URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Decembrie 2012, 20:43

Vremea bate votul! Ninsoarea şi viscolul au determinat o prezenţă scăzută la vot în localităţile din Bihor (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vremea grea din ziua scrutinului a determinat alegătorii bihoreni să rămână în case. Duminică după-amiază, secţii de votare din localităţi precum Aleşd, Bratca sau Tileagd nu atinseseră nici măcar pragul de 20%.

"Vremea rea i-a făcut pe oameni să nu iasă din case. Dacă la ţară oamenii merg la vot înainte sau după slujba de la biserică, astăzi foarte mulţi nu s-au dus nici la biserică", a declarat Lucia Varga, candidat la un loc în Camera Deputaţilor în Colegiul 3 Aleşd.

Deputatul a vizitat duminică secţii din colegiu pentru a vedea cum decurge scrutinul şi a constatat o prezenţă la urne sub aşteptări. "În secţii de votare din zona Brusturi - Sârbi - Derna, până la ora 12 prezenţa la vot nu era nici măcar de 10%. Şansele ca prezenţa la vot să crească sunt destul de mici în condiţiile în care este vorba de o populaţie îmbătrânită, care nu riscă să iasă din casă pe vremea asta", a declarat Varga.

Cum electoratul de la sate este obişnuit să voteze înainte sau imediat după ieşirea de la biserică, este de aşteptat ca absenteismul în Bihor să rămână în continuare ridicat.

Spre exemplu, până la ora 13, în Secţia de votare 263 din Bratca şi-au exprimat opţiunea electorală doar 170 din cei 1.287 de locuitori cu drept de vot. "Au fost câţiva alegători chiar la ora 7, după care s-a lăsat linişte până la prânz când a ieşit lumea de la biserică şi apoi s-a rărit iar", a declarat Livia Negruţ, preşedinta secţiei. Practic, la jumătatea zilei în Bratca votaseră doar 13,2% din localnici.

La Secţia 613 din Tileagd absenteismul se menţinea ridicat inclusiv la ora 16 când se prezentaseră la urne doar 14% dintre electori. "Din 1.968 de alegători s-au prezentat la vot doar 285", a declarat preşedinta secţiei, Florica Morar. În condiţiile în care vremea grea s-a menţinut, Morar estima că până la sfârşitul zilei abia dacă va aduna în urnă 400 de voturi.

Ceva mai conştiincioşi s-au dovedit alegătorii din Aleşd, fieful primarului Ilie Bolojan, locomotiva campaniei electorale a candidaţilor USL. "Până la ora 14:30 s-a prezentat la urne 300 de alegători din cei 1.580 arondaţi secţiei. De obicei cei mai mulţi votează imediat ce ies de la biserică. Valul a trecut, dar noi sperăm ca alegătorii să vină în continuare", a declarat Marinela Bica, preşedinta Secţiei 179, Aleşd.

În jurul orei 15, la Secţia de votare amenajată la parterul Primăriei din oraş puteau fi văzute grupuri mici de 3-4 persoane care aşteptau să intre pentru a-şi exprima votul.

La ora 18, prezenţa la vot în judeţul Bihor era de 36,82%.

UPDATE:

În final, până la ora 21 prezenţa la vot în Bihor a urcat la 43,44%, peste media pe ţară care a fost de 41,72%. În mediul urban bihorenii au făcut un procentaj de 40,90%, iar în mediul rural s-au prezentat în procent de 46,31%.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Nu vremea
Nu vremea a fost cea care i-a tinut in casa pe oameni ci faptul ca oamenii s-au saturat de aceleasi optiuni fara viitor pentru tara asta ! Ne-am saturat sa ni se promita marea cu sarea inainte de alegeri dupa care, indiferent de culoarea politica ale celor alesi, ne trezim ca nu suntem altceva in ochii lor decat stampile pe un buletin de vot si la cam atat ni se reduc drepturile din aceasta tara ! Noi ca cetateni ai Romaniei avem in tara noastra doar obligatii, dreptul la vot este singurul drept pe care nu ni-l pot imputa acesti scortosi imputiti !!! Toti isi urmaresc doar interesele personale si odata asezati pe locul caldut "uita" pentru ce au ajuns de fapt acolo ! Asa ca am iesit din casa, dar nu m-am dus la vot, pentru ca mi-e scarba de ei, de toti ! Ignoranta mea este egal proportionala cu ignoranta lor fata de noi !
Postat 10 Decembrie 2012, 10:22 de EU
vremea
Deci, vremea aceasta imi permitea sa ies la patinoar, la o plimbare. Nu am iesit la VOT , caci nu am avut o optiune reala. Mediocrii interesati de existenta financiara, oportunisti, falitii au fost oferta electorala. Deci cand bordelul nu functioneaza nu mobilierul trebuie schimbat. Acum doar curvele au fost schimbate in interesul finantatorilor. Cu regret...........
Postat 09 Decembrie 2012, 23:16 de Stan Cosmin
te simti ca un LAS, e mai usor sa latri si sa nu faci NIMIC !!
cei care au VOTAT au votat pentru TOTI, cum te simti ROMANE cand viata ta DEPINDE de altii care VOTEAZA ? UNDE sunt oamenii faptelor, oamenii care muta muntii, fara banii nu PUTETI :)))))? ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, NU STII ce poti decat cu ce ai TU de OFERIT fara BANI , viata este speciala pentru cei specialia in REST MOARTE in jur fara BANI !
Postat 09 Decembrie 2012, 21:47 de USL este VIITORUL!
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON