URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Ianuarie 2013, 15:01

Prima şedinţă din 2013: Ioan Tau, Adrian Felea şi Ritli Laszlo Csongor sunt noii consilieri locali (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
La an nou, aleşi noi. Reprezentanţii USL, Ioan Tau, Adrian Felea şi udemeristul Laszlo Csongor Ritli au depus marţi, în deschiderea şedinţei extraordinare de Consiliu Local, jurământul de aleşi.

"Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac cu bună credinţă tot ce îmi stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Oradea. Aşa să îmi ajute Dumnezeu", au jurat pe rând noii aleşi locali.

Consilierii locali Ioan Tau, Adrian Felea şi Laszlo Csongor Ritli au ocupat locurile vacantate de Florica Cherecheş şi Ioan Cupşa, deveniţi deputaţi şi Rozalia Biro care a ajuns senator în urma alegerilor din decembrie 2012.

Liberalul Ioan Tau, acţionar majoritar la o firmă distribuitoare de vopsele, a mai fost consilier local pentru nouă luni în legislatura precedentă, când a ocupat locul vacantat de plecarea fostului viceprimar Gheorghe Carp ca manager al Spitalului Clinic Judeţean Bihor.

Adrian Felea se află în schimb la primul mandat. Asistent universitar, tânărul liberal este fiul fostului prorector al Universităţii, Ioan Felea.

Udemeristul Ritli Laszlo Csongor este fiul fostului ministru al Sănătăţii, Ritli Ladislau, şi a ocupat, până în 2009, funcţia de manager al Spitalului Clinic de Recuperare din Băile Felix, iar apoi a fost consilier pe linie juridică al lui Cseke Attila la Ministerul Sănătăţii. În toamna anului 2011, Ritli jr. s-a înscris în concursul pentru şefia Spitalului Judeţean, pe care l-a şi câştigat, după ce contracandidatul său, Gavrilă Grebenişan, s-a retras.

După ce chiar şi Agenţia Naţională de Integritate a început să verifice felul în care a fost organizat concursul câştigat de fiul ministrului Sănătăţii, Ritli jr. a anunţat că-şi dă demisia din cauza "vârtejului mediatic" creat în jurul evenimentelor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON