URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 18 IUNIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când s-a lucrat la brandul pentru Oradea, s-au făcut niște studii care să afle de la cetățeni percepția despre instituţiile orașului, despre modul de trai etc. Punctajul pe fiecare domeniu a fost de la 1 la 5, aceasta fiind nota maximă. Deși eșantionul era alcătuit din toate mediile, inclusiv din cel universitar, singurul punct în care Oradea a stat catastrofal, adică de nota 1, a fost Universitatea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Veste bună: Pásztor Sándor, Mang Ioan şi Traian Bodea, triada care conduce Consiliul Judeţean fără să se ţină de puţinele promisiuni făcute în 2016 şi fără să lase nimic în urma ei, cu excepţia căpuşării instituţiilor din subordine cu clientelă pe cât de incompetentă pe tot atât de lacomă, vor deveni din vara anului viitor o amintire urâtă.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Cu mai puține spectacole decât în anii trecuți, mă așteptam să văd mai mulți spectatori la FITO 2019. Dar, la unele, mai ales la cele înscrise în concurs, au fost multe locuri libere în sală. Am bifat 5 zile din cele 8 ale festivalului și voi face o scurtă trecere în revistă a ceea ce am văzut.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre condamnarea la închisoare a preşedintelui PSD, LIviu Dragnea?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă prevede reguli cu privire la persoana care suportă cheltuielile ocazionate de derularea unui proces, stabilind ca regulă de principiu că acestea vor fi suportate de către partea care pierde procesul. În ce condiţii, însă?
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat este cea mai frecventă boală endocrină, frecvenţa reală fiind mai greu de apreciat din cauza standardelor diferite de diagnostic. Considerând hiperglicemia matinală ca un criteriu de diagnostic, circa 1-2% din populaţie este afectată. Boala se caracterizează prin anomalii metabolice şi prin complicaţii tardive ce afectează ochii, rinichii, nervii şi vasele de sânge.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
18 Aprilie 2014, 13:21

Şedinţa în care CJ Bihor a făcut 5 cetăţeni de onoare post-mortem, tulburată de divergenţe româno-maghiare (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deschiderea Zilelor Bihorului, serie de manifestări organizate de Consiliul Judeţean între 18 şi 20 aprilie pentru a celebra 95 de ani de la unirea efectivă a Bihorului la România, după intrarea Armatei Române în Oradea şi preluarea controlului administraţiei locale, s-a făcut cu stângul.

De la şedinţa festivă desfăşurată vineri în sala mare a CJ au absentat cinci consilieri judeţeni, adică tot atâţia câţi cetăţeni de onoare aveau să fie făcuţi, post-mortem, iar reprezentanţii UDMR au lăsat cocardele tricolore roş-galben-albastre pe mese, fără a le pune la piept.

Modele de urmat

În debutul reuniunii, preşedintele CJ, Cornel Popa, a amintit că luna trecută "parlamentul" bihorean a votat regulamentul de acordare a titlurilor de cetăţean de onoare şi a îndemnat ca autorităţile judeţene şi opinia publică să vadă în personalităţile ce vor primi această distincţie modele de urmat.

"Indiferent de culoare politică, de etnie, de religie, cred că Bihorul are oameni care merită aprecierea noastră", a spus Popa, amintind de profesioniştii din medicină, sport, artă, cultură, Poliţie şi ISU, şi adăugând că "toţi aceşti oameni contribuie la progresul comunităţilor din care fac parte şi la renumele judeţului nostru, şi ar trebui să fie reperele societăţii noastre, modele de urmat".

Pe de altă parte, Popa a sugerat că la următoarea reuniune vor fi unşi şi alţi cetăţeni de onoare, despre care însă nu a spus cine vor fi. "Vă vom informa la următoarea şedinţă de Consiliu", a încheiat el, sec.

Laudatio cu reţineri

Principala temă pe ordinea de zi, decernarea post-mortem a titlurilor de onoare pentru avocaţii unionişti Aurel Lazăr, Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş, pentru Generalul Traian Moşoiu şi pentru primarul Rimler Karoly, s-a desfăşurat "pe repede înainte" şi într-un stil aproape uscat, fără urme de emoţie ci, mai degrabă, de tensiune.

Biografia lui Aurel Lazăr a fost citită de directorul Muzeului Ţării Crişurilor, Aurel Chiriac, care a amintit că acesta a fost unul dintre fruntaşii Partidului Naţional Român, în casa căruia a fost redactată Declaraţia de autodeterminare prin care românii din Transilvania şi-au exprimat, la 12 octombrie 1918, voinţa de a se uni cu România. Tot Chiriac a preluat titlul, spunând că "în lipsa unui muzeu în Oradea", documentul va fi expus în Muzeul Memorial Aurel Lazăr, de pe strada cu acelaşi nume.

Laudatio pentru Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş, militanţi unionişti din Beiuş, a fost făcută de istoricul Gabriel Moisa, care a afirmat că amândoi au fost "executaţi" de trupele maghiare ale căpitanului Verboczy Kalman, stârnind iritarea altor istorici din sală, care au răbufnit, arătând că de fapt amândoi au fost torturaţi, în noaptea de 3/4 aprilie 1919, până au murit.

Evocarea primarului Oradiei care a înmânat cheia oraşului, în 20 aprilie, generalului Traian Moşoiu, a revenit aceluiaşi Aurel Chiriac, care a subliniat că Rimler Karoly a fost unul dintre cei mai importanţi edili, ales la 1902 prin votul consilierilor, promotor al proiectelor prin care s-au construit clădirea Primăriei, palatele Vulturul Negru şi Apollo, şi prin care s-a introdus transportul cu tramvaie şi canalizarea, dar şi "bun gestionar al relaţiilor interetnice", motiv pentru care a şi fost menţinut în funcţie de autorităţile române. Titlul de cetăţean de onoare decernat lui Rimler a fost preluat de parohul bisericii evanghelice din Oradea, Matyas Attila, şi de văduva octogenară a unui strănepot al acestuia, Kakas Istvane.

În fine, personalitatea Generalului Moşoiu a fost evocată de colonelul în rezervă Dan Poinar, care a amintit că acesta a fost unul din cei mai străluciţi comandanţi militari români, intrând în Transilvania cu deviza "Aducem cu noi libertatea, iar dreptatea e scrisă pe steagurile noastre", că a fost guvernator militar al Transilvaniei, dar - după înfrângerea comuniştilor lui Bela Kun şi intrarea triumfală în Budapesta - şi guvernator militar al capitalei ungare. Poinar a amintit că Traian Moşoiu, după retragerea din Armată (1920), a fost şi primul lider al PNL Bihor, senator liberal de Bihor timp de 12 ani, ministru de Război, al Comunicaţiilor şi al Lucrărilor Publice. Titlul de cetăţean de onoare l-a preluat un strănepot al Generalului, Cantemir Moşoiu, care a şi vorbit apoi despre personalitatea fiului ofiţerului, Tiberiu Moşoiu, fost primar al Oradiei, deţinut politic la Sighet în primii ani de comunism.

"Fără ură şi părtinire"

La şedinţa festivă a luat cuvântul şi fostul consilier judeţean Szabo Odon, acum deputat, care a amintit că fostul său profesor de istorie, Viorel Faur (prezent în sală) l-a învăţat din Tacitus că istoria se scrie "sine ira et studio" (fără ură şi fără părtinire), subliniind că victime au fost şi din rândul maghiarilor, şi sugerând că şi românii au comis crime în aprilie 1919.

"Un război are, la sfârşit, un învingător şi un învins, dar victime au ambele părţi. Victime au existat în 1919 şi de o parte, şi de cealaltă. Eu cred că în acest moment trebuie să spunem adevărul la fel, sine ira et studio, şi să spunem că inclusiv comunitatea maghiară a avut victimele ei, la Tărcaia şi Grădinari", a spus Szabo, înmânând apoi directorului Muzeului "câteva documente care să apară într-o carte viitoare".

Întrebat de BIHOREANUL despre ce anume era vorba, Szabo a spus că i-a dat lui Chiriac extrase din registrele de stare civilă ale parohiilor din Tărcaia şi Grădinari, conform cărora "105 persoane au fost ucise, cu vârste între 16 şi 83 de ani, de către trupe iregulate, în aprilie 1919", dar şi că mesajul său s-a vrut un apel la înţelegere, la reconciliere şi la bunătate, amintind o pildă despre mame şi copii cu diverse calităţi, din care bunătatea era cea mai de apreciat.

"Dacă ştiam nu veneam"

Deşi pe moment n-au făcut decât să işte rumoare, după încheierea şedinţei festive a CJ, o parte din istoricii români prezenţi în sală şi-au manifestat nemulţumirea faţă de gestul lui Szabo Odon, despre care au sugerat că este contrar faţă de cel afirmat, şi anume părtinitor. "Dacă ştiam la ce vin, nu veneam", a spus profesorul Viorel Faur.

Profesorul Gabriel Moisa, în schimb, a explicat, într-un cerc de consilieri judeţeni şi invitaţi, că în aprilie 1919 au fost omorâţi, într-adevăr, şi cetăţeni de etnie maghiară, dar cel puţin o parte din aceştia nu au fost chiar nevinovaţi.

"Potrivit documentelor, în aprilie 1919, circa 60-70 de săteni din Tărcaia au încercat să dezarmeze Garda Naţională Română, şi s-au înrolat apoi în trupele lui Verboczy Kalman. Au dat foc la sate, au omorât oameni, au torturat oameni. Unei femei i-au tăiat sânul stâng, doar pentru că era româncă", a spus Moisa.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
39 Comentarii
Stefan esti un adevarat ROMAN
STEFAN, ai tot respectul din partea mea si nu numai. Pacat ca sunt putini cei care le reamintesc celor ca si Sebi ca prima data nu a fost oul ci..... cocosul. :)))) Pace !
Postat 22 Aprilie 2014, 20:26 de pol
Mi-as dori sa te intalnesc Sebi
Sebi, sincer mi-as dori sa te intalnesc, te las si cu laptopul pe masa si vedem la sfarsit care are mai multe cunostinte in privinta Holocaustului. Vad ca aderi la ideea ca ungurii vor sa se scoata ( ca intotdeauna, pisica moarta tot in picioare cade) si arunca holocaustul pe seama hortistilor, iar sursele tale sunt doar unidirectionale. Pacat ca nu vrei sa descoperi adevarul ci doar sa incriminezi. Stiu ce spun cartile voastre de istorie, stiu ce spun comitiile aduse de Soros ca sa incrimineze poporul Roman, dar adevarul ramane indiferent de cate comitii o sa aduceti si indiferent de ce scriu maculaturile voastre igienice de carti de istorie ! Apropos, sunt recunoscute de adevaratii evrei care au suferit in urma holocaustului !!! NU UITA !!! Romanul nu a asuprit alta natie si nici nu a facut genocid intre neamuri ! NICIODATA !!!! Ce vrei tu sa arati este penibil, e o incercare usoara de maniPULA re a oamenilor. Mai incerca, poate orbim toti romanii si evreii de pe teritoriul Romaniei. PS : N-ui spune la Soros ca i-ai cheltuit degeaba banii ca eu sigur nu-i voi spune. Pace frate !
Postat 22 Aprilie 2014, 20:03 de pol
P.C.R. transpartinic. Ep. Hoţul care strigă hoţii în Vinerea Mare vs ”Sine ira et studio” (II)
I. Faptul că UDMR, PPMT şi PCM nu au avut şi nu au conducători de talia lui Mahatma Gandhi nu miră pe nimeni. Dovadă şi comentatori-propagandişti ca Sebi. Tov. ”Sebi”: 1. Ce legătură au crimele bandelor bolşevico-iredentiste maghiare ale cpt. VERBOCZY KALMAN din anii 1918÷1919 şi conţinutul articolului, cu întâmplări de la începutul anilor `40, prezentate distorsionat de propaganda antiromânească? 2. A tăia sânii unor femei, doar pentru că sunt românce, este ceva creştinesc? A viola femei şi a ucide femei şi copii NEVINOVAŢI, doar pentru că sunt români, este ceva creştinesc? Asemenea metode de creştinare au practicat şi regii voştri: Arpad, Ştefan I, Geza I şi Ladislau (cel …Sfânt)? II. Cine pune semnul egal între Mareşalul patriot Ion Antonescu şi legionarii lui Horia Sima este nu numai un caz de tratat la psihiatrie, ci şi un risc la siguranţa naţională a României. Dar şi un caz în care organele abilitate trebuie să se autosesizeze. 1. Pogromul de la Bucureşti a avut loc în zilele 21-23 ianuarie 1941 în timpul rebeliunii legionare condusă de Horia Sima împotriva gen. Ion Antonescu. A fost inițiat și condus de Horia Sima. 2. Nu Ion Antonescu şi Regele Mihai i-au adus pe legionari la putere, ci Hitler Adolf. 3. Despre adevăratul mareşal Ion Antonescu: a) ”Sunt lucruri oribile care se petrec în țară. Se duc [n.a.: Garda de fier/legionarii] la prăvăliile jidanilor și iau fondul de comerț, distrugând astfel comerțul și creditul. În această situație ne vom pomeni peste două luni cu o catastrofă economică. Fabricile nu mai trimit materiale fabricate pentru că jidanii care au prăvălii nu mai cumpără marfă” - 11 ianuarie 1941; b) Raportul: ”Pe marginea prăpastiei, 21-23 ianuarie, Bucureşti , 1941”. (Bucureşti: Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, Imprimeria Centrală, septembrie 1941); III. Faptul că conducerea comunităţilor evreieşti, de la acea dată, a făcut distincţie între Mareşal şi Horia Sima este o realitate. Oare de ce? IV. ”Un basarabean care a făcut armata în Ucraina prin 1960, domnul Andrei Sofonea, povesteşte că localnicii, cînd aflau că este român, imediat comentau cu supărare şi indignare atitudinea armatei române care, în timpul ocupaţiei, i-a împiedicat pe ucrainieni să-i ucidă pe evrei după pofta inimii lor. Ceea ce mi-a confirmat spusele lui Simion Ghinea: în Transnistria satele în care au fost deportaţi evreii erau păzite nu ca să nu iasă evreii, ci ca să nu intre peste evrei ucrainienii, dornici de răzbunare!” – Ion Coja 1. Szabo Odon & gaşca: Oare tot aşa vorbeau ucrainenii, ruşii şi românii ardeleni despre brava armată horthystă? Sau budapestanii, în 1918÷1919, despre trupele bolşevicului Bella Kun?
Postat 21 Aprilie 2014, 12:40 de stefan
noi nu numai altii ?
Vad ca multora le convine negarea holocaustului din Romania [ fara Transilvania de Nord] adica teritoriile aflate sub administraţie românească din 1944. ___www.inshr-ew.ro ___ Măsuri antisemite în timpul guvernului Goga şi al dictaturii regale Instaurarea guvernului condus de Octavian Goga (Decembrie, 1937 –Februarie, 1938) a marcat momentul în care antisemitismul a devenit o politică de stat sistematică. Principalele măsuri îndreptate împotriva minorităţii evreieşti au fost: - Închiderea ziarelor pe care guvernul le considera deţinute sau dominate de evrei; - Interdicţia ca evreii să aibă licenţe de de comercializare a băuturilor alcoolice; - Interzicerea utilizării limbii idiş în administraţia din Basarabia şi nordul Moldovei; - Revizuirea cetăţeniei evreieşti prin Decretul-lege nr. 169/22 ianuarie 1938, în urma căruia unui număr de 225222 de evrei li s-a retras cetăţenia, ceea ce a echivalat cu pierderea drepturilor politice, a dreptului de a profesa, pierderea proprietăţilor şi a mijloacelor de existenţă. În timpul dictaturii regale (Februarie, 1938 – Septembrie, 1940), legislaţia antisemită adoptată de guvernul Goga a fost menţinută în vigoare, aceasta având ca efect excluderea socială a evreilor. Mai mult, Decretul-lege nr. 2650 din august 1940 a modificat statutul juridic al evreilor şi a făcut posibilă excluderea acestora din departamentele guvernamentale, numeroase profesii, din comitetele de conducere ale unor întreprinderi publice sau private şi deposedarea de proprietăţi în mediul rural. Cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei în urma ultimatumului impus de URSS în vara anului 1940 a fost urmată de violenţe fizice declanşate de armata română în teritoriile cedate. În Dorohoi şi Galaţi, populaţia civilă şi armată română au iniţiat atacuri de mare amploare împotriva evreiloriar uciderea a sute de evrei a fost tolerată de către statul român. Statul Naţional Legionar şi procesul de românizare În septembrie, 1940, generalul Ion Antonescu devine conducătorul statului român şi se instaurează un guvern în componenţa căruia se regăseşte “singura mişcare recunoscută în noul stat” – Mişcarea Legionară. În luna octombrie au fost promulgate decrete de expropriere a bunurilor rurale, de eliminare a evreilor din învăţământ, din profesiunile liberale şi din servicii. Totodată s-a legiferat îndepărtarea tuturor artiştilor evrei din teatrele româneşti de stat şi particulare şi excluderea acestora din Societatea Scriitorilor Români, Societatea Compozitorilor şi Sindicatul artiştilor. Personalul evreiesc din domeniul sanitar a fost concediat, în timp ce Colegiul Medicilor i-a eliminat pe medicii evrei, care şi-au pierdut şi dreptul de a îngriji pacienţi creştini. Totodată, evreilor li s-a interzis să practice profesia de farmacist. Evacuarea evreilor din mediul rural, un deziderat important exprimat în propaganda legionară, a avut ca scop nu numai izolarea acestora, ci şi jefuirea proprietăţii evreieşti. Evreii au fost evacuaţi din zeci de state în care existau comunităţi evreieşti cu o tradiţie de peste o sută de ani, în timp ce comisii speciale luau parte la procedurile de expropriere. Măsurile legale cu caracter antisemit au fost însoţite de violenţe iniţiate de legionari împotriva evreilor: jafuri, bătăi, asasinate, confiscarea unor sume de bani, boicotarea unor magazine. Pogromul de la Bucureşti, 21-23 Ianuarie 1941 Rebeliunea legionară din 21-23 Ianuarie 1941 a reprezentat punctul culminant al violenţelor antisemite iniţiate de membrii Mişcării Legionare. Dorind preluarea întregii puteri în stat, legionarii au declanşat un val de teroare împotriva evreilor, care a inclus arestări, maltratări, asasinate, jafuri, devastarea şi incendierea templelor, sinagogilor, instituţiilor evreieşti, precum şi a întreprinderilor şi gospodăriilor care aparţineau evreilor. Bilanţul Pogromului de la Bucureşti a fost unul tragic: 616 magazine devastate, ridicarea a mii de evrei din case, de pe stradă, din sinagogi şi instituţii evreieşti fără deosebire de sex şi vârstă, 151 de evrei ucişi şi 60 de evrei răniţi, 25 de temple şi sinagogi devastate. Politici antisemite în perioada februarie-iunie 1941 Politica de românizare a continuat după înlăturarea legionarilor de la guvernare, identificându-se mai multe măsuri cheie: - continuarea limitării dreptului la muncă al evreilor prin anularea contractelor de muncă a ucenicilor evrei; - continuarea politicilor de expropriere prin Decretul-lege nr. 842 din martie 1941, care prevedea trecerea imobilelor urbane evreieşti în patrimoniul statului; - înfiinţarea Centrului Naţional de Românizare, care avea rolul de a centraliza întreaga activitate de românizare şi de administrarea bunurile evreieşti. Pe lângă politica de românizare, au fost adoptate şi alte măsuri antisemite: - în cazul infracţiunilor contra ordinii publice, evreilor li se aplicau pedepse duble în comparaţie cu cele aplicate creştinilor; - excluderea cultului mozaic de la subvenţiile acordate cultelor din bugetul statului; - interzicerea convertirii la creştinism a evreilor; - interzicerea căsătoriilor între funcţionarii publici şi evrei; - anularea dreptului la liberă circulaţie între localităţi; - restricţii în privinţa raţiei alimentare. Evacuări, strămutări şi internări în lagăre Pe 21 iunie, 1941, Ion Antonescu a dat un ordin care prevedea evacuarea evreilor din mediul rural şi semiruban şi concentrarea acestora în reşedinţele de judeţ. Coloanele de evrei parcurgeau pe jos zecile de kilometri până la noile destinaţii iar proprietăţile râmase erau preluate de autorităţi sau jefuite de către localnici. Odată ajunsi în capitalele de judeţ, din cauza aglomeraţiei, evreii au fost afectaţi de epidemii şi lipsa hranei necesare. Evacuarea a 50-60000 de evrei din întreaga ţară a fost compeltată de internările în lagăre. Bărbaţii între 18 şi 60 de ani au fost transportaţi şi internaţi în condiţii inumae. Transportul spre lagărele din Oltenia s-a făcut în vagoane de marfă, fără opriri, evreii ajungând la destinaţii într-o stare de degradare. Pogromul de la Iaşi, 28 Iunie – 6 Iulie 1941 Pogromul de la Iaşi a făcut parte din planul de purificare etnică al lui Ion Antonescu şi a fost anticipat de măsurile luate cu mai multe zile înainte de declanşarea propriu-zisă a acţiunilor pogromiste. Astfel, pe 19 iunie, un ordin transmis Minsiterului Propagandei Naţionale cerea identificarea „jidanilor, a agenţilor comunişti şi a simpatizanţilor” şi interzicerea circulaţiei acestora. Pe 22 iunie, în prima zi de război, au fost postate în Iaşi afişe ce instigau la pogrom şi care îi culpabilizau pe evrei pentru presupusa colaborare cu bolşevicii şi cu URSS. Odată cu primele atacuri aeriene sovietice în zilele de 24 şi 26 iunie, oficialităţile din Iaşi i-au învinuit pe evrei de complicitate cu aviatorii sovietici, pretinzând că mai mulţi civili de etnie evreiască îi ghidează pe piloţii de avioane prin intermediul semnalelor şi le arătau obiectivele ce trebuiau bombardate. În dimineaţa zilei de 29 iunie, convoaie de evrei din diferite cartiere ale Iaşiului au fost dirijate spre Chestura de Poliţie, unde la ora 15 a început masacrul în timpul căruia evreii au fost jefuiţi, bătuţi şi ucişi. Supravieţuitorii masacrului au fost duşi la gară pentru a fi evacuaţi, in conformitate cu ordinele date de Ion Antonescu. Evreii au fost înghesuiţi în vagoane de marfă, utilizate pentru transportul de carbid, cărora li s-au astupat ferestrele, atmosfera dinăuntru devenind astfel sufocantă. Acestea sunt condiţiile în care au fost puse în mişcare două trenuri, supranumite „Trenurile Morţii”. În primul tren care urma să plece în direcţia Călăraşi au fost băgaţi 5000 de evrei, din care au supravieţuit 1011, în timp ce dintr-un număr de 2700 de evrei îmbarcaţi în trenul cu direcţia Podu Ilioaiei au supravieţuit doar 700. Principalele cauze ale deceselor au fost asfixierea şi deshidratarea. În timpul masacrului de la Chestura din Iaşi şi în trenurile morţii se estimează că au murit peste 13000 de evrei. Politica de purificare etnică în Basarabia şi Bucovina, Iulie-Septembrie 1941 În primele zile după declanşarea războiului, trupele române şi germane au pătruns în satele şi oraşele din Basarabia şi Bucovina unde au fost declanşate acţiuni pogromiste. În câteva zile au fost ucişi mii de evrei în Noua Suliţă, Ciudei, Storojineţ, Banila, Herţa, Vijniţa, Cernăuţi. Pe 17 iulie, 1941, trupele române şi germane întră în Chişinău unde se defăşoară un alt măcel de proporţii, evaluat de Matatias Carp la circa 10000 de morţi. Supravieţuitorii acestor pogromuri sunt deportaţi peste Nistru, unde mor fie din cauza alimentaţiei precare şi condiţiilor locative, fie din cauza ostilităţii trupelor germane care în acel moment controlau Transnistria şi care refuzau să îi primească. Din cei 25000 de evrei izgoniţi de trupele române dincolo de Nistru au supravieţuit doar jumătate. Deportările în Transnistria, 1941-1942 În cadrul Acordului de la Tighina, semnat pe 30 august 1940 de către reprezentanţii României şi ai Germaniei, Transnistria a fost subordonată autorităţilor româneşti. Pe 14 septembrie, 1941 a început deportarea evreilor din Basarabia şi Bucovina care erau inchişi în lagărele din Vertujeni, Secureni şi Edineţ. Convoaiele de evrei erau conduse de ofieţeri şi escortate de către jandarmi. Marşul zilnic trebuia sa acopere 30 de kilometri iar evreii rămaşi în urmă erau executaţi pe loc. Pe 9 octombrie a început deportarea a peste 26000 de evrei din Suceava, Câmulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuţi, Gura Humorului şi alte localităţi din vecinătate. În aceeaşi lună, aproximativ 9000 de evrei din Dorohoi sunt deportaţi, majoritatea bătrâni, copii şi femei întrucât bărbaţii erau la munca obligatorie. Totodată, evrei sute de evrei din vechiul Regat şi sudul Transilvaniei au fost deportaţi pentru pretinse infracţiuni. În luna octombrie, 1942 deportările în masă au fost suspendate. Evreii deportaţi în Transnistria au fost supuşi unui regim de exterminare prin foamete sau boli. Deportaţii au fost înghesuiţi în locuinţe părăsite, fără posibilitate de încălzire şi în condiţii unei lipse totale de igienă. Situaţia era agravată atât de lipsa alimentelor şi medicamentelor, cât şi de interdicţia de a părăsi ghetourile fără autorizaţie. Deportarea în Transnistria a fost concepută de autorităţile antonesciene ca o variantă românească a Soluţiei Finale. Conform unor calcule, în Transnitria au fost lichidaţi între 115000 şi 118000 de evrei locali şi între 105000 şi 120000 de evrei români au fost omorâţi sau au pierit din cauza condiţiilor de viaţă impuse în lagăre şi ghetouri. Printre cei supuşi regimului de exterminare din Transnistria au fost şi mii de familii de romi, deportaţi din ordinului mareşalului Ion Antonescu pe parcursul anilor 1942-1943. Din 24000 de romi deportaţi (atât nomazi, câtşisedentari), au supravieţuit doar 14000.
Postat 21 Aprilie 2014, 06:15 de Sebi
Pt Sebi
Mda, vine o comitie din exterior, rauvoitoare si spune ce vrea. Hai sa-ti arat cateva lucruri: Shimon Peres, presedintele statului Israel: “Nu vom uita niciodată că, în perioada cea mai întunecată a Europei, în perioada nazistă, românii au salvat vieţile multor evrei de aici – 400.000 de evrei -, care au venit în Israel şi au contribuit şi contribuie la construirea Israelului; ei iubesc Israelul, dar nu şi-au uitat iubirea pentru România, şi-au păstrat cultura românească. Pentru aceasta, doresc să mulţumesc poporului român.” dacă a fost Holocaust în România, autorul spune tranşant: “Nu! Holocaust a fost în Ungaria. (p. 25). Raoul Şorban susţine că în România nu a existat Holocaust, dimpotrivă, că ţara noastră i-a salvat pe evrei, în timp ce Ungaria a trimis la moarte, în numai două luni, circa 618.000 de evrei. Această afirmaţie a făcut-o şi la inaugurarea Muzeului Holocaustului din Washington, opinia fiindu-i susţinută şi de doi mari evrei – cei doi Rabini plecaţi din România: Alexandru Şafran (decedat recent la Geneva) şi Moshe Carmilly-Weinberger din New York, fost Rabin al Clujului. )
Postat 20 Aprilie 2014, 21:54 de polpol
P.C.R. transpartinic. Ep. Hoţul care strigă hoţii în Vinerea Mare vs ”Sine ira et studio”
I. Faptul că UDMR-ul nu a avut şi nu are vreun conducător de talia lui Mahatma Gandhi nu mai miră pe nimeni. Oare de ce tov.-ilor coabitanţi: Blaga Vasile, Emil Boc, Popa Cornel şi Ioan Mang? II. Faptul că Szabo Odon şi UDMR-ul sunt în Parlamentul României, respectiv la guvernare, este şi meritul nomenclaturii USL Oradea/Bihor care a trimis în BSV-uri numeroşi traseişti şi figuranţi, de teamă să nu atingă un procent (firesc) de 70÷75%; III. ”Violenţa naşte violenţă!” - Urmând logica segregaţionistă a lui Szabo Odon şi a păpuşarilor săi: şi Menumorut ar trebui să fie declarat criminal de război, nu numai mareşalul patriot Ion Antonescu. Dar cu coabitanţii-(secu-)căpuşă pe care i-a avut Romănia în guvernările postdecembriste, nimic nu mă mai miră; IV. Câteva citate necesare pentru amnezicul Szabo Odon & co, citate la fel de utile şi pentru nomenclatura PDL şi PNL şi nu numai: a) ”Resping ideea de violență, pentru ca binele obținut prin mijlocirea acesteia nu este de durata, in schimb, raul provocat de violenta este de durata. Resping ideea de violenta, pentru ca binele obținut prin mijlocirea acesteia nu este de durata, in schimb, răul provocat de violenta este de durata.”; b) ”Intoleranta este o forma de violenta si un obstacol in dezvoltarea unui adevarat spirit democratic.” c) ”Violenta este arma celor slabi.” Mă refer şi segregările pe criteriile etnice, politice, economice/materiale, dar şi la partea băsificată a justiţiei. V. Szabo Odon & gaşca: 1. A tăia sânii unor femei, doar pentru că sunt românce, este ceva creştinesc? 2. A viola femei şi a ucide femei şi copii NEVINOVAŢI, doar pentru că sunt români, este ceva creştinesc? Asemenea metode de creştinare au practicat şi regii voştri: Arpad, Ştefan I, Geza I şi Ladislau (cel …Sfânt)? VI. Poate că istoricul corect şi imparţial(!?) Szabo Odon ne face şi o comparaţie între activitatea edilului Rimler Karoly cu cea a şefilor săi politici: Kiss Alexandru şi Rozalia Biro. VII. O bibliografie obligatorie pentru politruci-istorici ca Szabo Odon: ”Voievodatul Transilvaniei” de Ştefan Paşcu. Toate volumele. VIII. ”Tot Chiriac a preluat titlul, spunând că "în lipsa unui muzeu în Oradea", documentul va fi expus în Muzeul Memorial Aurel Lazăr, de pe strada cu acelaşi nume.” 1. În clădirea Muzeului Ţării Crişurilor este suficient spaţiu pentru a se amenaja (măcar) o sală dedicată exclusiv acestui mare patriot român! IX. Pentru nomenclatura PNL şi PSD Bihor: 1. Aceasta este dreptatea până la capăt promisă? 2. ”Somnul raţiunii naşte monştrii!” - Francisco Goya; 3. Szervusztok! X. Este timpul ca şi Bihorul să fie condus de unii ca: Mahatma Gandhi, Aurel Lazăr, Ioan Ciordaş, Nicolae Bolcaş, Suleyman Magnificul, Ion Antonescu, Traian Moşoiu şi, de nu, …Mircea Diaconu. 1. Locul politicienilor de etnie maghiară, de bună credinţă şi buni cetăţeni români, în: PDL, USD, PNL. 2. Asemenea scene penibile şi jignitoare pentru memoria românilor măcelăriţi de iredentismul maghiar, cu prim-madone ca tupeistul Szabo Odon nu mai trebuie să aibă loc!
Postat 20 Aprilie 2014, 15:45 de stefan
Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania \
Pol ti lene si mai usor s-a minti ori chiar esti neinformat ? Victime Numărul evreilor români şi al evreilor din teritoriile aflate sub administraţie româneascăucişi în timpul Holocaustului nu a putut fi stabilit cu precizie absolută. Concluzia Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România în acest sens este că, în timpul Holocaustului, în România şi în teritoriile aflate sub controlul său au fost ucişi sau au murit între 280 000 şi 380 000 de evrei români şi ucraineni. În Holocaust au pierit şi aproximativ 135 000 de evrei români care trăiau în Transilvania de Nord, aflată sub conducere maghiară, precum şi 5000 de evrei români care se aflau atunci în alte ţări din Europa. Referindu-se la România, Raul Hilberg a afirmat că nici o ţară, în afara Germaniei, nu s-a implicat în masacrarea evreilor la o asemenea scară. Comisia a decis să nu menţioneze o unică cifră concluzivă privind numărul evreilor ucişi în România şi în teritoriile aflate sub autoritatea sa. În schimb, Comisia a ales sã defineascã două limite între care se plaseazã această cifră, aşa cum reiese din cercetările contemporane: - Între 45 000 şi 60 000 de evrei au fost omorâţi în Basarabia şi Bucovina de cătretrupele germane şi române în 1941. - Între 105 000 şi 120 000 de evrei români deportaţi au murit ca rezultat al expulzărilor în Transnistria. - În regiunea Transnistriei, între 115 000 şi 180 000 de evrei locali au fost lichidaţi (în special la Odessa şi în districtele Golta şi Berezovca). - Cel puţin 15 000 de evrei din Regat au fost ucişi în pogromul de la Iaşi şi ca urmare a altor măsuri antievreieşti. - Aproximativ 132 000 de evrei au fost deportaţi la Auschwitz, în perioada mai-iunie 1944, din nordul Transilvaniei, stăpânit de Ungaria. - Au murit, de asemenea, o mare parte dintre romii deportaţi. Din cei 25 000 de romi (jumătate dintre ei copii) trimişi în Transnistria, aproximativ 11 000 au pierit. Comunităţirome nomade vechi de secole au dispărut pentru totdeauna. (Comisia Internaţională penru Studierea Holocaustului în România, Raport final, Iaşi: Polirom, 2004)
Postat 20 Aprilie 2014, 06:07 de Sebi
Bravo Popica, ai bifat ditai activitatea
Asta la ce mai fu` buna dom``le Cornelush ? sa bifezi si tu niste cercuri concentrice , iar pe urma sa va vad clop-gramada la proiecte CBC tranfrontaliere cum va gramaditi cu discurisuri pro inter-etnice, ca acolo e de malai vestire ?! Cu din astea va acoperiti incompetentele baaah Popicutza baaaah , asfalteaza drumu`la Binj eroule !!!!
Postat 20 Aprilie 2014, 04:34 de Crinuletz Pontescu
pt Masacrul de la Odesa
Aropos, cand Austria va ccepta dubla cetatenie sa ma strigi !!!!
Postat 19 Aprilie 2014, 21:00 de pol
pt Masacrul de la Odesa
Asculta ungure. Natia ROMANA nu a asuprint NICIODATA ALTE POPOARE !!!! Suntem aici dinainte sa fi vazut voi lumina tiparului. Nu am avut nimic cu evreii fraiere. Si daca ai citi in cacatele tale de carti ai vedea ca cei care au asuprit evreii erau UNGURII , pentru ca toti cei care aveau cuvant de spus pe acele vremuri erau unguri fraiere ! Transilvania era sub asediu magarule iar ungurii erau cei care guvernau Transilvania. Dar mama ta nu te-a invatat istorie pentru ca nu i-a pasat de un retardat pe care l-a scos pe .... gura fraiere. Cealalta parte era prea ocupata pentru portarii institutiilor din comunism in care isi bagau la greu, De aceea a iesit un asa retardat ca tine.
Postat 19 Aprilie 2014, 20:48 de pol
pentru Masacrul de la Odesa
Postat 19 Aprilie 2014, 20:46 de pol
Sebi mergi si te culca,cred ca vorbesti din ce ai auzit la coltul strazii.
Sebi, nu-i mai scoate pe evrei in fata mai bine pune miile de romani ucisi de unguri in sate ca IP sau Djurcuta de jos sau Djurcuta de sus sau Rachitele. Asa ca hai jet ca esti patetic si de neam prost. Pace fraiere !
Postat 19 Aprilie 2014, 20:32 de pol
Nu sunt nici misogin nici .........
M-am saturat de acesti ratati care doar din lipsa unor guvernanti care sunt cu adevarati romani mai scot si ei capul de la supt. Condamnam legionarii si pe Antonescu? sau pe Ceausescu? pai astia nu ar fi avut curaj nici macar sa scoata capul din pamant . Pamantul Ardealului pe care predecesorii lor l-au pangarit. Romanul nu a fost un neam expansiv. Ne aflam aici din vremea cand ei incercau sa stea in saua cailor lor. Ii lasa cu dubla cetatenie, il lasa pe popa prostu sa candideze pe listele electorale din Ungaria. Cum poti sa juri credinta si fata de Ungaria si fata de Romania in acelasi timp???? Fata de Romania nu au jurat nici unii, cica e drept prin nastere, Daca am avea puliticieni cu sange in instalatie ar da o lege prin care fiecare cetatean sa opteze pentru cetatenia lui in 60 de zile. I-as vedea pe alde kelemen hunor, laszlo tokes (nu-mi cere sa le scriu corect numele ca mi se strica tastatura) cum dau din bara in bara! cum sa ai un non partid ca si udmr la guvernare cand ei nu promoveaza interesele romanilor????? De ce romanii din Ungaria au dora roll consultativ in Parlamentul Ungar?? Cate drepturi mai vor ravasitii astia?? Unde esti tu TEPES DOAMNE?????
Postat 19 Aprilie 2014, 19:42 de POL
pt com
Politicienii unguri, vin si isi fac campania electorala in Transilvania tocmai pe aceasta tema, respectiv instigand la separatism teritorial, "crearea de mici ungarii", etc pe teritoriul Romaniei ! Astfel obtin ei voturi. Aceasta este tema lor de campanie electorala. Idem, politicienii unguri din Romania, care au de asemenea un singur cuvant de ordine: separatismul ! Uita-te ce procent de prezenta la vot au ungurii din Romania (peste 95% !). Ungurii se duc sa-i voteze cu creierul spalat de lozincile separatismului si izolationismului unguresc.
Postat 19 Aprilie 2014, 16:08 de Aircraft Patrolled
@boom
Acesti politicieni unguri revizionisti, instigatori la separatism in toate tarile din jur, vorbesc in numele si sunt sustinuti prin votul lor de restul cetatenilor unguri ! La fel si in cazul ungurilor din Romania. Alte comentarii sunt de prisos.
Postat 19 Aprilie 2014, 15:54 de com
Formula AS nr.1085
Pentru a primi cele mai autorizate explicaţii, ne-am adresat Excelenţei Sale, Jan Gabor, ambasadorul Republicii Slovace la Bucureşti, care, cu multă bunăvoinţă, ne-a acordat un interviu în exclusivitate. - Slovacia este admirată în România pentru modul demn şi corect în care se raportează la mino­ri­tăţile naţionale, în special la minoritatea maghiară. Există o problemă maghiară pentru Bratislava? - Vă răspund cu o contraîntrebare: consideraţi că există vreo ţară vecină a Ungariei, unde să nu existe o "problemă maghiară"? Este o problemă a elitelor ma­ghiare, nu a poporului maghiar; este refuzul digerării istoriei. Ele nu pot, nu vor să digere istoria! În baza asta, Ungaria are un comportament care depăşeşte stan­dardele faţă de toţi vecinii. Prin acest comportament îşi aduce vecinii în situaţii cel puţin inconfortabile. Dacă tăcem din gură, liniştea noastră este percepută de Budapesta ca un acord cu ideile lor. Dacă reacţionăm, ei percep reacţia noastră ca pe un conflict. Teoretic, nu ieşim bine, oricum am proceda. O să vă dau un exem­plu celebru, din miile de exemple din ultimele două de­cenii. Fostul preşedinte maghiar, Laszlo Solyom, a vrut să vină pe teritoriul Slovaciei, la Komarno, să cele­breze statalitatea maghiară, dezvelind o statuie a Sfân­tului Ştefan, chiar în ziua de 21 august, ziua invaziei Cehoslovaciei de către trupele sovietice. Pentru noi, Sfântul Ştefan este un rege ungar, nu maghiar. Deci, a fost şi regele nostru, al slovacilor. Ştiu că în România se face confuzie între termenii "maghiar" şi "un­gar"/ "un­gur", dar există o diferenţă mare: maghiar face tri­­mitere la etnia respectivă, iar ungur/ungar, la ţara nu­mită Ungaria. Or, Ungaria Mare a fost o ţară multi­na­ţională, având numai 42% maghiari, restul populaţiei fiind de alte naţionalităţi, inclusiv români şi slovaci. Aşadar, autorităţile slovace, care n-au fost invitate, l-au avertizat pe d-l Solyom că nu e binevenit în acea zi, a înjosirii cehilor şi slovacilor. S-au epuizat modalităţile diplomatice, au intervenit cele mai importante capitale europene, degeaba. Laszlo Solyom a refuzat să-şi amâ­ne vizita. S-a oprit, totuşi, la graniţă, a intrat pe po­dul de peste Dunăre şi a acuzat Slovacia că-i ignoră drep­turile de cetăţean european, a făcut un întreg show. S-a plâns la Comisia Europeană, ne-a dat în judecată la Tribunalul UE din Luxemburg, dar toate instanţele au dat dreptate Bratislavei. În Slovacia, toate minorităţile, inclusiv cea maghiară, beneficiază de condiţii garantate pentru viaţa lor, ca minoritari. Avem chiar o uni­ver­sitate de stat în limba maghiară. Despre asemenea con­diţii mărinimoase minoritarii din Ungaria pot doar visa. Noi ştim că liderii maghiari sunt nostalgici după Un­ga­ria Mare, dar trăim în secolul al XXI-lea, visul acela e de­mult trecut... Dacă fiecare popor ar începe să se com­­­porte la modul ăsta, UE ar dispărea. Sunt în Ro­mâ­nia numai de un an, dar cred că şi românii au ex­perienţe similare cu elitele şi partidele etnice maghiare.
Postat 19 Aprilie 2014, 12:25 de Boom
Formula AS nr.1094
În urma unei discuţii, la Bratislava, cu istoricul Ferdinand Vrabel, mi-am dat seama că slovacii îi cunosc mai bine decât românii pe liderii maghiari, iar demnitatea cu care aceştia îşi protejează interesele naţionale este cu mult peste "europenismul" şi bonjurismul păgubos al unor "elite" de la Bucureşti sau Cluj-Napoca. - Care este situaţia dublei cetăţenii în Slovacia? România a acceptat ca maghiarii din Transilvania şi chiar românii să obţină cetăţenia statului ungar. - Slovacia nu acceptă aşa ceva. Poate că în Ro­mânia este alta situaţia, dar personal mă tem de dubla cetăţenie. Văd aici un pericol major: mâine, poimâine, vor veni nişte politicieni cu capul înfierbântat de la Budapesta şi vor cere pentru Ungaria acele teritorii unde locuiesc cetăţeni ungari. Organismele UE nu se vor putea opune din punct de vedere al dreptului inter­naţional. - În Slovacia au fost retrocedate, aşa cum s-a întâmplat în România, organizaţiilor maghiare, bise­ricilor şi urmaşilor grofilor pădurile, centrele ora­şe­lor, castelele şi şcolile? - Au fost date bisericilor unele proprietăţi, unele mici terenuri, dar nu în masă, aşa cum s-a întâmplat în România. Pentru noi pare absurd ceea ce se petrece în Transilvania, în domeniul restitutio in integrum. Nu ştiu dacă s-a mai aplicat în vreo fostă ţară comunistă acest principiu pernicios şi plin de pericole.
Postat 19 Aprilie 2014, 12:17 de Boom
????????
Tzapul asta are mare tupeu!Oare barba lui mai rezista???????Da e vorba de crimele lui Horty..Asa-i tzapule????????????????
Postat 19 Aprilie 2014, 08:29 de gheorghe@sandor
Eliberarea Oradiei de sub ocupatia ungureasca.
Milioane de victime au facut ungurii de-a lungul istoriei in incercarea de a ocupa si dupa aceea in perioada ocupatiei unguresti din Transilvania.
Postat 19 Aprilie 2014, 07:03 de Realitati
Crimele ungurilor in Ardeal si Transilvania
Intr-adevar, din pacate, nenumarate sunt crimele, faradeligile si atrocitatile comise de unguri in Ardeal si Transilvania, impotriva romanilor dupa patrunderea ungurilor migratori in Europa, in jurul anului 900. Acest adevar trebuie recunoscut de catre toti ungurii.
Postat 19 Aprilie 2014, 05:31 de Gyorgy
Guvernul lui I.Antonescu era la fel de criminal !
Daca ati amintit de Szalasi din 1944 ,eu v-a amintesc ca si Romania de atunci condusa de Ion Antonescu era la fel de criminal. Un bilanț demografic care se bazează pe surse diferite și serioase este următorul [17]: A. În 1940 se notau în România Mare circa 800 000 de evrei, din care: 1. Evrei-români rămași în viață în 1945: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 410 000 2. Evrei-români masacrați în Transilvania de Nord (cedată Ungariei - guvernul Szálasi). . .135 000 3. Evrei-români dispăruți, uciși sau transmutați înainte de intrarea trupelor române . . . . .100 000 4. Evrei-români masacrați sub guvernul Antonescu (800 000 minus 645 000) . . . . . . . . .155 000 B. Evrei-ucrainieni din Transnistria aflată sub ocupația Armatei Române: . . . . . . . . . 135 000 Dintre care 1. Rămași în viață: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20 000 2. Masacrați sub guvernul Antonescu: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .115 000 C. Numărul total al evreilor uciși sub guvernul Antonescu: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 270 000
Postat 19 Aprilie 2014, 03:21 de Sebi
noi nu ?!
Masacrul de la Odesa a fost declanșat în seara zilei de 22 octombrie 1941, cu titlul de „pedepsire” (represalii asupra populației civile) în urma aruncării în aer a Comandamentul militar român din Odesa de câtre partizani sau militari sovietici din armata regulată, explozie în care au fost omorâți 16 ofițeri români, inclusiv comandantul militar al orașului, generalul Ion Glogojanu, 46 soldați și subofițeri, mai mulți civili și 4 ofițeri germani de marină. Militarii români nu au reușit să-i prindă pe autorii atentatului și s-au răzbunat pe populația civilă locală. Au fost uciși la întâmplare 5 000 de localnici civili, majoritatea evrei. În urma raportului primit, mareșalul Antonescu i-a ordonat generalului Iosif Iacobici, șeful Marelui Stat Major și comandant al Armatei a 4-a române, să ia măsuri drastice de pedepsire. În aceeași noapte, Iacobici a telegrafiat cabinetului militar al lui Antonescu că a pornit acțiunea ordonată: „Ca represalii și pentru a da un exemplu populației, s-au luat măsuri pentru a spânzura în piețele publice un număr de evrei și comuniști suspecți”[1]. În ziua următoare, la 23 octombrie 1941, militari români au ucis alți 19 000 evrei civili, femei, bătrâni și copii, familii întregi din orașul Odesa, împușcați, spânzurați, explodați, sau arși de vii[2][3][4]. Alți aproximativ 45 000 de evrei au fost trimiși de la Odesa în lagărul de concentrare Bogdanovca unde au fost asasinați aproximativ două luni mai târziu[
Postat 19 Aprilie 2014, 03:12 de Masacrul de la Odesa
sal
http://ro.wikipedia.org/wiki/Masacrul_din_Ip
Postat 18 Aprilie 2014, 23:05 de salut
sal
asta-i programul udmr...roman contra ungur si invers, altceva ei nu stiu...asta i platforma program a lor, din pacate
Postat 18 Aprilie 2014, 21:41 de salut
1940-1944, alte masacre comise de unguri în Transilvania de Nord
Prin masacrele din Transilvania de Nord, 1940-1944, se înţeleg atrocităţile comise de către horthyşti împotriva românilor şi mai apoi a evreilor. În toamna anului 1940, ca urmare a cedării unei părţi din Ardeal către ungaria lui miklos horthy, în mai multe localităţi transilvănene trupele unguresti au masacrat români şi evrei. Aceste atrocităţi au continuat până spre sfârşitul anului 1944.
Postat 18 Aprilie 2014, 21:19 de Valhalla-Asgard
Atrocitati savarsite de unguri in Ardeal.
Ocupatiei ungureasca din Ardealul Romanesc. Abuzurille, discriminarile, crimele si jafurile ungurillor navalitori au culminat cu etnocide impotriva romanilor si evreilor.
Postat 18 Aprilie 2014, 21:05 de Istoria
pt no comment
"Potrivit documentelor, în aprilie 1919, circa 60-70 de săteni din Tărcaia au încercat să dezarmeze Garda Naţională Română, şi s-au înrolat apoi în trupele lui Verboczy Kalman. Au dat foc la sate, au omorât oameni, au torturat oameni. Unei femei i-au tăiat sânul stâng, doar pentru că era româncă" !
Postat 18 Aprilie 2014, 20:59 de Documente
no comment
In 1919.19 aprilie in fata bisericii reformate din Tarcaia-Köröstárkány au fost ucisi 91 de sateni de etnie maghiara de catre garzile iregulare romane, 17 in satul Gradinari-Nyégerfalva ... M.Gábor Péter 39 ani, Benedek Mihály 75, Csapó Juliánna 22, Sebestyén Juliánna 67, Miklo Juliánna 50, Erdei Ferenc 59, Gyulai Ferenc 65, B. Halász Katalin 55, Gyulai Katalin 50, B.Benedek Ferenc 42, M. Erdei Ferenc 64, K. Zsupon János 65, Mikló Zsuzsánna 60, Oláh Ferenc 68, Halász Sámuel 62, M.Antal Ferenc 65, Antal Katalin 40, Antal Ferenc 43, Antal János 45, G.Antal Péter 60, Antal László 40, Antal Ferenc 48, Antal István 49, Antal Mihály 60, Antal Péter 44, K.Antal Mihály 59, Gyulai László 37, Gábor Ferenc 65, Cs.Szatmári Péter 64, Gyulai Péter 48, B. Gyulai Ferenc 42, P.Benedek János 43, Benedek Mihály 68, P.Benedek Mihály 53, Erdei Ferenc 58, Benedek Mária 39, P.Benedek Péter 47, Gyulai Gabor 63, P. Bunta János 49, Illés Péter 79, Benedek Mária 80, F.Mikló Sándor 45, Antal János 17, Benedek Ferenc 48, Erdei Mihály 53, Erdei Ferenc 24, Erdei Zsuzsánna 63, Balla Ferenc 28, Balla Ferenc 80, Gyulai István 38, Miklós Katalin 26, I.Gábor Ferenc 63, Halász Péter 58, Izsák Mihály 56, Gyulai Péter 35, Stozinger Sándor 47, Oláh Ferenc 43, Halász Péter 19, Oláh József, D. Miklós Mihály 60, Kovács Péter 44, Nagy Mihály 65, Mikló Katalin 20, Gy.Mikló Ferenc 64, H. Mikló Ferenc 45, G. Mikló Mihály 49, Köteles Mózes 50, Mikló Ferenc 60, T.Mikló József 38, Kovács Péter 32, Kovács Mihály 61, Szatmári Sándor 51, G.Fenesi Ferenc 47, Szatmári Erzsébet 53, Oláh Ferenc 38, Oláh József 32,J. Oláh Ferenc 54, Oláh Erzsébet 49, Mikló István 44, Lőrinc János 73, Zsupon Gábor 46, Szatmári János 71, Szatmári Ferenc 19, Szatmári Mihály 64, Papp Sándor 24, Szatmári Erzsébet 24, P.Szatmári Ferenc 55, Szatmári János 60, Papp Mihály 41, Oláh Ferenc 23.
Postat 18 Aprilie 2014, 20:15 de Tarcaia
In plus
Zainea, "marele istoric" a facut iarasi figuratie, ca de obicei. Biata mediocritate de Sorbonica!
Postat 18 Aprilie 2014, 18:49 de Cicero
separatismul unguresc
Laszlo Borbely : "Vrem autonomie si retrocedarea padurilor" !!!!!!!! Sogor Csaba : “Suntem dispuşi să-i facem pe români să simtă cum e să trăieşti în minoritate” !!!!!!!!! Sogor Csaba, cunoscut pentru atitutinea sa anti-romana, de 1 Decembrie ii indeamna pe unguri sa poarte doliu !!!!!!
Postat 18 Aprilie 2014, 18:24 de Safeguard
Atenţie Români !
udmr pune tunurile pe Constituţie: “Să aducem Catalonia în Ardeal! Să-i facem pe români să simtă cum e să trăieşti în minoritate. Vom avea şi autonomia, pentru că ni se cuvine”. Lansarea candidatilor UDMR pentru alegerile europarlamentare, organizata sambata la Odorheiul Secuiesc, a marcat inceperea campaniei electorale pentru formatiunea maghiara cu mult inainte de termenul prevazut de lege. In incinta Salii Sportului, plina de activisti si simpatizanti ai partidului, liderii UDMR au sustinut discursuri electorale si au reiterat principalul obiectiv politic: autonomia teritoriala a “ţinutului secuiesc”. Mitingul a fost inaugurat cu imnul de stat al ungariei, urmat de imnul “ţinutului secuiesc” si cel de campanie al udmr. candidaţii nostri nu vor ajunge în Parlamentul European dacă nu vor primi voturile maghiarilor, dacă maghiarii nu vor ieşi la vot ca să voteze candidaţii udmr, pe locurile noastre vor ajunge la Bruxelles europarlamentari români.” a declarat kelemen hunor !!!
Postat 18 Aprilie 2014, 18:08 de 2K14
@ 25 Oct. 1944
Au voturile (sustinerea) ungurilor din Romania. Toti merg la vot cu mic cu mare, cu creierele spalate de lozincile separatismului unguresc.
Postat 18 Aprilie 2014, 17:48 de votul ungurimii
cetateni unguri nascuti in Romania
Dusmanul romanilor din interior. Dar ce ati crezut ? Au jurat credinta si loialitate ungariei, tara "prietena" care instiga la separatism in Romania. Astia pun pe ei cocardele si insemnele nationale unguresti. Marsaluiesc purtand cu ei steaguri unguresti cerand separatism, autonomie teritoriala, enclavizare etnica, izolationism si alte tampenii unguresti retrograde. Nici vor sa vada si sa auda de insemnele nationale ale romanilor. Rusine, udmr, ppmt, pcm !
Postat 18 Aprilie 2014, 17:42 de 25 Octombrie 1944
niste nesimtiti
Rusine odone, rusine.
Postat 18 Aprilie 2014, 17:16 de Tarzan
@leprele hudemeriste
Asta vrea separatismul, iredentismul si revizionismul unguresc in Ardeal si Transilvania. Distrugerea a tot ceea ce inseamna roman si romanesc incepand cu limba romana, cultura, credinta, datinile si obiceiurile multi-milenare daco-romane. Kaput partium !
Postat 18 Aprilie 2014, 17:10 de 1 Dec 1918
leprele udemeriste
"reprezentanţii UDMR au lăsat cocardele tricolore roş-galben-albastre pe mese, fără a le pune la piept". astia dau in tremurici cand vad insemnele nationale romane ! mari escroci.
Postat 18 Aprilie 2014, 16:57 de 20 Aprilie 1919
istoria "fabricata" de iredentismul unguresc
iredentismul si revizionismul unguresc a incercat si incearca sa falsifice Istoria Poporului Roman.
Postat 18 Aprilie 2014, 16:53 de Book
reconciliere sau populism
istoricii dea lui ceasescu, populismul politicienilor locali, salariul minim pe economie de 750 ron si taxele locale marite e o mare realizare intro tara membra UE in 2013. Paste fericite!
Postat 18 Aprilie 2014, 15:28 de Sebi
cit de adevarata e Sfana Scriptura
Cit de adevarat este totul ....si ne balacarim la genul "mortul meu e mai mort decit al tau " . Bravo mai conducatorilor ! ....e Vinerea Mare ....n-ati inteles nimic . Ati trait degeaba facannd umbr pmantului .
Postat 18 Aprilie 2014, 15:19 de gabriel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1899 RON
  • 1 EUR = 4.7228 RON
  • 1 HUF = 0.0147 RON