URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Neisprăviţii de la Ministerul Educaţiei au mai fătat o mărgică. Au elaborat un Cod de etică prin care se interzice profesorului care predă la clasă să îşi mediteze propriii elevi. Hai să zicem că acest aspect e corect, chit că poate fi uşor de eludat dacă profesorii fac schimb de elevi între ei. Mă aşteptam să interzică total meditaţiile, dar probabil că nu i-a dus capul până acolo.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu mă număr între cei care consideră că o convingere religioasă exclude o gândire liberală. Nu cred că a gândi liber(al) înseamnă să fii fără niciun Dumnezeu. Un exemplu notoriu este cel al chirurgilor care mărturisesc că se roagă înaintea intervenţiilor dificile. Şi reciproca e valabilă. Poţi fi ateu, dar cât se poate de retrograd. Prin urmare, recunosc, ca orice om de bun simţ, dreptul oricărui membru PNL de a fi acţionat conform propriei conştiinţe la recentul referendum pentru "familia tradiţională".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Aţi votat la recentul referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie?

De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, în curând vor intra în vigoare modificările legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor ca urmare a faptului că, recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la această lege, iar, vineri, 12 octombrie, Klaus Iohannis a fost nevoit să promulge noul statut al magistraţilor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
11 Iulie 2011, 19:44

Proiectul privind castrarea câinilor a băgat zâzania între aliaţii PNL-UDMR din Consiliul Local (FOTO)

Proiectul privind castrarea câinilor a băgat zâzania între aliaţii PNL-UDMR din Consiliul Local (FOTO) Proiectul privind castrarea câinilor a băgat zâzania între alianţii PNL-UDMR din Consiliul Local

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Neruşinare" 

"Bărbăţia" câinilor vagabonzi a băgat zâzania în rândul consilierilor locali. Aliaţi tradiţionali ai primarului Ilie Bolojan, consilierii locali ai UDMR prezenţi luni la dezbaterea publică organizată pe marginea propunerii Primăriei de introducere a sterilizării obligatorii au respins vehement proiectul liberalilor.

Circa 50 de orădeni veniţi să ia parte la dezbateri au asistat surprinşi minute în şir la "contrele" aliaţilor din Consiliul Local. "Din câte ştiu eu iniţiatorul acestei propuneri este domnul primar Ilie Bolojan şi nu îl văd alături de noi la acestă întâlnire", a atacat consilierul Sarkozi Zoltan care a ţinut să precizeze că "de obicei iniţiatorul unui proiect îl şi susţine public".

Consilierul nu s-a arătat impresionat nici măcar de răspunsul organizatorilor dezbaterilor care au spus că primarul Ilie Bolojan este în delegaţie la Bucureşti. "Nu cred că noi, consilierii UDMR vom fi convinşi la această dezbatere cu privire la obligativitatea introducerii sterilizării", a ţinut să fie clar Sarkozi.

Prezent la întâlnire, consilierul local Daniel Vulcu a replicat afirmând că dezbaterea nu stă în prezenţa unei singure persoane, chiar dacă este vorba de primar. "Ne-am întâlnit pentru a dezbate un proiect propus de Primărie. În absenţa domnului primar cred că suntem aici suficiente persoane pentru a purta o discuţie. Eu unul, sunt pentru sterilizare", a afirmat consilierul.

Schimbul de replici dintre liberali şi udemerişti a fost curmat de intervenţia unui vârstnic din sală. "Păstraţi-vă certurile pentru şedinţe. Nu ne-am adunat aici ca să vă ascultăm pe voi. Neruşinare!", a replicat orădeanul.

Între castrare şi contraceptive

Participanţii la dezbaterea de luni s-au împărţit de la bun început în două tabere formate din susţinători ai tezei sterilizării câinilor şi apărători ai ideei obligativităţii tratamentului cu contraceptive.

Reprezentanţii Primăriei, ai SOS Dogs şi ai Asociaţiei Chinologice Bihor, precum şi o parte din orădenii prezenţi în sală, au militat pentru sterilizare argumentând că este singura măsură care va duce la dispariţia fenomenului abandonului de căţei provenind din gospodăriile orădenilor.

"Cei care nu doresc să îşi sterilizeze animalul vor avea posibilitatea de a plăti o contribuţie de 100 lei pe an, bani din care vor fi îngrijiţi câinii de la SOS Dogs şi se vor face ţarcuri pentru câini", a afirmat moderatorul întâlnirii, directorul adjunct al Direcţiei Juridice, Diana Birău. Directoarea a afirmat că, în principiu, un iubitor de animale nu ar avea nimic împotrivă să facă o donaţie pentru ajutorarea câinilor comunitari.

Atac la dreptul la proprietate

Propunerea municipalităţii nu a fost însă pe placul unei părţi consistente din participanţii la dezbatere. "În calitate de cetăţean, dreptul meu la proprietate este inviolabil, ori prin acest proiect Primăria dispune ce să fac cu câinele meu! Şi apoi, eu ştiu că în România se aplică încă prezumţia de nevinovăţie dar totuşi văd că suntem consideraţi vinovaţi şi suntem acuzaţi că ne lăsăm câinii să se împerecheze şi apoi aruncăm puii în stradă", a protestat o orădeancă.

În replică la propunerea municipalităţii, medicul veterinar Jankay Ferdinand a afirmat că sterilizarea presupune o operaţie care nu este câtuşi de puţin sigură. "Pentru că nimeni în lumea aceasta nu poate da garanţii 100% că animalul, chiar sănătos fiind, se va trezi după operaţie, înainte ca aceasta să aibă loc proprietarul este rugat să semneze un formular de consimţământ prin care, conştient de riscuri, declară că este de accord cu procedura. Primăria nu poate hotărî că orădeanul trebuie să îşi dea obligatoriu consimţământul!", a spus veterinarul.

În plus, Jankay a propus ca animalele cu stăpân să fie tratate tot la şase luni cu o injecţie contraceptivă care presupune riscuri mult mai mici, propunere primită cu aplauze de o parte din cei prezenţi la dezbatere.

Tonul aprins pe care s-au purtat discuţiile au făcut ca întâlnirea să se încheie fără o concluzie clară, urmând ca propunerile formulate de orădeni să fie preluate sub o formă sau alta în proiectul de hotărâre pe care Primăria îl va introduce pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local de la sfârşitul lunii iulie. Unde consilierii UDMR şi PNL se vor putea certa în voie...

Citeşte pe aceaşi temă şi "Operaţiunea castrarea: Bolojan a pus gând rău câinilor din Zona Metropolitană"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
16 Comentarii
MINCIUNI
Domnule Carol mai bine stergeti poza aceea de pe site-ul sosdogs, in care apareti hranind cainii cu Royal Canin. Cainii din adapost nu au fost hraniti niciodata cu mancare super premium . Aceea mancare provenita din donatii nu a ajuns niciodata in farfuriile lor. Sunteti un mincinos!!!!
Postat 14 Iulie 2011, 19:36 de cetatean
Auschwitz
Trebuie gasite solutii spre a ajuta cainii vagabonzi, dar din punct de vedere juridic acesta proiect, in forma propusa este extrem de gresit conceput si intra cu forta in casa oamenilor, violand o gramada de legi si de drepturi ale cetateanului. PSD, UDMR si PDL sunt impotriva= 17 consilieri;chiar daca PNL, cu cei 10 consilieri va vota pentru, nu are cum sa treaca. Mult mai bune au fost propunerile UDMR, respectiv PSD. Ii felicit pe proprietarii SOS Dogs pentru ca au reusit sa-si construiasca vila, casa de vacanta, sa-si cumpere masina frumoasa, in timp ce cateii de la adapost locuiesc sub soare in conditii infecte. Aceasta este intr-adevar o afacere de succes.
Postat 13 Iulie 2011, 22:27 de sofia
bravo primarie,sunt cu voi
domnul ferdinand este contra sterilizarii,dar daca ii dai 5oo ron,iti sterilizeaza cainele fara intrebari....a fost la dezbatere,a intarziat o jumatate de ora si a plecat inainte sa sa termine intrunirea.e un obraznic,nu are respect fata de nimeni,nici nu inteleg ce a cautat in acel loc....e fomist de bani ,iar daca nu ai bani,iti propune eventual ca poti platii si altfel,bine inteles daca esti femeie...asa a patit si prietena mea..
Postat 13 Iulie 2011, 11:43 de bianca
asa nu se poate
hai sa zicem ca dreptul la proprietate este o ipoteza plauzibila da frateeee daca nu vrei sati castrezi cainele fa-i naibii tratament ca de inmultit apoi se inmulteste si tot tu esti ala care arunca puii in strada sau mai grav ii omoara si apoi te vedem k faci gura pe ici pe colo deci asa nu se poateee sa fim rezonabili..plus ca si pentru cainii care nu se inmultesc e mai bine sa fie sterilizati...dak voi duceti lipsa nu e nevoie sa sufere si cainele.am spus :))
Postat 13 Iulie 2011, 08:51 de antooo
stapani fara minti
as vrea sa recunoasteti cati va bateti cainii cand merg , fug de acasa, deci vedeti nu suntem pregatiti sa i aparam de furia stapanilor dar suntem pregatiti sa le luam ce au mai divin:procreerea, rusine! In loc sa pedepsiti sytapanii tot caini sunt vinovati ca pazesc si stau in lanturi ca scalvi, ce suflet aveti in voi?de lupi e clar:)))))))))))))))) lupii urasc caini
Postat 12 Iulie 2011, 20:46 de vai de voi
ar trebui permis nu doar celor cu pedigree ci mai multor caini de rasa, cat timp se face dovada
si eu i`as castra pe tigani, ca tot ati adus vorba. hah. cat de proiect, a aparut din cauza ca hingherii de la SOS Dogs, care se ocupa cel mai bine din tara de problema maidanezilor, au sterizilat deja toti cainii fara stapan, de cativa ani, adapostesc cati pot, dar nu au fonduri infinite, si se vede cu ochiul liber ca acestia s-au inmultit. explicati-mi voi, cum?! dc sunt sterilizati. oare nu din cauza cainilor ce au stapan, si s-au imerecheat cu al vecinului, iar proprietarul n`a avut nevoie de pui? ps. nu e o incalcare a dreptului de prorietate, e doar o taxare a proprietatii. iar vinovatia e dovedita statistic, ca un fenomen de masa, nu individual
Postat 12 Iulie 2011, 17:50 de unu
unde este dreptul la proprietate?
Eu il castrez pe functionarul primariei care indrazneste sa se atinga de cainele meu atata timp cat este in curtea mea! Daca va fi pe spatiul public al Primariei atunci le dau liber sa faca ce vor cu cainele meu... cat despre taxa, o sa o platesc atunci cand toti prostovanii care taie frunze la caini (in loc sa se ocupe cu alte lucruri serioase) vor plati taxa pe prostie ! si aici ma refer si la initiatorii proiectului!
Postat 12 Iulie 2011, 14:33 de un cetatean
va consumati in VAN
lasati caini in pace oricum nu va fi nimic foloseste si BOLO strategia lui Basescu se viseaza Presedinte auzi caini de rasa, ha, ha, ha, te pomenesti ca va steriliza si MINORITATIILE ungare, romi, ma prapadesc de ras, oricum HINGHERI fac ce vor cu ei, oricum Minoritatiile sunt"respecate " de vazul lumii:)) astia sunt alesi primesc Ordine si slugile executa, cum sa faci discriminari pe baza de rasa, cum? trebuie sa le dea de munca subordonatilor sa se poate deplasa pe banii nostri, ce nu pricepeti!Apropo cu cine a mers? pe Matei l ati filat pe asta de ce nu?
Postat 12 Iulie 2011, 08:45 de anca
musca-te singur
asa ceva este de neinteles! doua comentarii postate cu numele"dan justitiarul". musca-te tu singur de ...daca nu esti in stare sa-ti alegi un pseudonim!
Postat 12 Iulie 2011, 07:48 de dan justitiarul
Exista si tipicitate
Dar nu doar cainii cu pedigree sunt de rasa domnule Vasile. Daca un pic ai scoate capul din fundul lui Bolo ai auzi si de cei cu certificat de tipicitate, care corespund rasei, dar parintii nu au fost arbitrati. Cu ei ce facem? Si daca am un metis de ce sa il schilodesc ? Ei nu au dreptul la viata normala ? Pe Bolojan il pune cineva sa plateasca 100 RON pe ani pentru ca e altfel (are o singura spranceana saracul) ? Este imoral si ilegal sa interferezi cu dreptul de proprietate si ei ca liberali asta ar trebui sa fie crezul lor. Mai bine ar avea hingheri care bsa se ocupe de adunatul cainilor. Sau mai bine s-ar preocupa de faptul ca avem cea mai scumpa apa din Romania si Compania de Apa este cea mai profitabila din tara. Asta nu este o problema ? Sa sponsorizeze CAO adaposturile de caini si s-a rezolvat problema.
Postat 12 Iulie 2011, 07:19 de Iubitor de caini
Ciudata alaturare
Citez: "Cei care nu doresc să îşi sterilizeze animalul vor avea posibilitatea de a plăti o contribuţie de 100 lei pe an, bani din care vor fi îngrijiţi câinii de la SOS Dogs şi se vor face ţarcuri pentru câini", a afirmat moderatorul întâlnirii, directorul adjunct al Direcţiei Juridice, Diana Birău. Directoarea a afirmat că, în principiu, un iubitor de animale nu ar avea nimic împotrivă să facă o donaţie pentru ajutorarea câinilor comunitari." Contributie, donatie, OBLIGATORIE??? Haida, deh - am mai trait vremuri cand multe era "benvolobligatorii" - nu mai vreau sa le retraiesc! :( Sau asa s-o fi numind, mai nou, taxa-amenda data pe baza unei prezumtii de vinovatie?
Postat 12 Iulie 2011, 00:54 de o oarecare
Jankay Ferdinand-feriti-va de el
domnule anonim in propunerea de proiect, acolo se spune clar ca sunt exceptati cainii cu pedigree folositi pentru inmultire, sterilizarea cainilor nu este obligatorie. iar pentru domnul Jankay Ferdinand am un mesaj nu am uitat cum mi-ati distrus cainele cand dupa o operatie m-ati recomandat sa o dau pe piciorul operat cu aloe vera de a facut infectie, si a trebuit sa o duc la alt doctor sa repare prostia pe care ati facut-o. nu m-ai mintiti lumea ca vreti doar bani. sa faceti o sterilizare daca aceasta va fi masura aleasa costa 100 de lei maxim la orice cabinet si permanenta. o injectie contraceptiva costa intre 30 si 50 de lei si trebuie facuta de doua ori pe an daca luam in calcul un caine care traieste 10 ani vedem la ce suma ajungem nu va intereseaza soarta cainilor vreti doar sa faceti bani. Un sfat pentru toti iubitorii de caine ferita de acest asa zis doctor il intereseaza doar sa va beleasca de bani nu il intereseaza animalul
Postat 12 Iulie 2011, 00:28 de vasile
castrarea cainilor
ce se va intimpla cu cei care cresc caine(bischon ex) ii imultesc pentru a vinde pui,cu ei cum se va proceda?vor dispare aceste rase de ciini de companie? dar pisicile nu va deranjeaza ?si acestea s-au inmultit,doar ca ele macar vineaza soareci.Ce bine vor cistiga medicii veterinari,vaccine etc...le umplem buzunarele care sint deja prea pline.Singura solutie ar fi sa fie castrati mandanezii si adunati de catre hingheri si cine sa-i hraneasca doar o familie abia se hraneste? sa-i hraneasca iubitorii de animale adica de ciini.
Postat 11 Iulie 2011, 20:45 de Anonim
kkt...buda
:))) au ajuns sa se muste de cur ?
Postat 11 Iulie 2011, 20:43 de dan justitiarul
deci plecat cu coada intre...
[lecat la BUCUREL bate ceva cercetare si pentru DL.Primar:)))) YESSSSSSS
Postat 11 Iulie 2011, 20:25 de dan justitiarul
sa invatam sa vb limba rumunesca
cum e corect sa ti arunci ochiul sau ochii? apropo ati invatat sa vorbiti cu diafgrama inchisa? vezi TVS anca SAS:))) a pierdut prietene din invidie, nu mai era vaca de muls:)) unii au plecat au venit altii ce e banda de productie rulanta, mama dar astea nu le verifica nimeni cu vb, ce vpce de barbat are bruneta de la FUMAT :))) si urala =adulatie la prea mult sexxx.
Postat 11 Iulie 2011, 20:21 de excelent
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Se lucrează la extinderea drumului expres spre Episcopia Bihor. Se va construi şi un viaduct înalt de 10 metri (FOTO/VIDEO)
  • Cum arată Podul Centenarului. Va fi inaugurat înainte de termen, pe 1 Decembrie (FOTO/VIDEO)
  • Copţi, dar buni! Oradea a dat trei campioni la Openul Austriei de Judo Masters! (FOTO)
  • Nu vă jucaţi cu focul! Opt incendii de vegetaţie uscată, într-o singură zi (FOTO)
  • Să tragem linie! Lucrările pentru reamenajarea liniei de tramvai vor bloca cel puţin o lună circulaţia prin Calea Aradului (FOTO)
  • Statuia Evei Heyman din Parcul Bălcescu a fost donată Primăriei Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Accident pe Calea Borşului: Ambulanță în misiune, lovită de un Ford și proiectată într-un TIR. Două persoane au ajuns la spital (FOTO)
  • Sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi. A fost lansată filiala orădeană a asociaţiei 'Ridică-te şi umblă' (FOTO)
  • Luceafărul s-a revanșat: 4-1, sâmbătă, acasă cu CS Balotești! (FOTO)
  • Cetate 'de vânzare': Cetatea Oradea continuă să fie slab vândută, în ciuda atuurilor care o fac unică în Sud-Estul Europei (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON