

Nu ar fi prima oară când englezul şi trupa Hotel FM cântă împreună. „Am mai participat în această formulă la Cerbul de Aur în 2008", a mai declarat Băruţă.

În semifinala Eurovision, piesa „Come as one" a acumulat 97 de puncte din partea juriului, clasându-se pe primul loc în lista celor 16 intrate în selecţia naţională.

Selecţia naţională Eurovision va avea loc pe 6 martie. Câştigătorul selecţiei va reprezenta România în finala europeană a competiţiei, care se va ţine la Oslo, pe 29 mai.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3224 RON
  • 1 EUR = 4.7667 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON