URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Decembrie 2010, 22:01

Seremi a fost ales noul preşedinte al PDL Bihor, cu un scor zdrobitor: 500 la 175 (FOTO)

Seremi a fost ales noul preşedinte al PDL Bihor, cu un scor zdrobitor: 500 la 175 (FOTO) Seremi a fost ales noul preşedinte al PDL Bihor, cu un scor zdrobitor: 500 la 175!

Deputatul Ştefan Seremi a fost desemnat vineri seară câştigătorul alegerilor pentru preşedinţia PDL Bihor, fiind ales de 500 dintre cei aproximativ 700 de delegaţi care au fost prezenţi la Casa de Cultură a Sindicatelor. Contracandidatul său, Radu Pentie, a strâns doar 175 de voturi, 7 dintre voturi fiind nule.

Totodată, prim-vicepreşedinţi ai partidului au fost aleşi Ioan Gheorghe Bota, primarul din Rieni, cu 646 voturi, şi Ioan Mărcuş, primarul comunei Sântandrei, care a strâns 663 voturi. Secretarul general al PDL Bihor este, începând de vineri seară, fostul subprefect Traian Abrudan, actualmente director al APIA Bihor, care a strâns 656 de voturi, iar secretari generali adjuncţi sunt Adelina Coste, actualmente şefa Cancelariei Prefectului Gavrilă Ghilea, care ocupa şi până vineri această funcţie, şi Cristian Ile, directorul RAR.

"Pentru oameni"

Proaspătul preşedinte ales al PDL Bihor a candidat având un program politic intitulat "Un Bihor popular, o politică pentru oameni", Seremi enunţând trei obiective pe care le va avea la conducerea organizaţiei: refacerea relaţiei cu cetăţeanul, reorganizarea filialei şi câştigarea alegerilor locale şi parlamentare în Bihor în 2012.

În ce priveşte primul său obiectiv, Seremi a spus că "este sarcina primordială a PDL Bihor de a de a reface relaţia cu cetăţeanul, iar în acest sens trebuie să înceteze tendinţa de a face politică în sediile de partid; demnitarii şi militanţii partidului trebuie să iasă între oameni".

Seremi a spus că va institui o politică de deplasări în teritoriu, că va impune funcţionarea birourilor parlamentare în permanenţă, nu doar vinerea şi sâmbăta câteva ore, şi că va încerca să refacă şi relaţia cu presa şi societatea civilă: "Consider că este nevoie de un spaţiu în care să fermentăm, să dezbatem, dincolo de convingerile noastre politice de partid, despre problemele majore ale societăţii".

PDL Bihor, reorganizat

În ce priveşte reorganizarea filialei, Seremi a afirmat că fiecare consilier judeţean va răspunde de o zonă din judeţ şi "va trebui să ştie când au loc evenimentele importante în comunităţi, precum zilele satelor, hramuri ale bisericilor sau târguri, pentru că la fiecare din aceste evenimente va trebui să participăm".

Noul preşedinte ales al PDL Bihor a mai anunţat că militează pentru descentralizare şi ca atare se va lupta "ca cel puţin dintre jumătate dintre locurile eligibile de pe lista pentru Consiliul Judeţean să fie ocupate de oameni care nu domiciliază în Oradea. Nu doresc să supăr pe nimeni, dar colegii din Oradea pot foarte bine să candideze şi pe listele de Consiliu Local".

De asemenea, Seremi a spus că va reface legătura cu baza partidului: "Trebuie să încetăm cu politica de contactare a membrilor noştri doar în ziua votului. Este foarte frustrant să fii sunat sau căutat de partid doar ca să fii rugat să mergi la vot".

În fine, referindu-se la alegerile din 2012, Seremi a afirmat că PDL trebuie să recâştige Oradea şi Bihorul, arătând că actualul primar Ilie Bolojan şi preşedintele CJ Bihor Radu Ţîrle nu sunt buni gospodari. "Vă întreb eu pe dumneavoastră: putem spune despre domnii Bolojan sau Ţîrle că sunt buni gospodari?".

Seremi a mai punctat că PDL Bihor trebuie să câştige alegerile şi în Beiuş, oraş a cărui primărie "pare încă o Fata Morgana pentru noi". El a afirmat că va încerca să blocheze drumul către funcţii a aleşilor PDL care nu fac altceva decât să-şi conserve poziţiile avute în prezent, fără să fie intresaţi să realizeze rezultate mai bune.

"Propun ca cei care au candidat de mai multe ori la funcţia de primar fără a avea rezultate notabile, dar au ocupat fără probleme un fotoliu de consilier local să fie plasaţi pe poziţia a doua sau a treia a listei de consilieri, astfel încât dacă vor dori să îşi înnoiască mandatul să facă eforturi mai clare".

Seremi şi-a încheiat discursul spunând că în opinia sa, pregătirile pentru campania electorală de la alegerile locale din 2012 trebuie începute acum: "E important să ne mobilizăm cât mai bine, ca să redevenim partidul care a condus Bihorul atâţia ani".

Tânăr, dar muncitor

În discursul său, contracandidatul lui Seremi, Radu Pentie Jr., a încercat să-i convingă pe delegaţi că tinereţea sa nu este aşa cum s-a spus, un obstacol, ci un avantaj: "Tinereţea nu mă împiedică să gândesc, tinereţea nu mă împiedică să muncesc, tinereţea nu mă împiedică să am capacitatea de a face analize obiective şi de a găsi soluţii. Îmi exprim regretul că unii colegi au abordat candiatura mea ca fiind o aroganţă", a zis el.

De asemenea tânărul a încercat să îi mobilizeze pe colegii nemulţumiţi de felul cum deputatul Ştefan Seremi a condus în ultimele luni filiala judeţeană ca interimar, spunând: "Aici, în această sală, sunteţi prezenţi aceiaşi oameni care de atâtea ori v-aţi plâns de modul în care aţi fost trataţi şi de modul în care de multe ori s-au luat decizii în ce vă priveşte, impunându-se întrebări subiective, care nu de puţine ori nu aveau nicio legătură cu randamentul politic eficient, ci mai degrabă cu interese conjuncturale sau personale. Care o fi atunci raţiunea pentru care astăzi să nu folosiţi această şansă de a schimba ceva?".

De asemenea, Radu Pentie a criticat felul în care Ştefan Seremi a condus şedinţele Biroului Permanent Judeţean: "În prezent, la un an şi jumătate de următoarele alegeri locale, şedinţele BPJ arată ca nişte întâlniri la care ne adunăm să bem o cafea, la care povestim lucruri pe care le vedem la televizor, şi, cum am constatat înainte de aceste alegeri, nici nu avem idee în ce localităţi din judeţ avem organizaţii sau dacă ele mai există", a conchis tânărul.

Adio, Filip

Dacă prin prisma rezultatelor consemnate alegerile pentru noua conducere a PDL Bihor au fost caracterizate de modul categoric în care gruparea deputatului Ştefan Seremi şi-a impus supremaţia în faţa tânărului său contracandidat, atmosfera din rândul delegaţilor care ieşeau să discute pe holurile Casei de Cultură a Sindicatelor a relevat o despărţire la fel de tranşantă a bazei partidului de fostul preşedinte al organizaţiei judeţene, Petru Filip.

Nu puţini au fost militanţii care, între ei, au comentat necruţător lipsa lui Filip de la aceste alegeri şi faptul că, practic, acesta le-a întors spatele la fel cum a făcut-o faţă de orădenii de rând, în 2007, când fostul primar a plecat la Bruxelles ca europarlamentar fără să-şi ia un rămas bun. "Putea măcar de ochii lumii să transmită un mesaj protocolar, că n-a putut veni, că a fost reţinut în Bucureşti cu treburi importante şi că ne doreşte succes de acum înainte", a afirmat unul dintre primarii PDL-işti, întrebându-se retoric cum ar fi reacţionat fostul primar al municipiului dacă l-ar fi auzit pe Blaga spunând la prezidiu, cu trimitere clară spre el, că la Oradea "unii au ştiut doar tabla adunării".

Matei solitarul

Alegerile de vineri au marcat un abandon şi din partea fostului secretar general al organizaţiei, Mircea Matei, care s-a dovedit izolat în rândul foştilor colegi. Matei a sosit la Casa de Cultură a Sindicatelor cu maşina de serviciu de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, pe care a parcat-o chiar în faţă, la loc vizibil, iar în sală s-a aşezat undeva în rândurile din mijloc, fără a avea în stânga sau în dreapta sa niciuna din figurile cunoscute ale organizaţiei.

Nu a luat cuvântul, la fel cum o făcea mai demult, când îi intimida pe colegi prin atitudinea sa tăioasă şi adesea agresivă, la momentul votului a preferat să nu-şi exprime opţiunea, iar apoi a părăsit sala cu mult înainte să fie anunţate rezultatele alegerilor, fără a mai schimba opinii cu cineva.

Amintiri cu traseişti

Un alt personaj care a stârnit nemulţumiri a fost Octavian Bot care i-a iritat pe vechii PD-işti cu postura de moralist. În timp ce Bot îi demasca pe "pseudo-analiştii" din Bucureşti care critică PDL-ul la televizor, precum Stelian Tănase ori Mugur Ciuvică, afirmând că a fost coleg cu aceştia în diferite partide precum Partidul Liberal '93 şi Partidul Acţiunea Civică, ascultătorii şi-au amintit de traseismul vorbitorului şi de faptul că Bot însuşi, odinioară, "desfiinţa" PD-ul şi pe Traian Băsescu cu fiece ocazie, atunci când era de cealaltă parte a baricadei.

Bot a reuşit să-i supere pe susţinătorii lui Pentie jr. deoarece, deşi tatăl acestuia i-a plătit campania electorală în 2008, iar el i-a fost director de campanie, deputatul a reuşit "performanţa" să nu-i amintească deloc aceste merite contracandidatului lui Seremi.

La finele celor peste cinci ore ale reuniunii, majoritatea delegaţilor din judeţ s-au îndreptat spre case cu impresia că actualul preşedinte a câştigat lejer, dar îi va fi greu să-şi îndeplinească obiectivele de a recâştiga Primăria Oradiei şi Consiliul Judeţean Bihor din simplul motiv că partidul e în scădere în sondaje, în timp ce alţi delegaţi, cei din cercul învingătorilor, s-au grăbit să-l felicite pe noul preşedinte şi să-l însoţească la cina victoriei, ţinută într-un restaurant anume rezervat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
@adelina costea
UM PREFERI SPALT SU PLIN CU "BRANZA"? DAR DE CE NU NE SPUI LA CE TEL. TE PUTEM GASI SA NE PROGRAMAM ? MACAR TU SA TE SPELI PE GURA !
Postat 13 Decembrie 2010, 13:18 de scortosul
oferta
Ne pregatim deja pentru alegeri. Avem nevoie de BANI PENTRU PARTID. Cum eu sunt pedelista TRUP SI SUFLET, m-am gindit sa ofer sex oral si anal domnilor generosi. Sunati la prefrectura. Va astept. Numai domnii generosi. BANI PENTRU PARTID. Nu sunt eu Elena Udrea, dar servesc cauza.
Postat 13 Decembrie 2010, 07:45 de Adelina Coste
looseri
Partidul asta al inapoiatilor, al suboaomenilor, al gunoaielor umane, care a distrus Romania va trebui sa fie scos de pe scena politica la alegerile viitoare. Iar Basescu, Boc, Udrea, Videanu, Filip, Blaga si alatii ca ei, multi altii ca ei sa fie trimisi in judecata.
Postat 13 Decembrie 2010, 07:40 de Mircea Matei
500 de mani(*)ti
vai ,vai ce atmosfera de *.numai mirosull ui l-a trezit pe seremi de la inaltimea prezidiului.vai si inca o data vai noua pdl-istilor.
Postat 12 Decembrie 2010, 13:55 de fan
alegeri,alegeri degeaba
Dupa lupte seculare ,care au durat pana a renuntat Don Pedro a castigat Seremi-simo , linistitul,tacutul dar lucratorul sarguincios pentru sine si iluminatul de pe dealul sau. Patrioti locali ,cu functii care trebuie aparate cu ferventa atitudine sau desteapta tacere pot fi acum linistiti in dormitarea intru interesul public sau cu sargul pentru castigarea manoaselor contracte pentru finantarea viitoarelor campanii electorale.Nihilismul intelectual poate,, prefecta \\"judetul \\"in continuare ,spritul se poate degusta si in capitala pentru ca se suporta diurna de la ITM pentru ,,stimulatoare\\", filiala se poate impinge si cu alt fel de buldozere decat cele West -ice, cultura APIA -ra poate fi in continuare manoasa iar protocolul este indestulator si daca are loc in caminul cultural din proximitatea municipiului chiar daca ZMO nu mai este a noastra.Si totusi este mai bine decat daca ar fi castigat prea profitoarea beizadea pentru ca este vorba de un judet care nu a fost de panarama decat atunci cand un alt prefect crestin avea consilier pe portarul institutiei caruia ii trebuia totusi doua ore sa-i explice , pana demnitarul avea sa inteleaga cum e mersul treburilor.dumnezeu
Postat 11 Decembrie 2010, 23:08 de campeanul
Incompatibilitati PDL-iste
Apropo, la PDL poti fi director la APIA, cea care invirte subventiile si proiectele din agricultura si, in acelasi timp, secretar general al filialei, adica a doilea om in partid ??? Daca ramine asa, atunci adio, dar adio PDL Bihor la alegerile din 2012.
Postat 11 Decembrie 2010, 18:22 de Bean
Succes.
Unitatea comunista in vremuri democrat liberale a castigat. Succes,domnule Seremi!
Postat 11 Decembrie 2010, 12:40 de SAFE
???
Dar oare pe astia cine ii mai voteaza?? Sa traiasca bine......dar nu in Oradea....Va rugam!!!
Postat 11 Decembrie 2010, 10:29 de ???
never ever
ma cam doare in cot de ce se intampla in PDL. Totusi in acesta disputa preferam sa castige o \"j...vra\" mai batrana in detrimentul unei \"j...vre\" tinere(care a vea in spate o \"j...vra\" de prima marime in persoana propriului tata!). M-am mirat insa sa vad ca seremi doreste \"refacerea relatiei cu cetateanul\". Cum sa refaci ceva ce nu a existat niciodata? Se tot vorbeste ca specialitatea PD-L-ului in campania electorala ar fi \"discutia de la om la om\". Nu stiu cum sa fac sa ajung sa sune si la usa mea un PD-L-ist. Ar fi spectacol, parol! Pana la alegerile din 2012 am rams mai putin de 2 ani intregi. PD-L insa nu le va mai castiga NEVER EVER! Nici macra prin frauda ca oricum nu se poate frauda chiar totul. Asa ca, Bye, bye de pe acum.
Postat 11 Decembrie 2010, 10:26 de dan oradeanul
replica la articol
Ce felicitari la PiDiLii din Bihor ? dauar bomba-n Ei in totii PiDiLii bihoreni:))=))Sa vina numai sa-mi explice mie unui roman simplu ce democratie si ce libertate de sanse au in partid si ce masuri drepte au luat,si cum Basescu a zis ca statul nu trebuie ca sa se mai intereseze si sa se ingrijeasca de toti cetatenii sai ,si ce frumoasa clientele politica are partidul la care-i da banii statului ROMANIA ,ce frumoasa este Elena Udrea cu presedintele Basescu impreuna(tzi ) ,si ca asa ne trebuie ca sa suferim tot poporul roman ca suntem in criza ,ca o sa-i dau cu portocale in cap la membrul de partid militant PiDiLiu care-mi va explica toate aceste :))=))S-au ales si parlamentari PiDiLii bihoreni batrinul Stefan Seremi,nebunul Octavian Bot si slobozeanul Petru Filipula barba carunta aveti ce va mindri cu ei inainte de disparitia partidului din ROMANIA.:))PiDiLii din Bihor BRAVO bravas ca si la magari pentru alegerea facuta in loc de o conducere tinara cu ideii noi,ati ales tot pe cea veche corupta care este si o sa va creasca barba pina la buric pina ce o sa o sa o schimbati,pentru oameni ca tineri sa se poata afima in PiDiLeu :))=)).Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 11 Decembrie 2010, 06:29 de Romanul Simplu
@PDL
felicitari un *!
Postat 10 Decembrie 2010, 23:25 de @PDL
santate Romania!
FELICITARI!
Postat 10 Decembrie 2010, 22:25 de felicitari!
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON