URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 26 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au trebuit să treacă trei mandate pentru ca primarul Ilie Bolojan să dea liber la refacerea vechilor parcuri. Este adevărat că atunci când faci o casă începi cu fundaţia, cu infrastructura, dar poate că parcurile 1 Decembrie şi Petofi meritau mai de mult o revigorare.
Zic şi eu
Adrian Cris
Orădenii şi bihorenii vor ţine minte doar faptul că după 4 luni de administrare a Aeroportului sub gir PNL tot nu avem curse externe. Vestea şi mai proastă e că, în pofida declaraţiilor primarului Bolojan, nici n-o să avem curând. Ceea ce iar nu spun nici CA, nici edilul, nici şefii CJ. Iar motivul e dezarmant de simplu...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
90% dintre bucureştenii care au participat la sondajul online iniţiat de primarul general Gabriela Firea au fost împotriva vinietei Oxigen, ce îşi propune să taxeze circulaţia maşinilor poluante în Bucureşti şi să le interzică de tot accesul celor sub Euro 3 în centru. E drept, nu este un sondaj făcut ca la carte, iar Firea nu-i un personaj prea simpatic, dar cu toate acestea rezultatul este uşor de interpretat - oamenilor le pasă mai mult de banii din buzunar decât de sănătate.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
30 Mai 2014, 09:45

Prima din 21: Strada Molidului a fost modernizată! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Strada Molidului a fost modernizată, au mai rămas alte 20! Municipalitatea a finalizat lucrările la prima din cele 21 de străzi din vatra veche a oraşului programate să intre în modernizare anul acesta.

"Această stradă nu a mai fost reabilitată niciodată în ultimii 70 de ani. Aici s-au făcut reţele de canalizare pluvială, ridicări la cotă a căminelor, hidranţi, vane, trotuare pe ambele părţi şi spaţii verzi de lăţime variabilă", a spus viceprimarul Mircea Mălan, joi, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate în teren.

Lucrările, demarate în februarie cu termen de predare la finalul lunii iunie, a fost realizate de firma Drumuri Orăşeneşti pentru suma de 894.000 lei.

Mircea Mălan a mai spus că, în prezent, municipalitatea are în desfăşurare, în diferite stadii, lucrări de modernizare pe zece artere şi pentru alte zece a fost demarată procedura de achiziţie.

Printre străzile în lucru se numără strada Crângului care leagă zona cartierul Episcopia de zona industrială pe sub linia ferată, Ţiglarilor din cartierul Velenţa, Nojoridului şi Episcop Vasile Hossu din cartierul Grigorescu, respectiv Taberi Geza şi Lipovei din cartierul Ioşia.

În paralel, municipalitatea derulează lucrări de amenajare parcări în cartierele Ioşia şi Rogerius. Spre exemplu, în curtea blocurilor din strada Salcâmilor, firma Selina amenajează o parcare cu o sută de locuri. Lucrările care vor trebui finalizate în circa două săptămâni se fac cu păstrarea arborilor de talie mare din curtea blocurilor chiar dacă fostul spaţiu verde a fost dezafectat pentru a face lor maşinilor.

La fel, Drumuri Orăşeneşti lucrează în cartierul Rogerius la amenajarea de parcări în zona străzilor Galileo Galilei, Aleea Rogerius şi Călugăreni.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
buticaru din alesd
dar ce ati crezut ca face gibonu? asfalteaza tot orasul si umple puscultia fratelui benny de la selina... il doare pe el in penk de noi...
Postat 31 Mai 2014, 19:35 de asfaltare
Minciuni...
In fotografia din imagine, din toată curtea a rămas un singur arbore, au fost tăiați 5. Am crezut ca ii taie pe cei mai putini valoroși și plantează alții în loc. Au plantat doar asfalt. Locul de joaca al copiilor a fost desființat.
Postat 30 Mai 2014, 17:53 de emil
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4355 RON
  • 1 EUR = 4.8079 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON